Aşa cum am anticipat, PSD a fost şantajat de gruparea teroristă UDMR, care a ameninţat că dărîmă Guvernul dacă nu e băgată în Parlamentul European

in Alte știri

Otrava maghiară şi antidotul românesc

De un sfert de veac, extremiştii maghiari îşi urmăresc, cu o perseverenţă diabolică, obiectivele politice infame şi murdare. Într-o primă etapă (decembrie 1989 – martie 1990), metodele folosite erau violente, de tip terorist. În „Cartea Neagră a UDMR (1989-2001) – Schiţă Cronologică” (publicată de PRM în 2001) erau amintite cîteva episoade cumplite: „Decembrie 1989 – În judeţele Harghita şi Covasna demonstraţiile violente ale maghiarilor se desfăşoară (…) cu slogane ca: Horthy! Horthy!, Trăiască Ungaria!, Ardealul la Ungaria!, Acum ori niciodată!, Afară cu românii împuţiţi! (…) Ofiţerii şi subofiţerii în uniforma Statului Român au fost batjocoriţi, maltrataţi, 6 dintre ei fiind ucişi în mod barbar. (…) Asasinatele au avut un caracter ritual, de intimidare a românilor. (…)

Au fost profanate, vandalizate şi distruse monumente dedicate Armatei Române, eroilor români, personalităţilor istorice româneşti de seamă. Bisericile ortodoxe au fost atacate, profanate, geamurile sparte, preoţii şi credincioşii acestor biserici fiind insultaţi, ameninţaţi şi loviţi”. După cum corect remarca Mihai Ungheanu, în cartea sa „Un război civil regizat?” (1997), agresiunile anti-româneşti erau concertate şi deloc întîmplătoare: „În 1989 şi în 1990, vechile revendicări revizioniste, tipic fasciste, au fost îmbrăcate, însă, în limbaj ideologic antifascist! Pentru ca ele să aibă o justificare, românii şi România au fost plasaţi într-o lumină neagră, împreună cu conducătorii şi coborînd la popor. Toţi, împreună, deveneau fascişti. (…) Etichetarea românilor drept fascişti justifica acţiunea împotriva lor”. Apoi, într-o altă etapă (1990-1996), revanşismul maghiar s-a manifestat nu în stradă, ci în cadru politic organizat, de opoziţie faţă de statalitatea românească. De fapt, UDMR nu şi-a ascuns niciodată planul ticălos de a distruge Statul Naţional Unitar Român. De pildă, la data de 11 decembrie 1994, Consiliul Reprezentanţilor UDMR lansa, la Cluj-Napoca, un „Apel” în care se arăta: „Ne-am înşelat înzecit în speranţele noastre…

În locul ideologiei comuniste dispărute au apărut neototalitarismul, naţionalismul, şovinismul, xenofobia şi, din lada de gunoi a istoriei, a reapărut ideea de stat naţional (sic!)”. Mai nou, UDMR îşi satisface nevoile prin participarea directă la guvernare (1996-2000, 2004-2014), sau prin protocoale speciale încheiate cu partidele aflate la Putere (2000-2004). Politica paşilor mărunţi făcuţi înainte de neohorthyşti a însemnat, pentru românii aflaţi într-o defensivă păguboasă, un imens pas înapoi. Demnitatea naţională a fost tîrîtă, la nesfîrşit, în noroi, pentru o mînă de voturi în Senat şi Camera Deputaţilor… Otrava maghiară, picurată în organismul odinioară sănătos al ţării şi naţiunii noastre, riscă să paralizeze coloana vertebrală a României contemporane.

Singurul antidot la steagul zdrenţuit al terorismului unguresc este steagul sfînt al naţionalismului creştin, ridicat de Partidul România Mare, încă de la începutul anilor ’90. Un vot dat pentru cartelul politic de stînga-dreapta este, de fapt, un vot pentru UDMR. La alegerile europene din 25 mai, spionul Laszlo Tökeş a aruncat, definitiv, masca duplicităţii, concurînd nu în România (ca pînă acum), ci în Ungaria (pe lista Fidesz, a lui Viktor Orban) – al cărei agent a fost vreme de cîteva decenii. UDMR, în schimb, a candidat (sperăm, pentru ultima oară!) în România. Toţi cei care, din 1989 încoace, s-au complăcut în cîrdăşia cu extremiştii maghiari trebuie blamaţi.

VLAD HOGEA

COMENTARII DE LA CITITORI