Amintiri triste

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Pe cînd îmi făceam ,,ucenicia” la Cavnic (1952-1955), o localitate în judeţul Maramureş, unde era o mină de plumb, la care lucram în calitate de condamnat la muncă silnică pe 15 ani, mă gîndeam că voi fi liber, fără să-mi pot explica în ce mod. Noi ne făceam iluzia că vor veni americanii – altă speranţă nu aveam. Americanii au venit tocmai în 2003, la Kogălniceanu, dar nu au dus tratative, cu noi, de nici un fel. Au, aici, o bază militară, care ne dă încrederea că ei nu ne vor lăsa pradă invaziei asiatice. Specialiştii spun că lucrurile nu ar sta chiar aşa; că, de fapt, yankeii nu sînt interesaţi de un conflict cu Sovietele.

Acolo, la Cavnic, erau şi foşti ofiţeri care au luptat în cel de al II-lea război mondial şi văzuseră cu ochii lor viaţa din ,,raiul” bolşevic. Pînă la urmă, credinţa mea a fost că Dumnezeu nu ne va abandona. Chiar aşa a şi fost. Numai voinţa lui Dumnezeu a făcut posibilă eliberarea ţării, în 1989, fără vreun război. Atunci, Mihail Gorbaciov, ultimul lider al URSS, a avut înţelepciunea să ţină seama de proiectul denumit Războiul Stelelor, iniţiat, în 1983, de preşedintele SUA, Ronald Reagan. În condiţiile astea, n-aş fi crezut că o să-mi fie dat să văd ieşeni semnînd tabele pentru alegerea unui comunist în fruntea ţării! Şi asta s-a întîmplat imediat după ce l-au plumbuit pe Cîrmaci. Aşadar, la alegerile din 20 mai 1990, judeţul Iaşi a votat, în proporţie de 96%, în favoarea fostului prim-secretar, din perioada 1974-1979. La fel au stat lucrurile şi în judeţul Brăila (tot 96%). Atunci, pe baza votului locuitorilor, au fost aleşi, în ambele judeţe, pentru Senat, şi, în Municipiul Brăila, pentru funcţia de primar – aceiaşi comunişti care conduceau judeţele respective în 1989. La Galaţi, fostul prim-secretar al judeţului a ajuns senator (pentru 8 ani). Acolo am candidat şi eu, dar în favoarea mea au votat doar 521 de oameni.

Înaintea alegerilor din 20 mai 1990, un cunoscut de-al meu de la PNŢ s-a deplasat, în cadrul campaniei electorale, în oraşul Brăila, şi dacă nu intervenea Miliţia să-l apere, mulţimea l-ar fi omorît. Alţii, la Suceava, cu toate că aveau în echipă un sucevean, pe ing. Puiu, au păţit-o la fel. Au sărit ţăranii la ei, cu coasele, ca să-i omoare, de a fost nevoie să se refugieze într-o biserică. Sătenii erau atît de porniţi, încît au vrut să dea foc lăcaşului. Noroc cu Miliţia, şi de această dată, altfel, oamenii din echipa PNŢ-ului ardeau acolo, în biserică. În judeţul Bacău am fost invitat şi eu, dar nu m-am dus – trebuie să învăţăm din greşelile altora. Liberalii din zilele noastre, deşi ştiau ce a păţit PNŢ-ul, la ,,logodna”, din 1996, cu PD-ul lui Petre Roman, au făcut aceeaşi greşeală: s-au ,,logodit” cu pesediştii, care, după ce au pus mîna pe Putere, cu 70%! – sub diferite pretexte, i-au alungat. Acum, iniţiatorii combinaţiei spun că alianţa nu trebuia făcută. Deci, nu au tras învăţăminte din păţania PNŢ-ului.

Ca să nu credeţi, stimaţi cititori ai acestor rînduri, că eram un laş, vă povestesc un mic episod, petrecut în 1994. Veneam cu trenul de la Herculane. În tot vagonul nu erau decît 2 tineri, soţ şi soţie – poate că, citind revista, îşi vor aduce aminte de acea întîmplare, deşi, iată, au trecut fix 20 de ani! Am intrat în vorbă cu ei, ca să nu ne plictisim în timpul călătoriei. Veneau din staţiune. Le zic: ,,Aţi văzut că hotelurile sînt goale?”. ,,Da”, mi-au răspuns ei. Am aflat, apoi, că el avea 28 de ani şi lucra ca miner, la minele de cărbune. ,,Aha – am spus eu – deci eşti dintre aceia care au venit la Bucureşti cu lanţuri, bîte şi topoare, în 1990. Fiul meu era student în anul V şi purta ochelari. Astfel de oameni aţi vînat voi atunci!”. A negat. M-ar fi putut, însă, lua şi la bătaie, mai ales că, în general, minerii o cam trag cu băutura. Din fericire, minerul din faţa mea s-a dovedit a fi un băiat paşnic, mai ales cînd i-am spus că am candidat la ei, în 1990 (cu rezultat ,,zero”). Nu vă mai obosesc cu relatarea întregii conversaţii. Voi spune doar că ne-am ,,plimbat” niţel şi prin Istoria neamului, eu insistînd asupra adevărului de necontestat, potrivit căruia, în 1944, noi, românii, am fost ocupaţi, nu eliberaţi, aşa cum s-a minţit, vreme de 45 de ani. Cînd am coborît în Gara de Nord, s-a întîmplat un lucru uluitor. Poate nu mă veţi crede, dar martor mi-e bunul Dumnezeu: tînărul mi-a luat mîna, încercînd să o sărute! Deci, avem şi români de suflet, care înţeleg bine cum stau lucrurile. Am şi eu, totuşi, cîteva motive de mulţumire din regimul trecut: comuniştii mi-au dat un apartament, în 1969; mi-au şcolarizat copilul, la zi, cu bursă; am reuşit să cumpăr, din salariile de ,,genunchiul broaştei”, al meu şi al soţiei, un autoturism ,,Dacia”. Acum, aşa ceva nu mai e posibil.

ION BAURCEANU

 

P.S. – După lovitura de stat din 1989, mie mi-a mers foarte bine, pentru că nu a mai venit securistul la uşă. Da, înainte venea, ca să mă ,,invite” la anchetă, unde trebuia să mă prezint, neapărat, în ziua următoare. Asta, ca să mă chinuie insomnia, să mă simt epuizat. În anii din urmă am întrebat mai mulţi muncitori şi ţărani, aşa, în mod aleatoriu, dacă sînt mulţumiţi că au scăpat de comunism. NICI UNUL dintre ei nu mi-a spus că e mulţumit, deşi, în acele vremuri, alimentele de bază se dădeau pe cartelă, iar în locuinţe domnea frigul. Ce face, pentru a schimba percepţia românilor, coducerea de azi a ţării?

 

COMENTARII DE LA CITITORI