Aoleo ochiu’, aoleo păru’, domnu’ comisar!

in Lecturi la lumina ceaiului

Palpitaţii, extraverale, prişniţe, bătăi cu lingura-n calorifer – sub nici o formă telefoane, dragi tovarăşi! Fiindcă-s ascultate cu stetoscopu’, pe baza principiului machiavelic (steto)scopu’ scuză mijloacele. Într-un cuvînt, alarmă de gradul zero printre se-ştiu-ei-cine, iar pe unii îi cam ştim şi noi: procurorul general interimar Bogdan Licu a anunţat că, după multe oscilaţii în sus şi-n jos (cu precădere dinspre sus) şi de la stînga la dreapta (cu precădere dinspre stînga), dosarul Revoluţiei va fi deschis totuşi! Mai bine mai tîrziu decît niciodată, zice o vorbă din bătrîni; care bătrîni, desigur, cînd au născocit zicala nu se gîndeau că tîrziul poate veni atît de foarte tîrziu; 26 de ani pentru judecarea unui genocid săvîrşit în direct şi la ore de vîrf?!… Dar, fie, unde-am trecut atîtea cu vederea, treacă şi asta de la noi! Cu condiţia ca acest foarte tîrziu să nu devină prea tîrziu.
Domnul Licu i-a vizat pe făptuitorii se-ştiu-ei-înde-ei, dar, îl citez, şi pe făptuitorii din spatele făptuitorilor. Abia aşteptăm să-i aflăm şi noi pe ăştia de la urmă – altfel spus, ultimii oameni. Sperînd că nu doar îi vom dibui şi cu asta basta, mi-a părut bine de cunoştinţă! Ar fi o altă crimă. Fiindcă revoluţii anti-comuniste sau, poftim, schimbări ale regimului comunist, au avut loc în toate ţările est-europene, dar nicăieri, nici măcar în zone ştiute din istorie ca ceva mai nemiloase, să nu zic barbare, n-au pierit oameni. Prin ţările baltice, parcă, şi-au dat foc cîţiva patrioţi înfocaţi, dacă acceptaţi redundanţa, dar cam atît. Pentru ce or fi murit la noi peste 1000 de persoane, iar alte mii au fost schilodite?! Nemavorbind că ceilalţi dictatori comunişti, cu nimic mai buni decît Ceauşescu, au sfîrşit în paturile lor, şi nu împuşcaţi cîineşte în seara de Crăciun. Honecker, de pildă, avea pe conştiinţă sute de germani ucişi la Zidul Berlinului.
Preşedintele Iohannis a cerut să fie depistaţi în regim de urgenţă vinovaţii din tragedia „Colectiv“. Foarte bine, aşa trebuie! Numai că la „Colectiv“ au murit de 20 de ori mai puţini oameni decît la Revoluţie. Opinia publică a salutat condamnarea torţionarului Vişinescu, din vina căruia ar fi decedat cel puţin 10 deţinuţi politici. Bravo, la gherlă cu el! Numai că în Revoluţie au fost ucişi de 100 de ori mai mulţi protestatari. Într-o emisiune TV, comentînd accidentul în care muriseră 5 oameni, din vina unui presupus epileptic, Petre Roman se inflamase rău, cerînd condamnarea celor care-i dăduseră dilimandrosului permis de conducere. Aşa ar fi normal! Dar la Revoluţie… Da, da, acea Revoluţie în care Petrică apărea zîmbăreţ, în pulover. Atunci au fost de 200 de ori mai mulţi morţi decît în accidentul cu pricina! Şi nimic, nimic? După 26 de ani?!
Domnul Licu a argumentat decizia deschiderii dosarului prin aceea că tragicele episoade ale aglomeraţiei din decembrie-89 au fost verificate superficial, neefectuîndu-se obligatoriile autopsieri ale victimelor, neverificîndu-se muniţia şi armamentul cu care s-a tras în manifestanţi, necoroborîndu-se sau, mai rău, nefiind luate în seamă declaraţii extrem de importante. Uneori, adaug eu, neinvestigîndu-se deloc. Bunăoară, la sala Dalles au murit 13 tineri; chiar nu se ştia cine a condus camionul care a călcat 6 dintre ei? Nici cine comanda soldaţii care au tras în ceilalţi 7, iniţial rămaşi în viaţă?! Cum zice o altă vorbă din popor, s-a anchetat la futu-i mă-sa. Care mă-sa îşi plînge şi acum băiatul împuşcat. Aşa stînd lucrurile, nu s-ar cuveni, oare, ca alături de făptuitorii din spatele făptuitorilor, să fie luaţi la întrebări şi ascunzătorii de dosare din spatele făptuitorilor? Întreb şi eu, n-am tras cu AKM-ul, precum încă nu se ştie cine.
Procurorul general interimar n-a menţionat nume. Dar întrucît ”sinergia faptelor nu poate eluda meandrele concretului”, probabil că autorul celebrei sintagme ar putea figura la loc de cinste pe o eventuală listă. Ca dovadă suplimentară şi declaraţia colegului său întru
revoluţie, Ion Caramitru: Nu dau mîna cu Iliescu, fiindcă are mîinile pătate de sîngele românilor!
Că veni vorba de Caramitru. Nu uit cum, de la balconul fostului Comitet Central… Da, da, acel balcon, stimaţi tovarăşi şi naş Brucane! Deci, în seara în care a început să se tragă, răcnind cît putea de tare, ca să acopere duduitul rafalelor de arme automate, cel ce avea să devină ministrul Culturii a emanat în microfon, cu dicţia lui nu tocmai impecabilă:
Mutaţi reflectoarele în direcţia din care se trage, să vedem despre ce-i vorba!
Curajos bărbat! În comparaţie cu bravul Caramitru, păliseră instant alde Gavroche, Ecaterina Teodoroiu, căpitanul Walter Mărăcineanu şi ce alţi eroi mai ştiţi dumneavoastră, în afara lui Bebe Ivanovici. Eu unul, recunosc, în clipa în care aş fi auzit clănţănitul automatelor, m-aş fi lungit pe burtă cît ai zice „Mircea, fă-te că lucrezi!“. Şi nu mişcam din poziţia revoluţionarului pînă nu l-aş fi auzit pe fostul puşcăriaş Gelu Voican-Voiculescu strigînd în gura mare „Clitoris, mon amour“!
A doua zi, dis-de-dimineaţă, luîndu-mi inima-n dinţi, m-am dus la faţa locului, în Piaţa Palatului. Văzînd cu ochii mei, într-o parte, Palatul Regal distrus de gloanţe. La fel şi Muzeul de Artă. Başca nişte tablouri de o valoare mai inestimabilă decît toate lucrările ştiinţifice ale tovarăşei, dar mai ciuruite decît comisarul Moldovan al revoluţionarului Sergiu Nicolaescu. Care Nicolaescu, călare pe TAB-ul cu care a intrat în TVR, arăta mai falnic decît Mihai Viteazu călare pe Breazu. Da, da, filmul regizat de dumnealui, în care eroul naţional purta barda-n mîna dreaptă, nicidecum în stînga, precum ştiam noi din istorie şi din George Coşbuc! Ca să vedeţi cît de ambidextru era nea Mişu! Şi cît de polidextru a fost nea Sergiu, ca şef al comisiei de anchetare a atrocităţilor din timpul Revoluţiei. Mai ştii?, de-aia nu s-o fi deschis dosarul atîta amar de vreme. Dacă-l investiga comisarul Moldovan, aşa cum se pricepea el (jap-jap, trosc-pleosc, aoleo ochiu’, aoleo păru’, domnu’ comisar!), şi nu senatorul melcilor, poate aveam de mult alt koneţ filma…
Dar să nu divagăm: vizavi, în stînga, clădirea Direcţiei a 5-a a Securităţii era făcută şi ea praf. Idem, în dreapta, Biblioteca Centrală Universitară. În schimb, la mijloc, neatinsă nici c-o floare, clădirea C.C.-ului, cu istoricul ei balcon!! Căzusem pe gînduri mai ceva decît Moromete cînd văzuse girafa la grădina zoologică: Măi, fraţilor, un asemenea animal nu există! E ceva putred în Danemarca noastră!! Şi, dacă ţin bine minte, chiar aşa a sunat titlul unui articol scris de mine peste cîteva zile. Mi-am aprins paie-n cap cu ex-comuniştii spălaţi brusc pe incisivi cu pasta Dizident şi aderaţi sincer la noua cauză, numai că, iată, viaţa şi domnul Licu mi-au dat dreptate.
Poate ne spune ce s-a întîmplat atunci cetăţeanul Teodor Brateş. Fost Froim Bernard, cu un tată vitreg arestat pentru matrapazlîcuri comise la stabilizarea banilor, apoi împuşcat pentru tentativă de fugă de sub escortă. La Radio, unde fusese promovat cam fără studii, din ajutor de mecanic, i se spunea ”Copilul teribil al comunismului”. În redacţia Actualităţi a TVR, umbla cu toate cuvîntările tovarăşului la subţioară, şi vai de redactorul care uita în vreun material să mulţumească pentru condiţiilii create de partid, personal de tovarăşul şi tovarăşa! Cum am păţit-o eu, la o sosire a Nadiei Comăneci, după un campionat mondial de unde se întorsese încărcată de medalii. În aeroportul Otopeni era atîta omenire, atîta îmbulzeală, încît, ţin minte, colegul şi prietenul Tavi Vintilă n-a putut să ia o declaraţie întreagă pentru radio, iar „Gazeta Sporturilor“ a publicat o fotografie în care Nadia apărea cu faţa acoperită pe jumătate de un buchet de flori. Treaba mea cum (m-am urcat în autobuzul care ducea fetele spre Deva, şi, urmaţi de maşina TVR, Gigi Frunză a filmat pînă dincolo de Ploieşti, cu mine pe post de reporter şi sunetist) am realizat atunci un reportaj de 22 de minute, cu de toate în el. Reveniţi la studio, am lucrat la montaj alte cîteva ore, la capătul cărora, venind să-l vizioneze înainte de intrarea pe post, Brateş a început să urle că un apolitic ca mine n-are ce să mai caute în televiziune! Aţi înţeles, nici Nadia, nici Bella Karoly, nici reporterul, nu mulţumiseră pentru condiţiilii create. Nu repet aici, acum, ce i-am spus şi eu, atunci, lui Brateş, după vreo 12 ore de muncă, în care nici apă nu avusesem timp să beau. M-a răzbunat Tudor Vornicu, reluîndu-mi reportajul în „Albumul duminical“, însoţit de un comentariu al domniei sale, de data asta nemeritat de laudativ. Mă rog, una peste alta, mi-a ieşit media.
Teodor Brateş… Da, da, personajul care la Revoluţie s-a dat de 3 ori peste cap, devenind din „lebăda roşie“, cel mai vajnic anti-comunist. Panicîndu-ne cu ideea că teroriştii (apropo, aţi văzut vreunul?!) au ucis 60.000 de oameni şi au otrăvit apa potabilă, apoi îndemnînd lumea ”să vină să apere televiziunea”! S-o apere cu pieptul gol?! Doamne, cîţi tineri au murit, atunci, în curtea TVR!
Cum se va soluţiona dosarul Revoluţiei? Vorba poetului, om trăi şi-om vedea. Cînd, prin 1981, fotbalistul de geniu Marcel Răducanu a ales să rămînă în Germania, încerca, disperat, să-şi aducă acolo şi nevasta. Întîlnindu-ne întîmplător la Dortmund, şi crezîndu-mă influent nevoie mare, m-a rugat să pun o vorbă bună „la cine trebuie“. Neuitînd, cu hazul lui nebun, să adauge: „Bre, dar să mi-o trimită repede! Că, dacă mi-o trimite după 2-3 ani, aia mai e nevastă?”
Cam aşa şi aici. Dacă mai durează încă 2-3 ani, aia mai e anchetă? Ăsta mai e dosar? Am fost asiguraţi că, în cazul de faţă, nu va acţiona prescrierea. Domnule Licu, nu fiţi naiv; în Ţara lui 81=181, crimă la adresa pensionarilor, săvîrşită tot în direct şi la ore de vîrf, se poate orice!

SORIN SATMARI

COMENTARII DE LA CITITORI