Amintiri din temniţele bolşevice (10)

in Polemici, controverse

* * *
Într-una din zile am fost chemat la „Administraţie” şi am fost pus să semnez sentinţa de divorţ. Ofiţerul a considerat de datoria lui să mă batjocorească, spunînd că dacă nici cu soţia nu m-am putut înţelege, cum să mă înţeleg cu legile ţării. De fapt, alesesem acea cale pentru a-i scuti pe copii de exmatriculare…
Tot la Poarta Albă s-a petrecut încă o întîmplare urîtă şi murdară. Aveam brigadier un ziarist bucovinean, pe nume Scovarză. Într-o pauză dintre două descărcări m-a chemat la el şi mi-a dat o palmă, de am căzut lat. Revoltat, îl întreb de ce m-a lovit. Îmi răspunde că, în timpul cît am fost la grădină, i-am îndemnat pe alţii să nu se grăbească, fiindcă, şi dacă ne grăbim, tot nu ne lasă acasă. „Dar de ce nu m-a pedepsit atunci cine trebuia, să nu ajungi dumneata să mă baţi?”, i-am zis. După care pun mîna pe lopată să-i dau în cap. Noroc de intervenţia lui Corvin, care sări de jos şi-mi luă unealta. Toată brigada însă era de partea mea, înfierîndu-1 pe Scovarză. Totuşi, am rămas lovit de un ticălos – om cu carte -, prins după cîteva zile că era homosexual şi ademenea bărbaţii tineri, pe care-i iubea în schimbul unui blid de mîncare. L-au dus de la noi, în huiduielile lagărului. După aceea ne-au numit un alt brigadier, pe nume Solomon, de la Sibiu. Era un om de omenie şi, în scurt timp, totul s-a îndreptat. Fusese mecanic de locomotivă şi nu ştia nici el din ce cauză ajunsese la Canal. Ne-am împrietenit de la bun început şi, în timpul liber, puneam la cale planuri despre ceea ce vom face după ce vom fi puşi în libertate. Mai optimist între noi era nepreţuitul meu prieten Corvin.
Între timp a fost adus la Canal şi părintele Flore Mureşan. L-au repartizat în brigada popilor, unde era batjocorit de brigadier, unul care-şi zicea „Mitropolitul”. L-am rugat pe Solomon să mă lase să lucrez cu Flore, căci era foarte slăbit. După 3 zile am devenit ortaci de muncă şi l-am luat, împreună cu Corvin, la acelaşi vagon cu noi, scutindu-l de ce era mai greu. Situaţia a rămas aşa pînă la plecarea noastră de la Poarta Albă. Tot cu ajutorul lui Solomon, l-am adus în brigadă pe Nelu Oarşa, un bănăţean, care era cam de vîrsta lui Nelu al nostru şi de care nu m-am mai despărţit pînă la eliberare. A fost şi în Cluj, la mine, unde ne-am fotografiat.
Înainte de a pleca la Galeş au fost nişte ploi care n-au contenit 5 săptămîni. Trebuia să lucrăm şi pe ploaie, aşa că soseam la baracă uzi pînă la piele. Noroc că aveam albituri uscate sub perne. După ce ne schimbam, întindeam toată îmbrăcămintea pe pat, apoi ne vîram în aşternut care, fiind greu din cauza apei de ploaie, ne încălzea. Astfel am dormit cel mai bun somn din viaţa mea şi pe care n-o să-l uit cît voi trăi…
Cît am stat la Poarta Albă am avut norocul să putem face baie săptămînal. Tot atunci ne spălam şi rufele. Mai bine zis le puneam sub picioare şi, după ce făceam duş, le limpezeam şi le storceam bine. La lăsatul secului, la începutul postului Crăciunului, ne-am omenit, împreună cu Flore Mureşan, cu pîine, slănină şi ceapă, aduse de bucătarul Tomoiag, fost normalist în Cluj. După praznic ne-au despărţit. Pe Flore l-au transferat la Nouă-Culme, care adăpostea deţinuţi de drept comun, iar pe noi ceilalţi ne-au mutat la Coasta Galeş. De la Poarta Albă pînă la Coasta Galeş sînt 7 kilometri. I-am parcurs pe jos într-o zi întreagă. A fost cea mai grea zi din viaţa mea. Am plecat cu tot calabalîcul pe care îl aveam, şi era foarte greu. La fiecare kilometru ne opream, şi maşinile care ne urmau adunau bagajele pe care colegii nu le mai puteau purta şi le lăsau pe marginea drumului. Seara, cînd, în sfîrşit, am poposit la Galeş, am găsit barăcile goale. Vechii locatari fuseseră scoşi din ele şi stăteau încolonaţi în drum, gata de plecare în altă colonie.
După ce mi-am găsit cufărul, m-am dus la colegii care plecau. Am strigat că vreau să stau de vorbă cu sălăjeni şi clujeni. Cei care m-au auzit au spus mai departe şi, spre bucuria mea, au venit la mine următorii: Mărcuş şi Tătaru din Cluj, Pop Anton, soţul Marioarei, Maxim, fratele Anuţei Mureşan, şi Cristoreanu. Toţi fuseseră naţional-ţărănişti de-ai lui Iuliu Maniu, arestaţi în vara anului 1952. De la ei am aflat noutăţi din Sălaj şi din Cluj. În timpul nopţii ei s-au dus cu camioanele la „Peninsula”, tot o colonie cu deţinuţi politici.
* * *
Chiar din dimineaţa următoare ne-au şi scos la descărcat vagoane. Colonia din Coasta Galeş era nouă, înfiinţată în anul 1952, primăvara. Am lucrat şi noi la construirea barăcilor, partea exterioară. Prin luna mai, am avut noroc de o zi ploioasă, şi toată ziua am dormit într-o baracă plină cu jilniţari. Aşa un somn dulce n-am prea mai avut. În general, Coasta Galeş a fost prost organizată.

(va urma)
ION ŞTIRBU

COMENTARII DE LA CITITORI