Aroganţă şi ignoranţă

in Polemici, controverse

 

Îi place să pozeze. Priveşte în jur galeş, dintr-o parte, zîmbind duios, ca să vadă lumea cît este de frumos. Păcat că nu încearcă să şi cînte, căci ştie s-o facă bine, cu o voce profundă, pe englezeşte. E narcisist: şi-a prelungit, în repetate rînduri, emisiunea, ca să aibă lumea timp să-l admire în toată splendoarea lui. Deşi pe ecran scrie că pe post trebuie să înceapă, la 11 şi un sfert, ,,În gura presei”, Mihai Gâdea (căci despre el este vorba) o tot lungeşte cu emisiunea lui pînă pe la orele 12 noaptea, chiar dacă nu mai are nimic de spus, iar cîţiva dintre invitaţii din platou moţăie, sau dorm de-a binelea. Monarhist pătimaş, Gâdea îl laudă pe fostul rege, îl pupă peste tot şi trece nepăsător peste marile păcate ale acestuia. Spre exemplu, lovitura de stat de la 23 August 1944 este prezentată ca o mare faptă de arme a fostului monarh. Nu a scris preşedintele american Truman că Mihai I a făcut bine că a întors frontul? Este evident că a fost bine pentru americani. Reproducînd scrisorile lui Truman, Gâdea uită, însă, să menţioneze cadourile pe care fostul rege le-a primit de la Stalin: o decoraţie bătută în pietre scumpe şi un avion, ca să aibă cu ce să se joace ,,băiatul”. Aşa i-a zis Stalin. Cînd Petru Groza a fost la Moscova, Stalin i-a spus ,,să aibă grijă de băiat”. Trădarea de la 23 August a însemnat, pentru ruşi, un spaţiu de 800 de km, o spărtură a frontului cum nu s-a mai văzut vreodată. Dar, dacă pentru alţii se poate vorbi de un succes, pentru români, acest lucru a fost o mare dramă, mai mare decît Stalingradul: 160.000 de oameni au luat drumul gulagului sovietic, lăsînd tot atîtea familii de români mai sărace cu un membru de bază al lor. Numai 25.000 dintre cei deportaţi s-au mai întors. Atîţia au reuşit să scape. Lovitura de stat de la 23 August a fost cea mai mare trădare din Istoria militară a lumii. Nici un şef de Stat nu şi-a trădat Armata, aşa cum a făcut-o Mihăiţă. Zic unii: ,,Dar a salvat ţara!”. Cum aşa, dînd-o pe mîna ruşilor? Generalul Sănătescu, în ,,Amintirile” lui, se considera singurul militar care a înţeles tragedia Armatei Române, în Rusia. Tot el era de părere că guvernarea Mareşalului Ion Antonescu a fost una dezastruoasă. A fost artizanul numărul 1 al loviturii de la 23 August, generalul fiind convins că, sub guvernarea lui, România va renaşte. A doua zi, însă, cînd s-a văzut prim-ministru, Sănătescu şi-a dat seama că el nu are ce să conducă, ţara fiind, practic, sub stăpînirea ruşilor. Aşadar, a recunoscut că actul de la 23 August a fost, de fapt, o capitulare necondiţionată. Nici unul dintre cei 4 complotişti – Regele, Mocsony-Stârcea, generalii Constantin Sănătescu şi Alexandru Aldea – nu s-a gîndit să dea lovitura pentru interesul României. Mihai dorise de mai multă vreme să părăsească ţara. Martha Bibescu arată că, la 19 noiembrie 1939, cînd a venit Lordul Lloyd George în ţară, Mihai l-a rugat: ,,Vreau să plec de aici. Vă rog, ajutaţi-mă să plec de aici”. Aceeaşi rugăminte o repetă la 20 martie 1940: ,,N-aţi putea, îi spune el Lordului, să-mi daţi o mînă de ajutor? Aici viaţa mea este un chin. Vreau să plec – tata nu mă înţelege”. Faptul că toţi cei 4 menţionaţi nu s-au gîndit la binele ţării rezultă clar din următoarea întîmplare. Generalul Sănătescu s-a dus în Moldova, sub pretextul că vrea să vadă care este starea domeniilor regale. De fapt, el a vrut să-i contacteze pe marii ofiţeri şi să-i atragă de partea complotiştilor. Cînd s-a întors la Bucureşti, nu i-a mai găsit la Palat pe cei trei. Plecaseră la Sinaia, unde plănuiau cum să facă să treacă frontul la ruşi (?!). Sănătescu le-a spus că asta înseamnă sinucidere. Lovitura de Stat era singura lor salvare, în sensul că Mihai nu mai era controlat de nimeni: putea să domnească fără să întreprindă ceva concret, deoarece, aşa cum constatase Sănătescu atunci cînd a venit la Palat, Mihăiţă nu ştia să facă nimic. Se pricepea doar la automobilul său, cu care se deplasa, în vîjîială, de la Sinaia pînă la Timişul de Sus. Generalul Aldea îl ura pe Mareşalul Antonescu, fiindcă, atunci cînd a început războiul, i se luase orice comandă, el fiind împotriva trecerii Nistrului spre Est. Amiralul Măcelariu, cel care, mai tîrziu, a împărţit celula de închisoare cu Aldea, spunea că acesta, grav bolnav fiind, plîngea şi îşi cerea iertare de la ţară şi de la Mareşal. Pe Stârcea avea să-l răscumpere soţia lui, aflată în Occident, prin 1963, cînd acesta nu mai era bun de nimic. Sănătescu a avut norocul să moară la timp, în 1947, înainte de a începe arestarea fruntaşilor ţării.

De lovitura de stat de la 23 August n-a profitat decît fostul rege. Dar asta, atîta vreme cît l-au lăsat ruşii, sau, mai exact, cît l-a lăsat Stalin să rămînă pe cap cu o coroană pe care o purta în mod ilegal. Fiindcă domnia lui Mihai, ca şi domnia tatălui său, nu a fost legală: potrivit Constituţiei din 1923, regele domnea legal numai după confirmarea Senatului.

Pe lîngă trădarea de la 23 August, ,,Băiatul” a mai comis o faptă reprobabilă: a furat 42 de tablouri semnate de artişti celebri. Deşi i s-au dat destule averi, pe care nu le merita, nici pînă acum el nu a fost în stare să facă un gest regal, şi anume să restituie trablourile, spunînd că motivul pentru care le-a luat a fost că a vrut să le salveze.

O altă faptă gravă, care iarăşi nu i se poate ierta, a fost trădarea Mareşalului. Nu a găsit de cuviinţă să-i fie recunoscător că, în septembrie 1940, dacă generalul Antonescu nu prelua guvernarea, Carol şi Mihăiţă ar fi fost împuşcaţi de legionari. Pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti! Pe lîngă aceasta, Mareşalul Antonescu merita respect pentru tot ceea ce a făcut pentru ţară. În 1919, cînd trupele române traversau Tisa, îndreptîndu-se spre Budapesta, regele Ferdinand şi-a desprins de la veston Ordinul Mihai Viteazul şi i l-a înmînat locotenent-colonelului Ion Antonescu, spunîndu-i: ,,Antonescu, numai regele tău ştie cît ai făcut pentru ţară”. Dar şi în timpul guvernării de după 1940, deşi ştia că îmbracă o cămaşă a morţii, Ion Antonescu şi-a înfruntat destinul, pentru a salva ceea ce se mai putea salva din România. A reuşit acest lucru, pentru că a fost dîrz şi nu s-a înclinat în faţa nimănui. Nicolae Steinhardt scria, în ,,Jurnalul fericirii”: ,,Despre Antonescu nu pot să nu arăt că, oricum, el a fost singurul, în toată Europa, care a cutezat să se opună lui Hitler, să-i ţină piept într-o chestiune de onoare personală, în care nici Pétain şi nici cardinalii nu i-au spus nu. În vreme ce floarea aristocraţiei germane, generalii, feldmareşalii acoperiţi de medalii şi decoraţii stăteau smirnă în faţa lui şi tremurau, iar Hitler făcea spume la gură şi alerga urlînd de la un capăt la altul al încăperii, Antonescu i-a ţinut piept în propriul lui bîrlog de la Berthesgaden; dîrz, cu modestia cuvenită, a scăpat de la moarte sute de mii de evrei”. Trebuie spus că, în cele 12 dăţi cînd a fost la Hitler, Mareşalului i s-a cerut să trimită evreii în lagărele de exterminare. Din toate ţările aflate în orbita Germaniei au plecat în lagărele morţii garnituri întregi de trenuri încărcate cu evrei. Din România nu a plecat nici un astfel de tren. În opinia lui Nicolae Steinhardt, regele trebuia să-l lase pe Mareşal, după arestare, să plece cu un avion în străinătate, ,,dar nu să-l predea unui particular, lui Bodnăraş, ca să fie dus în casa acestuia, mai rău ca debitorii insolvabili din vechiul Drept roman. Putea Mihai să facă orice, adaugă Steninhardt, dar, pentru nimic în lume, să nu se fi învoit (ca Antonescu) să fie dus la un particular acasă şi predat unei puteri străine”.

Într-o emisiune stupidă de la TVR 2, s-a vorbit despre guvernarea lui Antonescu, în care se arăta că duşmanii principali ai regimului său au fost comuniştii, evreii şi francmasonii. Dacă evreii au fost duşmanii regimului, atunci se justifică holocaustul românesc, în care au fost salvaţi 500.000 de evrei. Care, pînă la urmă, au umplut Palestina! Prin România de atunci s-au salvat evreii care reuşeau să evadeze din ţările controlate de nemţi.

Nu avem demnitate. Sîntem suflete de slugă, fiind dispuşi să sărutăm mîna oricui, dacă ni se pare că acela a fost, cîndva, ceva în ţara asta. Cum să te pleci în faţa unui hîrb uman, a unei cuconiţe şi a unui actoraş de mîna a 15-a, care-ţi atîrnă în piept o tinichea fără nici un fel de valoare?

MANOLE NEAGOE

COMENTARII DE LA CITITORI