ANTIAMERICANISM, SAU ANTIROMÂNISM? (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

Ne este şi mai greu să înţelegem atitudinea trimisului special al Departamentului de Stat, Philip Gordon, care, după referendumul în urma căruia Traian Băsescu a fost debarcat prin votul a 7,4 milioane de români, tuna şi fulgera la Bucureşti, afirmînd, cu un tupeu şi o siguranţă fără margini, de parcă el însuşi ar fi numărat voturile, că 2.000.000 de buletine au fost fraudate, ca atare preşedintele Băsescu nu poate fi suspendat. Nici pînă astăzi Justiţia, care se opintea din răsputeri să confirme o asemenea gogoriţă, n-a putut dovedi grava acuzaţie formulată de trimisul american, mulţumindu-se să constate, după o lungă perioadă de investigaţii şi presiuni, nereguli de ordinul a cîteva mii de voturi (lucru care se întîmplă la fiecare scrutin). De unde ştia Philip Gordon că fuseseră fraudate 2.000.000 de voturi? Desigur, de la Mark Gitenstein şi de la Monica Macovei, alias Mandela, fosta procuroare ceauşistă, care terfelea România la Bruxelles mai rău decît cel mai josnic trădător. Aşa să fi fost, cum susţineau, fără nici cel mai mic temei, autorităţile de la Washington şi Bruxelles, că Traian Băsescu ar fi fost văduvit de 2.000.000 de voturi, iar cu ce mai adunase de la portocaliii lui nu depăşea 3.000.000 de susţinători, neputînd să contrabalanseze circa 5,5 milioane de buletine prin care i se ceruse demiterea. Pentru noi, sprijinul extern atît de consistent de care s-a bucurat, de-a lungul a două mandate prezidenţiale, un individ atît de pervers ca Traian Băsescu, rămîne, şi astăzi, o mare enigmă. Comunist înverşunat, pentru care răsturnarea din decembrie 1989 a însemnat un adevărat cataclism, Traian Băsescu s-a străduit să reconstruiască, într-o viziune personală, statul totalitarist, avînd drept linii directoare dictatura şi corupţia. Pentru realizarea politicii sale, noul satrap s-a folosit de aceleaşi pîrghii ca şi mentorul său – Ceauşescu: Serviciile Secrete, Procuratura, PD (pe aripile căruia s-a propulsat în vîrful piramidei, un partid cu mult mai ticălos decît PCR). Cu toate acestea, mulţi lideri occidentali l-au mîngîiat permanent pe creştet pe Traian Băsescu. Să nu fi auzit, oare, nimeni în lume, nici măcar liderii diverselor organisme ale Uniunii Europene, cît de hulit era acest tiran în mai toate apariţiile sale publice? Vor fi înţeles Angela Merkel, Viviane Reding, Jose Manuel Barroso şi atîţia alţi membri ai PPE, măcar în ultimele săptămîni, de cînd Traian Băsescu a redevenit acelaşi neica-nimeni de odinioară, cît de mult se teme el de poporul pe care l-a jefuit şi l-a umilit vreme de 10-15 ani? În acest sens trebuie amintit că, după încheierea mandatului prezidenţial, fostul dictator solicita, insistent, ca Guvernul să-i pună la dispoziţie o locuinţă total securizată, fără vecini, fără deschideri la stradă, eventual un palat pe o insulă, ca nu cumva cetăţenii să-i bombardeze ferestrele cu pietre. Să nu fi ştiut autorităţile de peste Ocean că un comunist înverşunat ca Traian Băsescu, ce se afişa la tot pasul, în mod pervers, drept cel mai autentic proamerican, era implicat pînă-n gît în afaceri extrem de profitabile cu ruşii (ALRO, Gazprom şi altele)? Probabil că astăzi înţeleg şi autorităţile americane pe ce poamă politică au mizat în România, ţară care se află la doi paşi de cazanul în care fierb, la foc îngrijorător, ingredientele celui de-al III-lea război mondial. Este întrutotul posibil ca liderii comunitari să-l fi cunoscut foarte bine pe Traian Băsescu, un şantajist la fel de şantajabil, dar au decis să-l susţină la Cotroceni pînă la expirarea mandatului prezidenţial, deoarece numai cu ajutorul lui au acaparat resursele naturale ale ţării, industria şi sistemul financiar-bancar, transformînd România într-o veritabilă colonie. Sub presiunile marilor decidenţi din Uniunea Europeană, România nu-şi mai poate exploata resursele proprii de petrol şi cea mai mare parte a zăcămintelor de gaze, nu mai poate dispune nici de dreptul întregii distribuţii de gaze şi a celei mai mari părţi a producţiei de electricitate. Totul trebuie să se realizeze sub control comunitar. În acest context, tot mai mulţi concetăţeni se întreabă de ce România nu poate să se implice în exploatarea marilor resurse de cărbune din Ruhr, ori în distribuţia energiei nucleare, produsă de Franţa, sau în exploatarea ţiţeiului din Marea Nordului de către Marea Britanie. În mod sigur nu vom primi răspuns la această întrebare. Ca atare, vom adresa o nouă interogaţie, de sorginte latină, domnului Joseph Daul: ,,Quosque tandem abutere. Catilina patientia nostra?”. (,,Pînă cînd vei abuza, Catilina, de răbdarea noastră?”)

Editorialul din ,,New York Times” analizează, de asemenea, lupta anticorupţie din perioada post-Băsescu. În această privinţă, se reaminteşte că, în noiembrie 2014, Klaus Iohannis, care a fost ales preşedinte cu o platformă electorală ce viza combaterea corupţiei, a intensificat această luptă. „După ce acţiunile judiciare lansate în timpul preşedintelui Băsescu s-au soldat cu condamnarea a peste 1.000 de politicieni şi oameni de afaceri, acum, după victoria lui Klaus Iohannis, eforturile anticorupţie au devenit exagerate, domnind populismul crud. Campania anticorupţie din România a ajuns la metastaze, transformîndu-se într-o cruciadă liberală. În condiţiile în care instanţele au rate de condamnare de peste 90 la sută, cînd zeci de politicieni din principalele partide au căzut în dizgraţie, ascensiunea statului de tip procuratură îi ameninţă chiar şi pe cei din sistem”, scrie Patrick Basham, directorul Democracy Institute.

(va urma)

NICOLAE DĂSCĂLESCU

COMENTARII DE LA CITITORI