Artroscopedie de şold

in Sfatul medicului

Artroscopia de şold este o procedură chirugicală minim invazivă la nivelul şoldului prin care se pot diagnostica şi rezolva multiple probleme. Intervenţia se efectuează prin 2-3 incizii mici prin care se introduce o cameră şi instrumente chirurgicale care vor ajuta la tratarea corectă a afecţiunii prezente.
Articulaţia şoldului este complexă, cu rol important la mers şi la menţinerea poziţiei verticale a corpului. Este formată din două oase, coxalul şi femurul, care se articulează în cavitatea articulară, ambele fiind acoperite de un cartilaj fin şi înconjurată de muşchi, labrum, ligamente şi capsulă.
Cînd este indicată artroscopia de şold?
Artroscopia de şold se recomandată atunci cînd apar dureri persistente care nu răspund la tratamentul nechirurgical, blocaje, umflături sau boli degenerative ale articulaţiei. Se mai poate face şi în următoarele cazuri:
– Impingement acetabular – cînd apar osteofite sau ciocuri de os la nivelul acetabului;
– Leziunea de labrum, labrumul fiind inelul fibrocartilaginos ce înconjoară capul femural şi îi menţine poziţia în acetabul;
– Inflamaţia sinovitei;
– Îndepărtarea de corp liber intra-articular;
– Infecţie intra-articulară;
– Coxartroză;
– Displazie de şold;
Ce implică această intervenţie?
Artroscopia şoldului se practică cel mai frecvent folosind anestezie de tip rahidian, dar în funcţie de examenul clinic şi cel preoperator se stabileşte tipul de anestezie potrivit fiecărui pacient în parte. Pacientul fiind poziţionat pe partea dorsală, se aplică o tracţiune la nivelul şoldului folosind un sistem special pentru a crea spaţiu suficient pentru a explora articulaţia, apoi folosind 2-3 incizii mici şi instrumente speciale de vizualizare a articulaţiei se pot rezolva diferite probleme ale şoldului, durata operatorie fiind între 60 şi 90 de minute.
Care este timpul de recuperare?
Recuperarea diferă în funcţie de afecţiunea tratată, fiind între 2-12 săptămîni. Primele cîteva zile este posibil să fie nevoie să folosiţi cîrje.
Rezultatul final al intervenţiei se vede la 6-12 luni post operator, respectînd programul de recuperare potrivit fiecărui pacient cu fizioterapie şi kinetoterapie pentru a recăpăta forţa şi mobilitatea.

www.artroscopiedegenunchi.ro

COMENTARII DE LA CITITORI