Amintiri din temniţele bolşevice (3)

in Polemici, controverse

Domnea temerea că şefii erau hotărîţi să ne termine. Gardienii îi ameninţau pe cei ce îndrăzneau să se plîngă, dar în ziua următoare se iveau alţii şi mai bătuţi, care îi blestemau pe călăii ce-i maltratau.
Auzind atîtea nemulţumiri şi necazuri, mă aşteptam să-mi vină rîndul şi mie. Au trecut trei săptămîni, pînă în dimineaţa zilei de 26 noiembrie 1949. După o noapte nedormită, fiindcă mă gîndisem la cei 43 de ani împliniţi şi la ceea ce va mai urma pentru familia mea, am fost trezit din somn şi dus la anchetă. De aici începe calvarul. Anchetatorul este un om mic, ofiţer încrezut şi proaspăt în meserie. Îmi spune că este muncitor la Cîmpia Turzii şi că speră să nu-i fac greutăţi, ci voi răspunde sincer la toate întrebările pe care mi le va pune. Tot el, ca un fel de pregătire psihologică, îmi spune că anchetează nişte ceferişti cu care nu se poate înţelege, din care pricină este nevoit să le aplice pedepse grele, pe care n-ar vrea să mi le aplice şi mie. Deci, mă ruga să fiu sincer în răspunsurile pe care i le voi da. I-am promis că voi fi sincer, dar că nu deţin nici un secret care ar fi împotriva statului român. S-a uitat urît la mine: „Aşa ziceţi toţi. Atunci de ce vreţi să răsturnaţi guvernul?”.
Am stat apoi de vorbă liniştit despre situaţie şi, în special, despre ceferişti. Omul mă acuza că, împreună cu Mitrea, i-am stricat la cap, motiv pentru care ei visează acum să ajungă în noul guvern prefecţi, primari, şefi de poliţie etc.
Atunci am înţeles ce le vîrîse Mitrea în cap. Eu nu ştiusem nimic despre toate acele fapte. Pe Mitrea îl cunoscusem în anturajul fratelui său, Aurel. Cu Aurel mă întîlneam din 1919, cînd am fost colegi de şcoală. Eram colegi şi acum, fiind amîndoi învăţători în Cluj. I-am mărturisit anchetatorului că-l şi rugasem pe Mitrea ca, în caz că ar fi arestat, să declare că ne cunoşteam doar ca prieteni cu Aurel. Nu discutasem nimic politic cu el, niciodată. Mitrea făgăduise, dar la anchetă – mi-a povestit el mai tîrziu -, a susţinut că eram de acord cu ceea ce vrea el să facă, adică să răsturnăm guvernul. De altfel, Mitrea i-a băgat în puşcărie şi pe Aurel, şi pe fiica acestuia.
N-a prea fost mulţumit de mine securistul şi, după ce mă ameninţă că voi regreta faptul că n-am recunoscut colaborarea cu Mitrea, şi nu el era vinovat, mă trimise în celulă. Nu înainte de a mă sfătui să mă gîndesc bine şi să mă hotărăsc să spun totul, căci mă va mai chema la el.
Toată ziua de 26 noiembrie 1949 m-am frămîntat şi eram tare abătut după interogatoriu. Dar mă hotărîsem să nu recunosc nimic, fiindcă învinovăţirile ofiţerului erau mincinoase de la început şi pînă la sfîrşit. Mă cufundasem în rugăciuni, implorîndu-L pe Dumnezeu să aibă milă de copiii mei şi de familia mea. Nici noaptea n-am prea avut somn. Am aţipit abia spre dimineaţă, cînd gardianul m-a trezit să mă ducă la anchetă. Cum dormeam îmbrăcat, m-am ridicat de pe laviţă. Caraliul îmi puse ochelarii negri pe ochi şi mă conduse la anchetator. Era acelaşi care mă ,,bucurase” şi ieri. „Ţi-am dat timp de gîndire şi acum aştept un răspuns cinstit. Să-mi spui cum ai pus la cale cu Mitrea doborîrea guvernului”, îmi porunci el. Îi spun că n-am pus nimic la cale cu Ion Mitrea. „Bine, zice el, dar dacă-l aduc pe Mitrea, şi el spune că v-aţi înţeles? Dacă îmi dă lista de funcţii ale colaboratorilor, vei regreta că mi-ai ascuns adevărul”. Am stăruit că eu n-am vorbit cu Mitrea, că ştiam doar cît mi-a spus Aurel, fratele lui. Atîta cunoşteam, atîta îi spuneam. Că Aurel l-a adus la masă, la cantina Corpului didactic, condusă de mine, că mă rugase să-i aprob un prînz fratelui său, şi eu fusesem de acord. Au mîncat amîndoi şi abia la plecare îmi spusese Ion că Aurel mă va pune la curent cu ceea ce face el acum în Cluj. Anchetatorul s-a înfuriat şi a strigat la mine că mă va învăţa el minte, de nu-l voi uita cîte zile voi avea. S-a ridicat în picioare şi a venit lîngă masa la care mă aflam, zicînd: „Ce, crezi că nu ştim noi ce-ai făcut în timpul războiului, la Odessa?”. I-am răspuns că am trudit şi noaptea ca să lucreze în şcolile elementare peste 11.000 de oameni, în loc să se facă partizani. „Trimiteţi-mă la Odessa, să fiu judecat acolo pentru felul cum m-am comportat”. „Asta o vom discuta noi mai tîrziu, acum să-mi spui ce-ai făcut cu Mitrea”. „Nimic ce ar avea legătură cu statul român, mai bine zis împotriva statului român”, m-am îndărătnicit eu. „Ai grijă, că-l aduc pe Mitrea, şi atunci va fi prea tîrziu să spui ce nu vrei să spui acum”. Am tăcut, iar el mi-a dat pace. Apoi, întorcîndu-se spre uşă, a dat ordin să fie adus Mitrea.

(va urma)
ION ŞTIRBU

COMENTARII DE LA CITITORI