Anca Petrescu, Ceauşescu şi poporul ce-am pohtit

in Alte știri

Motto: „Dar ce este speranţa? Nimic altceva decît un machiaj pe faţa existenţei; cea mai mică atingere a adevărului îl dă deoparte şi apoi zărim cu ce prostituată cu obrajii scobiţi ne-am ales”.

Byron

Am avut plăcerea de a fi coleg în Parlament şi în marele PRM cu doamna Anca Petrescu. O persoană specială, cu o cultură aleasă, şi un exemplu de comportament civilizat. În multele ocazii în care am vorbit despre ea, am numit-o, şi eu, „Mama Casei Poporului“, folosind acest supranume echivoc şi intrat în folclorul mediatic din motive destul de greu de susţinut cu argumente. În realitate, Anca Petrescu nu a fost o „mamă“ în sensul de „creatoare“ a Casei Poporului, ci a fost o arhitectă, angajată a statului român, calitate în care şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu – partea de arhitectură şi de decoraţiuni din cadrul uriaşului proiect, la care au participat sute sau chiar mii de proiectanţi din construcţii, instalaţii şi alte domenii. Partea de arhitectură coordonată de Anca Petrescu a cuprins cel mult 10% din proiect. Ce-i drept, conceptul ei a fost preferat şi acceptat, dar decizia finală i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu, iar forma iniţială, gîndită de (pe atunci) tînăra arhitectă şi colectivul ei, a suferit multe modificări. De aceea, îmi permit să spun că omologarea de către OSIM a proiectului, ca şi derularea de drept a lucrărilor de finalizare (după revoluţie) a Casei Poporului prin Cabinetul de Arhitectură Anca Petrescu a fost o decizie discutabilă, iar pretenţiile actuale privind beneficiile de autorat ale urmaşilor Ancăi Petrescu mi se par lipsite de moralitate. Etic, cel puţin, mai curînd ar putea avea drepturi de autor asupra Casei Poporului familia lui Nicolae Ceauşescu, adevăratul „tată şi mamă“ al Casei Poporului! Şi nu numai al acestei clădiri emblematice…

Nicolae Ceauşescu a fost învinovăţit, condamnat şi executat pentru culpe atribuite lui personal. Decizia Justiţiei, cu putere de lege, a fost aceea că autoritarul conducător ar fi impus construirea (deci şi proiectarea şi finanţarea) obiectivelor economice, sociale şi culturale, faptă considerată o vină exclusivă şi fatală; în schimb, atunci cînd s-a trecut la „valorificarea“ respectivelor obiective, Ceauşescu nu a mai fost luat în calcul. Au fost buni banii obţinuţi din vînzarea şi comisionarea creaţiilor avîndu-l ca unic autor pe Ceauşescu – dar el a primit doar plata în monedă de plumb, pe cînd „democraţia“ a încasat sume colosale, mai ales atunci cînd reprezentanţii acesteia au solicitat, conform sistemului capitalist, drepturi de autor! „Democraţia este cea mai proastă formă de guvernare, cu excepţia celorlalte“, spunea Churchill, formulînd una dintre cele mai perfide şi ipocrite justificări ale escrocheriei, jafului şi încălcării drepturilor cetăţeneşti.

Casa Poporului… „Casa“, ca termen utilizat în traiul prezent, ar trebui definită cam aşa: „a. obiect acceptat ca gaj pentru credite bancare; b. spaţiu destinat urmăririi emisiunilor cu idioţi şi curve; d. (arhaism) vechi loc de înmulţire al familiilor care nu respectau libertatea sexuală – homosexuală“. Dar cum definim termenul „popor“? Iată propunerile viitorului apropiat: „a. excrescenţă manipulabilă a spaţiului geostrategic NATO şi de extindere al UE; b. sinonim pentru pulime (cf. prof. univ. dr. S.Oprescu, Opere politice concentraţionare); c. cuvînt folosit în propaganda naţionalist şovină de către „dictatorii“ Tudor Vladimirescu, Alexandru Ioan Cuza, Ion Antonescu, Nicolae Ceauşescu etc.; d. potenţiale victime colaterale ale parteneriatului strategic cu SUA“. Ordinea este aleatorie.

Vorbeam mai sus de moralitate… Nici strigătele lui Ioan nu au avut parte de un deşert al conştiinţelor mai arid decît epoca pe care o trăim! Fostul procuror care tot anchetează dosarele înşelăciunii din 1989, Dan Voinea, a semnat referatele pentru 5 din cele 6 lucrări ştiinţifice scrise la „Bastilia“ de Cătălin Voicu. Din păcate, iată, argumente au doar cei care susţin că e vorba de derbedei şi curve, fie că vorbim de politică, de monden, de revolte, de Justiţie – sau de cerşetori şi turnători, chestie de viză de America sau ba. Iar cu oamenii aceştia noi vrem să facem faţă celor ce vin – oameni, intenţii, vremuri… unele mai periculoase decît altele.

Mă uit cu groază în jur – în spaţiu, dar şi în timp… Două puteri care au impresia că pot cumpăra orice şi pot impune legea lor oricui, SUA şi coaliţia Saudită au trimis arme şi armate la prea puţine sute de kilometri de noi; la alte puţine sute de kilometri de noi, forţa motrice a răsăritului slav, Rusia, a îmbrăcat toga celei de-a treia Rome, şi nu va face nici un rabat de la această demnitate, indiferent de sacrificiile necesare; în fine, istorica ameninţare a lumii creştine, Turcia, e atît de aproape de noi, încît vedem turbanul otoman, care stă, din nou, pe capul său. În timp, privesc înapoi şi în jur, mă dor ochii sufletului de atîta scandal, dezbinare şi trădare, servilism total faţă de străinătate – iar privind înainte, disting conturul centenarului Trianonului, răstimpul în care trebuia să dovedim că ne e proprie starea de naţiune independentă, de sine stătătoare, aşa cum rostea Kogălniceanu, şi unită, după pohta ce cîndva am pohtit cu adevărat. Nici măcar noi nu mai sîntem adevăraţi – ascultaţi vorbirea generală, plină de barbarisme americanoide şi ţigănisme, cred că e suficient pentru a vedea starea unei aşa-zise naţiuni prinsă acum în cleştele de foc spaţio-temporal. Chiar credeţi că mai avem scăpare? Ah, Dumnezeu ne va ajuta?… Păi, parcă vrem să-l scoatem din capul copiilor, ba chiar şi din Constituţie!… Noi ne consolăm cu speranţa – cît mi-aş fi dorit să fim proverbialii evrei care ar întreba: „Dar oare cît costă, măi, speranţa asta?“.

Închei cu o atenţionare – România s-a dovedit specialistă în a fi prinsă pe picior greşit – exemple: Vladimirescu, Cuza, 1916, 1940, 1944, 1989 – a.c. şi multe altele…

Dragoş Dumitriu

COMENTARII DE LA CITITORI