,,Analistul“ de la B1, Radu Banciu, se dă iar în stambă

in Război corupției

Constatăm, pe zi ce trece, că acest neica-nimeni, care îşi închipuie că dacă şi-a intitulat emisiunea ,,Lumea lui Banciu” el chiar are o lume a sa, se tot bagă în seamă şi se străduieşte din răsputeri să ne obosească cu nefericitele lui comentarii despre toate şi despre nimic. Năduful meu a explodat în seara de 26 spre 27 aprilie, cînd vorbăreţul Banciu – care a început să-l copieze pe Băsescu, în sensul că le ştie, el, pe toate şi că nimeni, în afară de el, nu a făcut ceva bun în ţara asta – ne-a expus, timp de mai bine de o oră, opiniile sale, de genul: cele 10 propuneri făcute de candidata Gabriela Vrânceanu Firea pentru buna funcţionare a Capitalei n-au nici o valoare, iar programul acesteia este unul de stînga. Da, domnule Banciu, asta este şi ceea ce doreşte o mare parte dintre votanţi. S-ar cuveni să ştii că un om de presă trebuie să fie imparţial, sau atunci cînd se referă la candidaţii pentru primării nu e cazul să îi pună pe toţi în categoria de penali, ori de viitori puşcăriaşi. Modul acesta de gîndire, în care totul este văzut în negru, lasă de înţeles că autorul unor astfel de afirmaţii este găunos pe dinăuntru şi menit să nu vadă nimic bun în jurul său. Comentînd, apoi, cum stau lucrurile în conducerea PSD, negurosul Banciu ne trimite – nu scapă nici o ocazie – la fostul preşedinte Ion Iliescu, care ar susţine un puşcăriaş în fruntea partidului. Sigur, ,,analistul” nu spune nimic despre faptul că dosarul Dragnea este unul politic, nu penal. Deocamdată, ne oprim aici, dar nu ne putem înfrîna un gînd. Dacă ar mai fi putut asculta elucubraţiile lui Radu Banciu, Tribunul ar fi avut destulă ,,materie primă” pentru un bogat şi savuros pamflet politic. Ce păcat că el nu mai este. Ne lipseşte mult. Da, foarte mult…

ANTON VOICU

COMENTARII DE LA CITITORI