Ardealul

in Poeme

Fiii tăi îşi blestemară ziua naşterii, amară

întuneric şi ruşine, cazne grele şi omor

şi ca turme fulgerate din senin se-nspăimîntară

prigoniţi de-un înger negru tocmai pe moşia lor

s-au lipit de stînci şi codri, şi în mlaştini se-adînciră

şi-au durat colibe-n rîpe, tot prin peşteri au cinat

se hrăneau cu rouruscă, mînătărci şi calomfiră

peştele le-a fost tainul, jirul, trudnicul vînat

Fluvii tragice brăzdară chipul tău ca de icoană

ai trăit fără prihană un mileniu greu, de iad

te-au secătuit de vlagă, ţi-au supt sîngele din rană

ţi-au smuls vintrele de aur, grîul, munţii verzi de brad

tu aveai aici cutume, ei – doar acte mincinoase

dreptul tău era vecia, traiul demn şi înţelept

în adîncul tău prinsese rădăcini un cer de oase

ei le-au profanat cu ura şi cu lipsa lor de drept

Aveai sanctuare dace, temple şi mulţimi de castre

mii de pietre funerare şi inscripţii vechi de rit

în întreg acest tezaur al eternităţii noastre

ei au răsucit cu poftă plugul lor cel ruginit

şi-au împodobit coroana cu scîntei de piatră rară

despuiate samavolnic de pe sceptrul tău bogat

ţi-au bătut cununi de flăcări şi de spini, ca să te doară

fiere ţi-au turnat pe buze, în urzici te-au îmbrăcat

Şi ţi-au pus căluş în gură, trupul tău de pom în floare

l-au împresurat cu lanţuri, ca pe un tîlhar de rînd –

în acest mileniu groaznic, fără lună, fără soare

podul lacrimilor tale lega cerul de pămînt…

Şi te-am liberat, de-a pururi, întregind a ţării horă

în văzduhul jertfei noastre ca un astru viu răsari

tu, pămînt al pătimirii, eşti mătasea Tricoloră

ce-a încins, sărbătoreşte, brîul României Mari!

Corneliu Vadim Tudor

Păreri și opinii