Amintiri din temniţele bolşevice (1)

in Polemici, controverse

În 1990 am putut să-mi reamintesc şi să scriu ceea am trăit cu adevărat în cele două perioade asupra cărora am păstrat tăcerea, de teamă că le voi retrăi din nou. Aşa am fost ameninţat de cîte ori am părăsit închisoarea: „Dacă vei spune ce ai trăit aici, te aducem înapoi! Trebuie să uiţi totul!”.
N-am uitat nimic… S-ar putea întîmpla ca acest caiet să ajungă în mîna unui necunoscut care, fără a-l lămuri, n-ar putea înţelege de ce n-am scris nimic despre viaţa mea din 1949 pînă în 1953 şi din 1959 pînă în 1963. Vreau să fac puţină lumină. În timpul arătat mai sus am fost deţinut politic şi, la punerea mea în libertate, mi s-a spus că n-am voie să divulg nimănui ce am făcut în acele perioade şi pe unde am umblat. După ce m-am frămîntat luni de zile, am ajuns la concluzia că e mai bine să fac două paranteze de cîte 4 ani, ascultînd porunca dată, pentru a nu mă trezi cu surprize neplăcute. Nici eu şi nici cei pe care-i iubesc.
În anul şcolar 1922-1923, ca elev al Şcolii normale din Zalău, am avut ca temă de casă să ne întocmim autobiografiile pe un caiet de 12 file. Scopul lucrării era să ne obişnuim cu o scriere corectă, cu un conţinut care să fie înţeles de cel ce îl va citi şi cu servituţile ortografiei. În prima oră de dirigenţie, caietele ne-au fost ridicate de driginte. Trebuia ca săptămîna următoare să ni le aducă, şi fiecare să-şi citească lucrarea în faţa clasei, după care să ne apreciem, noi, opera. La data programată ne-am citit lucrările, în ordine alfabetică. La sfîrşit am fost clasificat întîiul, avînd cea mai bună autobiografie. În anul 1962, fiind singur în celulă, mi-am urmărit viaţa, începînd cu cele scrise în 1922 şi continuînd pînă la data la care îmi aduceam aminte de tot ce mi s-a întîmplat, pînă la arestarea mea, survenită în 1949. De 4 iulie 1973, cînd Viruca împlinea 60 de ani, mi-am luat angajamentul să aştern pe hîrtie cîte o pagină de caiet în fiecare zi, sau, atunci cînd săream peste cîte o zi, nu puteam trece luna, fară să fi scris atîtea zile cîte avea luna respectivă. A doua zi am început să notez, continuînd pînă prin anul 1977, cînd umplusem cîteva caiete de 200 de file. Într-o bună zi, am fost chemat la Securitate cu caietele scrise. După un timp mi-au fost restituite, cu observaţia că, dacă nu respect cele spuse de tovarăş, dacă voi aminti de Securitate, de Aiud şi de Canal, mă pot aştepta să ajung din nou unde am mai fost. Din pricina ameninţării, n-am pomenit despre cele petrecute în viaţa mea, din 6 noiembrie 1949 pînă în august 1953 şi din 26 septembrie 1959 pînă în ianuarie 1963. Deci acest crîmpei de autobiografie va cuprinde datele de mai sus, cerute de copiii şi nepoţii mei.

(va urma)
ION ŞTIRBU

COMENTARII DE LA CITITORI