Ariadna, urmașă a luminii Albastrului de Voroneț

in Tabletă de scriitor

Rar în viaţa mea am avut ocazia să cunosc şi să stau de vorbă aşa de prieteneşte cu o adolescentă cu părinţii plecaţi în străinătate, cum am făcut-o, deunăzi, cu prilejul vizitei mele la Torino, în Italia, invitat de doamna Elisabeta Cioată Burduja, preşedinta Centrului de Cultură și Tradiţie Românească A.R.S.-Torino. Aici am cunoscut-o pe domnişoara Ariadna, româncă frumoasă, cu părul lăsat să fluture ca un lan de grîu în bătaia unduitoare a vîntului, cu privirea luminoasă din care pare a răsări soarele cu întreg universul lui de raze… După felul cum s-a prezentat, aveam să deduc că mă aflu în faţa unei adolescente inteligente, cu vorba pur românească, în care s-a rostit cîndva bădia Mihai Eminescu… Din dorinţa de a o cunoaşte îndeaproape, ca tînără care locuieşte şi trăieşte cu familia departe de plaiurile României, unde bunicii îi duc dorul, am invitat-o la un scurt dialog… Răspunsurile din partea ei fiind la obiect…

Printr-o dezinvoltură specifică adolescenţilor, tînăra româncă, cu calităţi remarcabile în a povesti, graţie educaţiei primite de la familie, mi-a mărturisit: „M-am născut la Iaşi, şi de la doi ani m-au luat părinţii cu ei aici, la Torino… Odată ce am crescut, am început să merg în România la bunici. Sînt oarecum familiarizată cu obiceiurile româneşti. Părinţii mei sînt români, și dacă au ales drumul bejeniei, au făcut-o pentru a ne oferi nouă, copiilor, un trai mai bun. Sînt studentă la Litere şi în timpul liber lucrez ca voluntar la asociaţia mamei”. Ariadna nu are nostalgii, şi chiar dacă ar avea, nu şi le arată, înţeleg lucrul acesta după emoţia-i din glas… Posedă o frumoasă zestre spirituală moştenită de la mama ei, doamna Elisabeta Cioată Burduja, de la care a învăţat cum e să fii român. Ce înseamnă să fii blînd, milos cu aproapele şi cum să nu te înstrăinezi de rădăcinile tale… „Dacă s-ar întîmpla aşa ceva vreodată – îmi zice interlocutoarea mea, pe acelaşi ton încrezător în sine – ar înseamna să te înstrăinezi de propria ta fiinţă… De cîte ori voi întîlni români, îi voi sprijini cu tot ce pot, necondiţionat, dacă ei îmi vor cere acest lucru… Ştiu prea multe poveşti triste trăite de români în Italia… Fiecare român are povestea lui ca emigrant… Multe din ele chiar ţin de un film horror…”. Ariadna îmi vorbeşte cu vocea lină, curată, ca un poem scris la lumina albă a lunii în serile senine de vară, cu parfum de pepene galben. Felul ei de a fi este al adolescentului fără inhibiții, care nu are reţineri faţă de o persoană străină de Italia, ca mine… Pentru că nu avea de unde să mă cunoască pe mine, un invitat al mamei sale, venit pentru cîteva zile la Torino din dorinţa de a afla, la fața locului, cum trăiesc românii în aceste locuri, să ne împărtăşim din bucurii… Avea să-mi povestească multe lucuri formidabile despre românii din Torino, despre tradiţiile şi obiceiurile noastre, care le alină dorul de ţară, de cei dragi rămaşi acasă… Ariadna Cioată, nu uita că românii sînt din aluatul creaţiei divine, binecuvîntați cu genealitatea de a fi creat, întru nemurirea neamului nostru, adevărate minuni, precum ia, căluşarii, fluierul şi Doina…Cu ele au crescut zeci şi zeci de generaţii pînă în zilele noastre. Oriunde te vei afla, să ai grijă şi să le laşi moştenire copiilor tăi, întru slava şi nemurirea rădăcinilor neamului românesc. Dacă acest lucru se va întîmpla, de acolo, din stele, unde mă voi afla eu atunci, voi fi cel mai fericit român, cu atît mai mult cu cît soarta mi-a oferit prilejul să vorbesc cu tine, o adolescentă, chiar dacă mă repet, frumoasă şi inteligentă, cu gînduri măreţe pentru ţara în care s-a născut… Să fii binecuvîntată pentru faptele tale bune şi să fii mîndră de tine, ca urmaşă demnă a lui Ştefan cel Mare și a luminii Albastrului de Voroneț, întru frumosul nostru grai strămoşesc și sfîntul Tricolor românesc.

ION MACHIDON,

preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“

Păreri și opinii