Artificii « Artificii « Artificii

in Maxime şi reflecţii

* Jorge Luis Borges ratează, în ultima clipă, Premiul Nobel, fiind pedepsit pentru că l-a lăudat pe dictatorul chilian Augusto Pinochet.

* Dacă s-ar acorda Premiul Nobel pentru Băşcălie, noi, românii, l-am cîştiga în fiecare an.

* În 1974, cînd Nicolae Ceauşescu s-a proclamat preşedinte şi a instituit un sceptru prezidenţial, Salvador Dali i-a trimis o telegramă de felicitare. Mulţi pretind astăzi că pictorul l-a ironizat. Aiurea! Tot aşa i-o fi ironizat Dali şi pe Hitler, şi pe Franco, pe care i-a elogiat? În realitate, pictorul, care avea, el însuşi, un sceptru, a fost foarte sincer.

* În civilizaţia rurală se spunea: „Nu ştie bărbatul, ce ştie tot satul“. În civilizaţia urbană s-au schimbat cîteva cuvinte: „Nu ştie dobitocul, ce ştie tot blocul“.

* Cine falsifică sondajele de opinie va trebui să falsifice şi banii, ca să dea salarii şi pensii.

* Sîmbăta morţilor se referă şi la telefon, care tace ca peştele.

* România e ţara în care ce s-a furat, rămîne bun furat.

* Ţăranul român are o expresie genială pentru terapia prin dragoste: „Ochiul stăpînului îngraşă vita“.

* „Dobrogea, colţul nostru de Asie“. (N. Iorga)

* Admirabilă vorbă de spirit a lui Alphonse Allais: „Cafeaua este o băutură care ne adoarme dacă nu o bem“.

* Orice cal ajunge gloabă/ Orice miss devine babă.

* Folclorul socialist a născut o „perlă“ deosebită, care îşi verifică actualitatea în toate domeniile: „Fie omul cît de prost/ Mintea-i vine după post“.

* Românii, care mereu aşteaptă să li se dea cîte ceva, nu au nevoie de Preşedinte, ci de Moş Crăciun.

* Rudolf Hess avea o expresie favorită, care, din păcate, nu l-a prea ajutat: „Stelele îi guvernează pe proşti, iar deştepţii îşi guvernează propriile stele“.

* Napoleon a fost un mare băutor de cafea: ţinea, tot timpul, 7 ibrice pe foc! Aşa că să nu ne mirăm că a murit de cancer la ficat, la mai puţin de 52 de ani.

* Nu contează cîţi mă votează, ci cîţi se roagă pentru mine.

* Principesa Ileana îi spunea călugărului Arsenie Boca, despre asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu: „România este singura ţară unde succesul nu are succes“.

* Un anonim scrie, în 1944, un imn închinat speranţei în nemurire: „Dacă şi ghimpii unei sîrme pot da-n floare, eu de ce nu? Nu voi muri, să ştiţi!“

* Opera completă a lui Goethe însumează nu mai puţin de 133 de volume!

* De ce oamenii mari s-au însurat cu femei primitive? E cazul lui Jean-Jacques Rousseau, dar şi al lui Goethe – acesta, la vîrsta de aproape 50 de ani (1788), face o pasiune pentru Christiane Vulpius, „o muncitoare la un atelier de flori artificiale“, aşa zice un biograf, cu care se căsătoreşte după aproape 20 de ani (1806).

* Acelaşi Goethe, vizitat, la Weimar, de poeţii polonezi Mickiewicz şi Odyniec, e descris de acesta din urmă astfel: „S-a deschis uşa şi a intrat – Jupiter! M-au trecut fiori. Fără să exagerez, avea ceva de Jupiter în el. Înalt de stat, de-o conformaţie fizică extraordinară, cu chipul plin de demnitate, impunător şi cu fruntea – tocmai pe ea era acel ceva jupiterian. Fără să poarte coroană, fruntea lui radia maiestate“.

* „Selecţie din hîrtiile diavolului“ – iată un titlu îndrăzneţ, dat de neamţul cu nume franţuzesc Jean Paul, unei lucrări, acum mai bine de 200 de ani.

* „Moartea şi vulgaritatea sînt singurele lucruri care nu pot fi explicate“. (Oscar Wilde)

* Un autor prea puţin cunoscut, H.G. Bohm, scrie ceva frumos şi adevărat: „Fiecare cîine este un leu al casei“.

* „Dragostea dintre cîine şi om e idilică, întrucît cîinii n-au fost, niciodată, izgoniţi din Paradis“. (Milan Kundera)

* Cîinele e mai liber ca omul: el nu poate fi şantajat cu scene de sex.

* Cea mai frumoasă expresie a unui cîine este atunci cînd el clipeşte blînd, ca un bătrîn înţelept…

* Aerul condiţionat ne poate face rău atunci cînd nu-l avem.

* În Evul Mediu, călugării din mînăstirile europene umblau prin locurile întunecoase avînd cîte o lumînare legată de degetul mare de la picior, pentru a le lumina doar pasul următor – atîta cît era nevoie.

* Românul debutează în viaţă genial, se maturizează talentat şi sfîrşeşte ratat.

* Abraham Lincoln era numit, de către un adversar politic, „Gorila originală“. Asta nu l-a împiedicat pe preşedinte să-l numească ministru de război.

* Apocalipsa e o ciulama de ciuperci atomice.

* „Magia neagră“ încearcă să corupă, cu pomeni, spiritele morţilor care ne protejează.

* Prin moartea mea voi îmblînzi neantul.

* Ţările fac război pentru mîndria rănită, fără a-şi da seama că războiul le va provoca umilinţe infinit mai mari.

* Păcătuim ca să avem ce să spovedim.

* Numai frica de Dumnezeu a ţinut în frîu suflul meu vital atît de nărăvaş.

* Un frumos gînd de tinereţe al lui Emil Cioran: „Naţiunile fără orgoliu nici nu trăiesc, nici nu mor“.

* Cînd a scris „Emile“, Jean-Jacques Rousseau s-o fi gîndit la Cioran…

* Mă întreabă unii care e filozofia mea de viaţă. Dar eu nu am aşa ceva. Efectiv, eu nu am filozofie de viaţă – eu am bucurie de viaţă.

* „Nu te teme, căci mai mulţi sînt cu noi decît cu ei“. (Proorocul Elisei)

* Fiecare carte pe care o tipăresc e o scrisoare către Tine, Doamne.

* Mişcarea Gay nu e veselă, ci îngrozitor de tristă. Aceşti oameni sînt robi ai unui păcat de moarte şi, în sufletul lor, ei ştiu asta, dar nu se mai pot vindeca.

* La cuvintele Sfîntului Petru, „Iată, noi am lăsat toate şi am urmat Ţie: oare ce va fi nouă?“ – Sfîntul Ioan Gură de Aur spune, după cîteva veacuri: „Care toate, Petre? Ai lăsat palate, ai lăsat demnităţi de seamă? Ce ai lăsat? O barcă pe care o aveai şi cîteva năvoade. Ce lucru însemnat ai lăsat ca să-L urmezi?“

* Doi mari artişti ai Secolului XX care ajung la aceeaşi concluzie: „Te-am trăit, sau te-am visat, doar, viaţă?“ (Serghei Esenin); „Nu ştiu prea bine dacă visez, sau dacă-mi amintesc, dacă mi-am trăit viaţa, sau dacă am visat-o?“ (Eugen Ionescu).

* Creierul meu funcţionează înaintea timpului, dar, din păcate, rareori pot să schimb mersul evenimentelor.

* În „Republica“, Platon descrie un caz de moarte aparentă a soldatului Er, fiul lui Armenius, care e ridicat de pe cîmpul de bătălie „fără semne de putrefacţie“. Tînărul revine la viaţă după aproape două săptămîni: „L-au adus acasă să-l înmormînteze, iar în a 12-a zi, fiind aşezat pe rug, a înviat. Şi, înviind, a spus ce văzuse pe lumea cealaltă. A zis: după ce a murit, sufletul său, întovărăşit de multe alte suflete, a plecat, şi toate au ajuns într-un loc uimitor, unde se aflau două deschideri în pămînt, care erau una lîngă cealaltă, şi, la fel, alte două în cer, în sus, de cealaltă parte. Între aceste deschideri erau aşezaţi judecători, care, după ce pronunţau sentinţa, le porunceau celor drepţi să o apuce prin deschiderea din dreapta şi din sus, din cer, punîndu-le înainte însemnele faptelor judecate. Celor nedrepţi le porunceau să se îndrepte prin deschiderea de jos şi din stînga, avînd şi aceste suflete la spate însemnele tuturor faptelor săvîrşite“.

* Buffon, care suferea de epilepsie, descrie „clipa de geniu“ aşa: „Se desfăşoară şi se dezvoltă treptat; simţi un mic şoc electric în cap, care îţi cuprinde, în acelaşi timp, inima: aceea este clipa de geniu“.

* La naşterea lui Isus se petrece un fenomen foarte ciudat: timpul, brusc, încremeneşte! Asta o spune bărbatul Mariei, Iosif, care iese din staul în căutarea unei moaşe, conform Evangheliei lui Iacov – neinclusă, din păcate, în Biblie de către cei care au hotărît cum trebuie să ni se transmită Cartea Sfîntă. Iată pasajul: „Eu, Iosif, mergeam fără să înaintez nici un pas. Am privit aerul şi l-am văzut încremenit de uimire. Am privit bolta cerului şi am văzut-o nemişcată. Păsările îşi încetară zborul. Am privit pe pămînt şi am văzut cîţiva oameni aşezaţi în jurul unui blid, gata să mănînce. Dar mestecînd nu mestecau, luînd dumicatul nu-l luau şi ducîndu-l la gură nu-l duceau. Toţi stăteau cu ochii spre cer. Era şi o turmă de oi, care însă nu se mişca din loc. Păstorul ridicase toiagul, dar mîna îi încremenise deasupra capului. Am privit spre rîu şi am văzut cum stăteau mieii cu boturile aplecate, dar fără să bea. Apoi, dintr-o dată, toate îşi reluară mersul lor firesc“.

* Cum să nu bată Dumnezeu Carthagina şi să n-o şteargă de pe faţa pămîntului? În anul 310 î.Chr., pentru a-l îndupleca pe Baal Hammon (Cronosul lor), zeul suprem al cetăţii, ca să rezolve o criză politică internă, cartaginezii sacrifică 200 de copii – această cruzime teribilă e descrisă de Dioclorus Siculus.

* Femeia în rochie verde tremură de nerăbdare ca frunza de lotus în vîntul serii…

* Oraşul Huşi e fondat de husiţii alungaţi din Boemia, dar nu de cei care l-au ars pe rug pe Jan Hus (1415), ci de husiţii alungaţi de Regele Ungariei Matei Corvin (1460).

* „Lucrurile sfinte li se arată oamenilor sfinţi; celor profani nu le sînt permise“. (Hippocrate)

* Biblioteca din Alexandria a fost vandalizată de două ori. Primul a făcut-o episcopul Teofil pe la anul 390 d. Chr., iar al doilea a fost un calif arab, în Secolul VII, care şi-a creat şi justificarea cinică: „Dacă aceste cărţi sînt conforme cu Coranul, sînt inutile; dacă sînt contra Coranului, sînt periculoase“.

* Lorenzo da Medici moare din pricina gutei, care i-a afectat rinichii. Nici nu-i de mirare că s-a prăpădit, din moment ce doctorul lui, Petrus Bonus Avogarius, i-a zis să poarte un inel cu safir, dar nu oriunde, ci la degetul mijlociu al mîinii stîngi, promiţînd că îl va vindeca definitiv cu ajutorul „celandei, care este o piatră roşie ce creşte în stomacul rîndunicii şi eu am s-o trimit Magnificenţei Voastre pentru a fi legată într-o bucată de pînză şi cusută în cămaşă sub sînul stîng, la sfîrc“ (?!).

* Curioasă metamorfoza cuvîntului italian „bottega“ (atelier în care se mînca şi se bea) în „bodega“ noastră balcanică.

* Cel care a pictat mustaţă şi barbă Mona Lisei e dadaistul Marcel Duchamp, care a scris sub parodia lui, de parcă ar fi fost vorba de un calorifer: „Are fundul fierbinte“.

* Ridicol obiceiul italienilor de a se deghiza! După ce eşuează în încercarea de a recuceri Milano, Lodovico Sforza s-a deghizat în soldat, dar a fost trădat de o slugă, fiind prins de francezi, care l-au plimbat prin Lyon ca pe un animal, apoi l-au închis într-un castel, unde a şi murit, după 8 ani. Mussolini s-a deghizat tot în soldat, dar nu italian, ci german; a fost recunoscut şi împuşcat de partizanii italieni, cadavrul fiindu-i spînzurat cu capul în jos, de streaşina unui garaj din Milano. Din nou Milano…

* A încerca să-i ţii pe ţigani pe loc şi a le face o viaţă sedentară e ca şi cum ai vrea să pui în lanţuri marea…

CORNELIU VADIM TUDOR

COMENTARII DE LA CITITORI