Apariţii neobişnuite (1)

in Alte știri

 

 

Fantomele, apariţiile spectrale se înscriu printre cele mai atractive nuclee epice ale poveştilor populare spuse la gura sobei de către bătrînii satului, ale scrierilor culte din toate perioadele şi ale unor reuşite realizări cinematografice. Fascinaţia pentru astfel de subiecte nu este deloc greu de explicat. Tot ceea ce este straniu şi inexplicabil stîrneşte interesul unei largi categorii de oameni, pentru simplul motiv că le mai alungă plictiseala provocată, deseori, de rutina cotidiană. Ca să guşti o poveste cu fantome, nici măcar nu este nevoie să crezi în existenţa lor. Te bucuri că ţi s-a oferit posibilitatea de a evada pentru puţin timp din automatismul de zi cu zi şi nu-ţi mai pui problema existenţei sau a non-existenţei faptelor relatate. Şi, totuşi, întrebarea rămîne şi nu puţini sînt cei care şi-o pun: există viaţă de apoi, supravieţuieşte, oare, sufletul nostru după ce se detaşează de trup?

Materialiştii afirmă că nu, dar asta n-a împidecat nicidecum proliferarea relatărilor şi a poveştilor pe această temă. Cert este că, deşi există destui oameni care au trăit experienţe ce-i îndreptăţesc să creadă ferm în existenţa vieţii de apoi, nimeni n-a putut furniza dovezi care să certifice dincolo de îndoială că există posibilitatea ca sufletul unei persoane decedate să revină temporar în dimensiunea populată de noi, cei încă întrupaţi. În emisiuni transmise de Canalul TV Discovery, au fost prezentaţi oameni de ştiinţă care susţineau, pe baza unor studii serioase, ipoteze destul de interesante cu privire la posibilitatea ca sufletul nostru, conştiinţa noastră să nu dispară după ce este părăsit vehiculul carnal, recunoscînd, în acelaşi timp, că nu s-ar putea hazarda în a face precizări cu privire la modalitatea în care acea parte din noi care supravieţuieşte s-ar putea manifesta. Chestiunea rămîne, însă, deschisă şi este foarte posibil ca, în afară de cazul în care oamenii de ştiinţă ne vor aduce dovezi certe, ea să rămînă pentru vecie deschisă. În continuare, vom prezenta cititorilor 3 cazuri, care-i vor ajuta să-şi formeze o opinie asupra acestui subiect deosebit de controversat, relatate de Charles Berlitz în cartea sa „Fenomene stranii ale lumii”. Primul este intitulat „Fantoma de pe scară”. În anul 1966, reverendul R.W. Hardy vizita, împreună cu soţia sa, Muzeul Maritim din Greenwich, Anglia. Punctul de atracţie al turiştilor era deja celebra „Scară cu lalele”, pe care toţi se înghesuiau s-o fotografieze.

Bineînţeles că reverendul Hardy a dorit şi el să imortalizeze această curiozitate a muzeului. În momentul în care a făcut fotografia, scara era goală. Cu toate acestea, după developarea filmului, soţii Hardy s-au îngrozit. Pe scara, despre care ştiau foarte bine, fără urmă de îndoială, că era goală, apăreau două personaje învăluite într-un linţoliu alb.

(va urma)

MARGARETA CHETREANU

COMENTARII DE LA CITITORI