ANTIAMERICANISM, SAU ANTIROMÂNISM? (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Observaţia, deosebit de concludentă, a editorialistului Patrick Basham, referitoare la ,,ascensiunea statului de tip Procuratură”, vine să confirme opinile unor comentatori autohtoni, care susţineau că România se află sub dictatura procurorilor. Şi cînd te gîndeşti că, înaintea alegerilor prezidenţiale, acelaşi ,,New York Times” publica un articol în care o elogia pe Laura Codruţa Kövesi, concluzionînd că „DNA duce o campanie neaşteptat de viguroasă împotrica corupţiei“… Nu ştiu dacă Patrick Basham a scris acest editorial pornind de la convingerile sale, atît de democratice, sau mînat de îngrijorarea că efectele campaniei anticorupţie ar putea să alimenteze sentimente antiamericane în România, aşa cum singur mărturiseşte. O asemenea temere ar putea să-şi găsească justificarea doar în condiţiile în care autorităţile de la Washington ar continua să-i protejeze pe marele mafiot Traian Băsescu şi acoliţii săi portocalii, care au devastat ţara. Altminteri, Basham poate să doarmă liniştit, fiindcă sentimentele antiamericane ale românilor nu vor ajunge nici pînă la Scroviştea. I-am aşteptat cu ardoare pe americani aproape o jumătate de secol, ca să ne izbăvească de coşmarul stalinist, în mijlocul căruia fuseserăm împinşi de Franklin Delano Roosevelt şi Winston Churchill. Aşteptarea ne-a fost zadarnică, dar, cu toate astea, nu i-am acuzat şi nici nu i-am condamnat pe americani. După intrarea ţării noastre în NATO, mii de ostaşi români au luptat în Irak şi Afganistan, împreună cu aliaţii de peste Ocean, unii dintre ei jerfindu-şi viaţa. Nici lupta anticorupţie nu poate să dea naştere unor resentimente. Dimpotrivă, mulţi români cer autorităţilor de la Bucureşti să înveţe din experienţa americană în acest domeniu. În SUA, legislaţia împotriva evaziunii fiscale şi a corupţiei este extrem de dură. Fiscul american i-a venit de hac pînă şi teribilului gangster Al Capone. Românii îşi doresc, de asemenea, o Justiţie care să acţioneze după aceleaşi principii ca Justiţia din Statele Unite, adică să-i trateze, în mod egal, pe toţi cetăţenii. Altele sînt cauzele care ar putea să genereze sentimente antiamericane. Ele pot fi declanşate de factori incidentali şi, ca atare, să se stingă odată cu dispariţia acelor factori.

Aminteam de prestaţia, intolerabilă, a ambasadorului Mark Gitenstein. Într-adevăr, amestecul brutal al acestuia în multe dintre problemele interne, susţinerea mai multor politicieni portocalii şi a unor reprezentanţi ai societăţii civile care manifestă o permanentă ostilitate faţă de Interesul Naţional – toate acestea au stîrnit unele reacţii antiamericane.

Mari nemulţumiri în rîndul românilor au fost generate mai ales de atitudinea lui Philip Gordon, cel care – după votul masiv al cetăţenilor care se pronunţaseră pentru demiterea lui Traian Băsescu – acuza sus şi tare autorităţile de la Bucureşti de fraudare a referendumului. Gestul său a fost o mostră de vădită sfidare a opiniei şi voinţei poporului nostru. Dar, toate aceste nemulţumiri, îndreptăţite, s-au dovedit a fi trecătoare. Ele nu s-au sedimentat şi nici nu s-au coagulat în mentalitatea românilor. Nu de antimericanism ar trebui să vorbim, ci, mai degrabă, de antiromânismul pe care mulţi iredentişti din Ungaria, din SUA şi din alte ţări occidentale îl cultivă de secole, ori de tratamentul umilitor şi degradant de care au parte milioanele de români care trăiesc dincolo de Nistru, precum şi în unele state ale Uniunii Europene. Din păcate, antiromânismul a devenit o cutumă şi pentru unii dintre concetăţenii noştri. Foşti comunişti, precum Monica Macovei, Vladimir Tismăneanu, H.R. Patapievici, Andrei Oişteanu şi mulţi alţii, năuciţi de răstunarea din decembrie 1989, venită ca un trăznet peste huzurul şi visele lor, profund mîhniţi că secera şi ciocanul, însemnele sacre ale vieţii lor, au ajuns la fier vechi – împroaşcă de atunci, fără încetare, cu noroi această ţară, care i-a ţinut în puf de-a lungul întregii lor existenţe. Tartorul denigratorilor rămîne, însă, Traian Băsescu. Pînă unde merge atiromânismul acestuia? Departe, foarte departe… El nu şi-a ascuns niciodată prietenia strînsă care-l leagă de premierul ungar Viktor Orban, dar şi de iredentistul Laszlo Tökeş, cel mai înverşunat duşman al românilor, pe care l-a şi decorat cu cea mai înaltă distincţie a statului nostru. Românii nu-şi vor mai aminti de fostul preşedinte Traian Băsescu, ci de marele mafiot care i-a jecmănit, care le-a tăiat salarile cu 25%, a închis spitale şi şcoli şi a făcut din corupţie – politică de Stat. În acest demers antiromânesc s-a înscris vîrtos şi fosta procuroare comunistă Monica Macovei, care, de ani şi ani, ponegreşte ţara la Bruxelles, ca ultima lepădătură trădătoare de pe lume. Rămîne antologică, sau – mai bine spus – isterică, turnătoria prin care această nefastă rămăşiţă a totalitarismului îi informa pe liderii comunitari că referendumul prin care Traian Băsescu fusese repudiat de imensa majoritate a cetăţenilor cu drept de vot a fost „o lovitură de stat“.

(va urma)

NICOLAE DĂSCĂLESCU

COMENTARII DE LA CITITORI