ARDEALUL, ARDEALUL, NE CHEAMĂ ARDEALUL! (2)

in Editorial

Scrisoare deschisă adresată domnului ION ILIESCU

Nu instig la violenţă, doresc, poate mai mult ca oricine, să fie pace în ţară şi să trăim în concordie cu minorităţile, dar ceea ce încearcă extremiştii maghiari să facă în România şi împotriva României va putea duce la declanşarea unui pustiitor război, care va nărui nenorocita şi ruşinoasa Casă Comună a Europei încă înainte de a fi construită. N-auziţi patimile românilor din Transilvania, domnule preşedinte? Nu ştiţi oare din învăţăturile Istoriei că ungurii numai de frică ştiu şi că orice gest de slăbiciune de-a noastră a fost speculat de ei la maximum, de la acceptarea lor ca musafiri, în secolele IX-X d.Chr. şi pînă astăzi, cînd se vor stăpîni în vatra sufletelor noastre şi ne împroaşcă cu cele mai nemernice acuzaţii peste hotare? Vasăzică ungurii, care sînt asiatici, ne împiedică pe noi, care sîntem latini şi europeni, să reintrăm în concertul de valori al continentului nostru! Bine am mai ajuns! Domnule Iliescu, vă rugăm să întreprindeţi ceva concret pentru a vă arăta preocuparea reală a dvs., a puterii în general, faţă de soarta tot mai grea a românilor din Transilvania.
Deocamdată, ne exprimăm temerea că sînteţi prea blînd în această chestiune şi asta ar putea avea consecinţe cumplite pentru viitorul naţiunii române. Încercaţi astăzi să rezolvaţi prin măsuri politice şi administrative ceea ce s-ar putea ca mîine să fie chemate Armata şi Gărzile Naţionale să rezolve cu tunurile. Aud că s-a instituit o Comisie Parlamentară care îşi propune să analizeze situaţia dramatică a românilor din cele două judeţe – dar oare ce ar mai putea să facă Parlamentul, atît timp cît cele două Camere ale sale sînt intimidate şi ţinute sub presiune de către extremiştii udemerişti? Timpul lucrează în favoarea iredentismului unguresc şi nici un demers diplomatic ulterior nu va mai putea repara ceea ce strică acum fiecare zi pierdută. Mergeţi în Ardeal, domnule preşedinte, dar nu cum aţi fost la Alba Iulia, vă conjur.
Nepermis de modestă, şablonardă a fost acea Sesiune Solemnă a Parlamentului, în care aproape fiecare vorbitor a spus nişte banalităti revoltătoare, de la o tribună în care aproape toţi doreau nu să vadă, ci să fie văzuţi, să intre în istoria neamului pe scurtătură, printre ei fiind şi infractori de drept comun şi foşti demnitari stalinişti. În vreme ce un mare scriitor ca Ion Lăncrănjan (care a pătimit efectiv pentru Ardeal, fiindu-i retrase şi interzise două cărţi în acest deceniu) nu a avut loc acolo, la fel cum nu au avut loc nici valoroşii noştri istorici ce au închinat Transilvaniei pagini înălţătoare, pe vremea cînd reprezentanţii nici unui partid de aici nu îşi făceau auzite vocile.
La această impresie destul de jalnică a contribuit, ce-i drept, şi televiziunea, care ar fi trebuit să redea prin imagine şi sunet tumultul adevărat al Poporului care era pe Platoul Romanilor – dar nu numai atît, întreg programul ei din acea zi a fost scandalos, revuistic, iar asta o spun oamenii de rînd ai ţării, care ni s-au plîns la redacţie. Mergînd, aşadar, în Transilvania, stimate domnule preşedinte, luaţi pulsul real al evenimentelor, şi apreciaţi ulterior cum este mai bine să procedaţi… Nu vă impun nimic (nici n-aş putea!), nu vă dau sfaturi, sînteţi un preşedinte ales şi noi respectăm cu sfinţenie hotărîrea milioanelor de oameni care au crezut şi, desigur, mai cred în dvs., în formula pe care o propuneţi. Dar ,,dosarul” umilirii românilor de către unguri în Ardeal a ajuns pînă acum la vreo cîteva mii de pagini, pline ochi de evenimente strigătoare la cer. Parcă am avea de-a face cu două ţări diferite, antagonice, în stare de război mai mult sau mai puţin latent, în pofida unor măsuri luate de poliţia română (timide şi fără un suport masiv parlamentar, de presă şi televiziune) bandele de huligani beţi îi atacă în continuare pe cetăţenii români, mai ales prin trenuri. În numeroase întreprinderi cu personal mixt, român şi maghiar, ungurii comit abuzuri de neimaginat – cum este bunăoară cazul întreprinderii de Reparaţii Auto din acelaşi oraş Tg.Mureş, de unde mi-a parvenit un îndurerat memoriu, aşa cum le-a parvenit şi unor factori reali ai puterii de stat, dar nimeni n-a luat nici o măsură. Am ajuns oare să ne întoarcem la vremea suplicăi şi a jalbei pe care au lăcrimat generaţii întregi de români, de la Inochentie Micu-Klein şi autorii documentului Supplex Libellus Vallachorum, şi pînă la cei ai Memorandumului şi din vremea primului război mondial? Au ajuns românii să fie jigniţi în ţara lor, de o presă şi o televiziune ungurească profund duşmănoasă, care la adăpostul „drepturilor omului” vor să ne aducă în stare să ne luăm noi lumea în cap, să plecăm din propria noastră ţară unde vom vedea cu ochii? Ei, bine, nu chiar unde vom vedea cu ochii, ci spre adrese precise, chiar în Africa de Sud dacă e posibil – ca dovadă acei „fluturaşi” risipiţi cu dărnicie de unguri prin tot Ardealul, în limba română, pentru a-i atrage pe congenerii noştri să plece aiurea prin lumea largă şi să se golească zona de oamenii pămîntului. Am ajuns chiar să asistăm neputincioşi cum un infractor de drept comun, cum a fost acest Janoş Fazekaş, care, în vreo 40 de ani de domnie comunistă, a devalizat miliarde de lei – să fie un port-drapel al şovinismului maghiar şi să le vorbească secuilor la o recentă întrunire că românii trebuie învăţaţi că ţinuturile respective sînt secuieşti?! Am ajuns să tolerăm ca extremiştii de acest gen să picteze cu sprayuri negre zvastici pe maşinile Vetrei Româneşti – cum s-a întîmplat nu demult la Satu Mare, unde, din păcate pentru obrazul nostru, avea loc o acţiune comună a Vetrei şi a fraţilor basarabeni, cărora nu le-a venit să creadă că cineva îi poate face fascişti pe români la ei acasă?! Domnule preşedinţe, am urmărit cu o reală curiozitate cum
v-aţi întreţinut cordial cu un personaj sinistru, acest congresman american, Tom Lantoş, născut la Budapesta care este după Ghiorgy, Basta şi Miklos Horthy cel mai mare duşman al românilor din întreaga Istorie. Mai nou, după întrevedere, individul s-a dus să facă agitaţie în Ardeal, unde a declarat că va susţine în S.U.A. deschiderea a două consulate la Cluj: unul maghiar şi altul american, dar acesta tot cu vorbitori de limbă ungurească, adică maghiari ca şi el. Ar vrea să ne prindă, aşadar, în cleşte, iar dacă vom adăuga la asta şi paranoia cu care el şi alţii ca el atacă problema deschiderii unei mari Universităţi ungureşti în oraş, cu uriaşe fonduri internaţionale, atunci vă daţi seama că foarte curînd românii o să fie izgoniţi şi din Cluj. Fiţi siguri că aici se va ajunge, experienţa judeţelor Covasna şi Harghita e cît se poate de grăitoare.
În fine, am ajuns să fim zilnic martori la maniera grosolană a diplomaţiei de la Budapesta de a ne obrăznici în văzul Europei, de a ne şantaja, de a ne trata cu o superioritate pe care nici fascismul horthyst nu o afişa. Iar jignirile recente aduse unor înalţi funcţionari ai Ministerului nostru de externe, ca şi bravului ambasador român Pop Simion, arată că Budapesta caută gîlceavă cu orice preţ, pentru a mai înscena ceva, pentru a mai face o dată în decursul Istoriei dovada că şarpele cînd îl doare capul iese la drumul mare! Aşa ceva nu mai poate continua, domnule preşedinte, şi, dacă ştiţi mai mult decît noi cu privire la acordul secret de la Malta, dacă există indicii că marile puteri ne-au vîndut din nou, atunci spuneţi-ne şi nouă – vom şti să ne apărăm singuri!
În măsura în care doriţi dvs., noi ne oferim să punem la dispoziţia echipei cu care lucraţi Arhiva Revistei „România Mare” (mii de scrisori şi adeziuni din Ardeal, memorii şi sesizări cu privire la evenimentele petrecute de un an încoace, reproduceri şi fotografii, copii ale revistelor ungureşti care jignesc demnitatea românilor, afişe tipărite la Budapesta şi prin alte părţi ş.a.m.d.), învăţătura istoriei mai vechi şi mai noi ne spune că nici un petic de pămînt românesc nu trebuie să mai cadă sub stăpînirea nimănui, cu atît mai puţin a maghiarilor, care au comis bestialităţi inimaginabile pentru o minte omenească. Iată, de pildă, o sumară statistică a celor patru ani de viscolire sîngeroasă, care au urmat Diktatului fascist de la Viena: 919 omoruri, 1.126 schingiuiri, 4.126 bătăi, 15.893 arestări, 124 profanări, 78 devastări colective şi 447 devastări individuale – în total, 22.713 atrocităţi. Şi, după cum se ştie, statisticile, prin natura lor, cuprind întotdeauna mai puţin decît se întîmplă în mod real, şi în nici un caz nu pot include spaima din inimile oamenilor, teroarea din ochi, groaza din casele de români care s-au simţit hăituiţi ca vietăţile pădurii.
Vrea cineva să se mai repete asemenea cruzimi apocaliptice? Cine ne vorbeşte nouă de democraţie, de drepturile omului, de umanismul european? Un stat clădit pe sîngele şi lacrimile popoarelor din jur, un stat trufaş, cu iluzii de nobleţe, care nu se poate împăca niciodată cu ideea că umanitatea i-a respins întotdeauna pe ucigaşi!
Iertaţi-mi îndrăzneala, dar vă spun cu toată sinceritatea: dacă nu veţi căuta unele soluţii eficiente şi drepte pentru cauza naţională, milioane de români vor fi nevoiţi să-şi facă singuri dreptate. Şi atunci nu va mai putea controla nimeni situaţia, iar o Guvernare Militară ar fi singura soluţie pentru ieşirea din criza naţională (dar şi social-economică) în care ne vom adînci. Ştiţi care este opinia liderilor de seamă ai Vetrei Româneşti despre partidul pe care l-aţi creat şi care conduce acum societatea noastră? Iată, v-o spun eu: „Frontul Salvării Naţionale poate salva orice ţară, în afară de România!”. Rostită la tribuna Marii Adunări din Tg.Mureş, această frază a declanşat reacţia extrem de entuziastă a miilor de români prezenţi acolo cu flori, cu muzici, cu drapele, cu straiele lor de sărbătoare. Asta este opinia multor români din Transilvania, domnule Iliescu.
Aş fi vrut să nu fie aşa, dar ca poet şi ziarist eu nu pot fi altceva decît ecoul oamenilor. Mi-am făcut datoria elementară de a vă informa corect. Aşa cum îmi fac datoria de a vă reaminti, în public, cu deosebită consideraţie, sloganul pe care sutele de mii de români prezenţi la Alba Iulia l-au rostit cu năduf în văzduhul primei zile de iarnă: „Iliescu nu uita/ şi Ardealu-i ţara ta!“. A avut multe şi mari păcate Nicolae Ceauşescu, dar unul nu l-a avut, cu siguranţă: nu a dorit sfîrtecarea teritorială a României, aşa cum o doresc inamicii de astăzi, şi ai noştri, şi ai dvs. Iar maniera în care a zdrobit el iresponsabilitatea şovinismului unguresc poate constitui un model pentru toată lumea, dacă tot sîntem la momentul adevărului, dacă tot ne îndreptăm spre democraţie. Nutresc convingerea că toate afirmaţiile mele nu vor constitui argumente pentru suprimarea revistei „România Mare”, aşa după cum vă solicită săptămînal toţi acei trădători de neam care, în realitate, doresc şi suprimarea dvs. Aşa după cum doresc şi suprimarea (mai întîi) politică a domnului Petre Roman: o ţară întreagă a văzut la televizor cum un fost mare demnitar comunist, astăzi mare demnitar udemerist, acest cal troian pe nume Domokos Geza, a cerut demiterea primului-ministru al României! Stupefiant, incredibil, strigător la cer! S-a dus oare vreun român să ceară în Parlamentul Ungariei demisia premierului maghiar? Asta e situaţia reală, domnule Iliescu, şi dacă n-o să-i demiteţi dvs. pe extremiştii unguri, dacă n-o să-i expulzaţi grabnic peste graniţă,
atunci aţi pierdut partida. Am speranţa că veţi şti să procedaţi cum e mai bine. Îngăduiţi-mi să vă asigur de respectul şi preţuirea mea. Al dvs.

Sfîrşit
CORNELIU VADIM TUDOR
(Text reprodus din revista „România Mare“, nr. din 7 decembrie 1990)

COMENTARII DE LA CITITORI