Apariţii fantomatice ale corpului astral

in Lecturi la lumina ceaiului

În jurul vîrstei de 16 ani, tînãrul Calloway a visat cã pavajul strãzii pe care se plimba – şi pe care o cunoştea perfect, cãci aceasta era la doi paşi de locuinţa lui – era altfel decît ştia el cã trebuie sã fie, pietrele fiind aşezate diferit. Apoi constatã cã, în vis fiind, analiza lucrurile exact aşa cum era obişnuit sã o facã în timpul zilei. Ca urmare, realizeazã cã, de fapt, era conştient şi gîndea în plin vis. Aceastã prizã de conştiinţã inopinatã i-a produs un asemenea şoc, încît s-a trezit imediat. I-a fost cu neputinţã sã mai punã geanã pe geanã toatã noaptea. Într-o stare de surescitare, îl frãmînta întrebarea dacã e posibil sã rãmînã conştient în timpul viselor. Tînãrul n-a avut apoi pace, dorindu-şi sã retrãiascã un astfel de moment. Oniros, fie lãudat, i-a împlinit ruga foarte repede. În cei 3 ani care au urmat, tînãrul englez a urmãrit fãrã încetare sã obţinã controlul asupra viselor sale, demersul lui fiind încununat de succes.

Pentru moment, ajunge sã spunem despre Calloway cã a fost unul din marii precursori în acest domeniu de investigaţie. Vom aborda acum doar perioada experimentelor sale, care ne intereseazã în mod particular.

Dobîndind un anumit control asupra mecanismelor ce acţioneazã în universul oniric, Calloway a descoperit cã era capabil sã-şi inducã pãrãsirea propriului corp, plecînd de la starea de catalepsie fizicã în care se regãsea uneori, la întoarcerea din ceea ce el numea „visele sale de cunoaştere“.

Cum însã nu reuşea întotdeauna sã facã diferenţa între starea de vis lucid şi cea de pãrãsire a corpului, pornind din starea de veghe, el s-a strãduit, dupã 1905, sã punã la punct o tehnicã de proiecţie directã, neintermediatã de faza oniricã. El a gãsit pentru aceastã strãdanie o motivaţie suplimentarã, cãci a cunoscut o fatã, pe nume Elsie, de care s-a îndrãgostit… În compania tinerei fete şi a altor 2 sau 3 prieteni, el a fãcut cîteva confesiuni asupra activitãţilor sale nocturne; cu aceastã ocazie, a fost în mod neplãcut surprins, fiinţa îndrãgitã fiind cea care i-a spus cã pretinsele experienţe extracorporale nu erau decît halucinaţii sau deliruri. Vexat cã i se pune la îndoialã cuvîntul, Calloway s-a înfierbîntat mai mult decît s-ar fi cuvenit unui anglo-saxon, ajungînd s-o numeascã pe tînãra fatã „toantã micã“ şi „minte îngustã“. Elsie nu a rãmas datoare, replicîndu-i cã o sã vadã el cine e tont şi angajîndu-se sã-i facã o „vizitã“ chiar în acea searã, în camera lui.

Nu micã i-a fost surpriza tînãrului cînd, odatã cu venirea nopţii, fiind deja plictisit de aşteptarea unei foarte ipotetice vizite şi pe punctul de a adormi, a observat apãrînd „fantoma“ lui Elsie la piciorul patului sãu! Inutil sã mai spunem cã a trãit o nouã noapte albã şi cã, dimineaţa, a alergat la tînãra fatã pentru a-i povesti extraordinara „apariţie“ cãreia i-a fost martor. N-a fost însã necesar, cãci Elsie i-a povestit ea însãşi, pe îndelete, ceea ce a vãzut în acea camerã, necunoscutã ei. Tot ceea ce a spus i-a fost confirmat. Ce s-a petrecut de fapt?

Înainte de culcare, tînãra fatã – cãreia nu-i lipsea temperamentul – se concentrase mai multe ore, încercînd sã se proiecteze în apartamentul prietenului sãu. Ea a sfîrşit prin a adormi, fãrã a-i reuşi – credea ea – experimentul şi, la trezire, i-a revenit în memorie o scenã stranie: se afla în camera lui Calloway, aşezatã pe comodã, privindu-l insistent, în timp ce el o fixa nãucit…

Calloway nu povesteşte urmarea idilei sale cu temerara Elsie. Dar, la capãtul a 2-3 ani de eforturi, el stãpînea foarte bine proiecţia voluntarã şi conştientã. Pentru aceasta, intra într-o stare de relaxare foarte profundã, pe care o numea „condiţie de transã“, şi deschidea în propria sa fiinţã „poarta glandei pineale“, o trecere strîmtã, vizualizatã ca o trapã în interiorul creierului sãu, prin care, efectiv, se catapulta în afara corpului. (Ascunsã în interiorul creierului, glanda pinealã – „poarta lotusului de aur“ a lui Tao – este consideratã de numeroşi ocultişti din Occident şi Orient ca fiind sediul celui de-al „treilea ochi“, organul vederii spirituale. În zilele noastre, specialiştii în fiziologie animalã numesc, de altfel, glanda pinealã a batracienilor „al treilea ochi“, cãci a reuşit izolarea unor celule fotosensibile şi fonosensibile.)

Timp de 30 de ani, Calloway avea sã exploreze lumea nouã ce se deschidea în faţa lui. El povesteşte cã a cãlãtorit în diverse pãrţi ale globului, împãrtãşindu-şi, ocazional, aventurile unor prieteni interesaţi. Astfel, ajunge într-o zi la ceea ce el considerã a fi frontierele lumii materiale: o explozie orbitoare de luminã, în cercuri concentrice, care l-a înspãimîntat teribil. El a continuat întreaga viaţã explorãrile extracorporale, mînat, cãtre sfîrşit, de dorinţa de a întîlni un ghid spiritual capabil sã-i arate „calea“. Nimeni nu ştie dacã a reuşit sã gãseascã acest maestru. Ultimele sale scrieri, asemeni celor de care dispunem, nu dezvãluie nici ce a gãsit şi nici mãcar dacã a gãsit ceva…

În aceeaşi epocã, însã de cealaltã parte a Canalului Mînecii, „lumea de dincolo“ este frecvent vizitatã de un explorator francez, pe nume Marcel Forhan. Ştim chiar mai puţin despre el decît despre Calloway. Forhan, se pare foarte discret, şi-a împãrţit existenţa între Orient şi Franţa şi a publicat, sub pseudonim (exista o mare teamã de judecata contemporanilor în epocã), o trilogie: „Medicul sufletului“, „Ascensiunea în lumile astrale superioare“ şi „Iubiţi-vã unii pe alţii“. Aceastã operã, publicatã sub pseudonimul cu rezonanţe ebraice Yram, a fost difuzatã în 1926 de Adyar, editurã apropiatã curentului teozofic, foarte în vogã în epocã, importat din Orient cu cîţiva ani înainte de cãtre Helena Blavatsky.

JÉROME BOURGINE

COMENTARII DE LA CITITORI