Armata siriană a scos din încercuire orașul Deir ez-Zor din estul Siriei

in Polemici, controverse/Săptămîna pe scurt

După succesul operației de desant aeropurtat al comandourilor armatei siriene, în spatele liniilor de apărare ale ISIS, din noaptea de 11/12 august 2017, armata siriană a reușit să avanseze rapid prin breșele create. Pe 19 august armata siriană a realizat două joncțiuni de la nord la sud, fragmentînd în trei, dispozitivul militar ale ISIS  pe care le-a neutralizat, izolînd total ISIS, de restul grupurilor rebele din Siria. După ce a eliberat de ISIS centrul Siriei, Divizia 4 Tancuri a armatei siriene, împreună cu comandourile Tigrii, formațiunile de apărare națională și grupări ale Hezbollahului libanez a declanșat o nouă operațiune, de eliberare a orașului Deir ez-Zor.

Oraşul Deir ez-Zor, din estul Siriei, a fost încercuit de ISIS în ianuarie 2014 și a rezistat darorită calităților de excelent comandant ale generalului maior Issam Zahreddine, șeful dispozitivului de apărare sirian din Deir ez-Zor. Apărarea orașului Deir ez-Zor a fost asigurată de Brigada 137 Mecanizată, dotată cu blindate și sisteme artileristice, de Brigada 104 Aeropurtată, de Regimentul 121 Artilerie (dotat cu lansatoare de proiectile reactive BM-21 Grad) şi de rezerviştii din forţele de apărare naţională. Orașul era rîvnit de ISIS întrucît a fost cartierul general al Diviziei 17 Mecanizată care se constituia doar la război, cu sarcina de a apăra nord-estul Siriei și care dispunea de mari depozite de arme şi muniţii. Capturarea acestor mari depozite de arme a fost de fapt scopul Statului Islamic în Deir ez-Zor.

Armata siriană a reușit un ritm record de ofensivă, de 50 km în trei zile. Blindatele siriene au ocolit pe la nord autostrada Palmyra-Deir ez-Zor, unde existau puncte de rezistență ale ISIS, pe care le-au izolat și încercuit. Pe măsură ce forțele de izbire siriene avansau, grupuri special destinate, sprijinite de elicopterele de atac rusești, lichidau punctele de rezistență ale ISIS, aflate în încercuire. Elicopterele de atac rusești și artileria siriană au distrus 50 VBIED (vehicle-borne improvised explosive devices) ale ISIS, trimise în întîmpinarea armatei siriene în apropiere de Deir ez-Zor. În primele două zile ale operației, numai în jurul orașului Deir ez-Zor, aviația rusă a neutralizat 1.200 de teroriști ISIS, a distrus 83 de vehicule blindate și 200 camionete cu mitraliere, camioane cu muniții și cisterne cu carburanți.

Avioanele rusești de cercetare fără pilot, cele de bombardament, cele de atac la sol și elicopterele de atac, au înregistrat un nou record, executînd fiecare, cîte 2,5 misiuni în decurs de 24 de ore, pe parcursul ultimilor două săptămîni, executînd în total 2.600 de lovituri aeriene. În plus de pe fregata rusă Admiral Essen, dislocată în marea Mediterană, au fost lansate rachete de croazieră Kalibr, împotriva tunelurilor din apropiere de Deir ez-Zor, folosite de ISIS ca depozite de muniții. Rolul acestor lovituri aeriene fiind acela de a curăța terenul de luptătorii ISIS, facilitînd astfel înaintarea armatei siriene. De la începutul ofensivei armatei siriene pentru eliberarea centrului și estului Siriei, se estimează că aviația rusă și armata siriană a scos din luptă peste 20.000 de teroriști ISIS, printre care și pe ministrul Apărării.

Pe 5 septembrie unitățile pentru operațiuni speciale ale armatei siriene (Tigrii), comandate de generalul de brigadă Suheil al-Hassan, făceau joncțiunea în Deir ez-Zor cu apărătorii orașului, conduși de generalul maior Issam Zahreddine. În tot acest timp, așa-zisele Forțe Democratice Siriene (SDF) compuse din kurzi, înarmate și sprijinite din aer de SUA, n-au mai cucerit niciun obiectiv important în Raqqa, capitala ISIS.  Raqqa se află în încercuire din octombrie 2016 și apărată de 3.000 de teroriști ISIS. Ministerul rus Apărării a comunicat presei faptul că după succesul înregistrat de armata siriană, elicoptere militare ale SUA au evacuat 20 de comandanți ISIS, împreună cu familiile lor, din diferite zone aflate în jurul orașului Deir ez-Zor.

Orașul Deir Ezzor este capitala provinciei cu același nume, de la granița cu Irak, de unde ISIS a trimis întăriri pentru apărarea orașelor irakiene Mosul și Tal Afar. De acea, luptele continuă întrucît ISIS mai are trupe la nord și de la sud de Deir ez-Zor, pe malul vestic al fluviului Eufrat cu care poate iniția noi contra-atacuri. Armata siriană a reușit securizarea zonei din jurul bazei aeriene Deir ez-Zor, aceasta fiind acum folosită de aviația siriană în ofensiva împotriva ISIS și pentru aprovizionarea cu alimente și medicamente a pcelor peste 100.000 de locuitori ai orașului Deir ez-Zor.

Pe 7 septembrie, armata siriană a dislocat în Deir ez-Zor și unități specializate de pontonieri, dotate cu poduri mobile, în intenția de a forța fluviul Eufrat. Prin creerea acestor puncte de trecere a fluviului, armata siriană intenționează să transfere masiv trupe pe malul estic care să se deplaseze 20-30 km la nord și la sud de Deir ez-Zor. Odată îndeplinită această etapă, unitățile armatei siriene vor traversa în sens invers Eufratul, învăluind pe la nord și sud dispozitivul ISIS, din jurul orașului Deir ez-Zor, încercuindu-l.

Continuarea și amplificarea acestei manevre de transfer de forțe și mijloace pe malul estic al Eufratului pe un front de circa 120 km va crea o zonă tampon în fața singurului teritoriu rămas în posesia ISIS. Care se întinde de la granița Siriei cu Irakul și include provincia Ninive din vestul Irakului.

DV

 

 

Operație de desant aeropurtat a armatei siriene, împotriva ISIS

 

COMENTARII DE LA CITITORI