Amintiri despre Vadim

in In memoriam

Poet, politician, om de culturã, o enciclopedie ambulantã, naţionalist, parlamentar, critic controversat, temperamental… Putem sã enumerãm epitetele fãrã sã ne oprim prea curînd. Dacã despre liderul politic va vorbi Istoria, noi ne vom concentra pe omul care a fost Corneliu Vadim Tudor.

Pe Corneliu Vadim Tudor, fondatorul şi preşedintele Partidului România Mare, Angela Bogea, fost lider al Filialei Judeţene PRM Bacãu, l-a cunoscut în urmã cu 23 de ani.

„Eram preşedinte din noiembrie 1991, dar l-am întîlnit în 1992, la Congresul Naţional. Ţin minte cã am luat cuvîntul şi m-am contrazis cu Dan Mirescu (membru fondator al PRM) pe chestiuni juridice, legate de Statut. Urmare a intervenţiei mele, domnul preşedinte m-a invitat, dupã Congres, la masa festivã şi am avut şansa sã-i cunosc pe mulţi dintre oamenii importanţi care-l înconjurau. Ţin minte cã generalul Buzea i-a spus: «Domnule, la Bacãu, avem preşedinte o muiere!». Nu m-am supãrat. Am rîs şi eu, a rîs şi Corneliu Vadim Tudor, iar la miezul nopţii, cînd şi-a dus soţia acasã, m-a dus şi pe mine la garã”. Angela Bogea şi-l aminteşte ca pe un un om sensibil, sentimental, cuceritor: „Acum 24 de ani, era un bãrbat frumos, şarmant, de care se putea îndrãgosti orice femeie, mai ales cã era şi foarte convingãtor”. Pentru ea, liderul PRM a fost omul care i-a schimbat destinul. „Eu eram un anonim cadru didactic dintr-o anonimã unitate de învãţãmînt. El m-a pus pe liste, el m-a promovat în Parlamentul României şi în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean”, mãrturiseşte Angela Bogea. „Corneliu Vadim Tudor proteja femeile de la vîrful partidului, mai ales cã erau foarte puţine. Mitzura Arghezi ocupa un loc special in inima lui, îi purta un respect deosebit şi era foarte grijuliu cu ea! Aveam momente în care noi, femeile, eram supãrate pe bãrbaţi, care nu prea ne consultau, iar el îi ameninţa, apoi ne încuraja: «Lãsaţi cã va veni şi rîndul vostru»”.

În Bacãu, a poposit mai des decît în alte judeţe ale Moldovei: „Deoarece ne aprecia munca, a ales filiala noastrã pentru a-l promova pe Ilie Ilaşcu. Toate organizaţiile l-au vrut, dar el a ales Bacãul. A fost o dovadã de încredere. În campanie, datoritã lui Ilaşcu, a venit de multe ori în judeţul Bacãu, ceea ce a adus şi voturi”.

Un buton de aur şi onoarea regãsitã a Bacãului

Prezenţa lui Vadim Tudor atrãgea oamenii ca un magnet, îşi aminteşte Angela Bogea: „În 2000, sala mare a Casei de Culturã era arhiplinã, la fel şi platoul din faţã. Ajuns la tribunã, Vadim Tudor a observat cã şi-a pierdut unul dintre butonii de aur. A glumit, spunînd cã îşi va lãsa o pãrticicã din suflet aici, butonii fiindu-i dãruiţi de cineva drag. Un bãcãuan a gãsit butonul pierdut şi i l-a dat la ieşire. Asta l-a impresionat foarte tare. «Iatã, bãcãuanii sînt oameni cinstiţi», a spus el”.  Lui Corneliu Vadim Tudor îi plãcea sã fie înconjurat de „minţi strãlucite”, persoane cu care sã poatã conversa, sã se poatã contrazice, afirmã fostul deputat PRM: „Seratele erau adevãrate lecţii de istorie sau de literaturã. Se discuta cu voce tare şi auzeam totul, chiar dacã nu eram lîngã el. Fiecare întîlnire era un adevãrat regal. Ce sã mai spun despre discursuri! Cînd vorbea Corneliu Vadim Tudor, sala Parlamentului se umplea. De obicei, parlamentarii nu prea stãteau la lucrãrile în plen, unii ieşeau, alţii intrau, dar cînd vorbea Vadim Tudor, sala se umplea. Dupã ce termina, se ridicau şi plecau. A fost unul dintre cei mai mari oratori ai timpurilor noastre!”. Îşi iubea foarte mult fiicele şi „era grijuliu cu ele, exagerat de grijuliu, spune Angela Bogea. El era stîlpul familiei. Avea grijã şi de surori, şi de fraţi, şi de nepoţi, dar cred cã cel mai mult şi-a iubit mama. Întotdeauna i se umezeau ochii cînd vorbea despre ea. Povestea despre greutãţile din copilãrie şi despre cît s-a sacrificat mama pentru toţi copiii ei. O singurã datã l-am auzit vorbind despre tatãl lui, care lucra la CFR”.

Era iubit? „Mai degrabã era respectat şi temut“

Îşi iubea familia şi era iubit de familie, dar era, oare, iubit şi în partid? „Poate era, dar cred cã, mai degrabã, era respectat şi temut. Era foarte exigent cu cei pe care îi promova şi considera partidul familia cea mare, pe care numai el o putea conduce. În momentul în care îl supãrai, te sancţiona foarte dur. Dupã un timp, au început problemele financiare”. De altfel, nu a fost niciodatã bogat: „Dãdea sãracilor tot ce avea în buzunare şi ajungea acasã fãrã bani. Familia avea grijã sã nu plece cu sume mari la el. Strîngea de pe strãzi cîinii jigãriţi şi bolnavi, nu pe cei sãnãtoşi. Avea, la un moment dat, 36 de cîini in padoc”. Îi plãcea în familie, dar cel mai bine se simţea la tribunã şi în mulţime. „La întîlnirile cu electoratul era ca peştele în apã! Se urca pe douã lãzi şi începea sã vorbeascã. De fapt, tuna şi fulgera împotriva tuturor hoţilor, de orice culoare politicã. El nu ţinea la bani. Cheltuia foarte mult cu achiziţionarea cãrţilor, a manuscriselor şi cu ajutorarea sãracilor. Era un om generos şi un mare patriot. Cele mai multe dintre previziunile sale politice s-au adeverit”.

Silvia PãtrãŞcanu

(Ziarul „Deşteptarea“, 15 septembrie 2015)

COMENTARII DE LA CITITORI