Aşa vă place Istoria?

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Stalin (11)

 

De la secretar general la tiran (8)

În mai 1924, testamentul lui Lenin a fost citit în faţa Comitetului Central. Conform unui martor ocular care a ascultat referirile la persoana lui, acesta îl descrie pe Stalin ca fiind un om „mic şi nenorocit”. Însă, Zinoviev a sărit în apărarea lui: „Tovarăşi, fiecare cuvînt rostit de Ilici este lege pentru noi, am jurat să îndeplinim tot ce ne-a ordonat Ilici pe patul de moarte. Putem spune, cu bucurie, că, asupra unui punct, temerile lui Lenin s-au dovedit nefondate, şi anume cel referitor la secretarul nostru general. Doar aţi văzut armonia dintre noi în lunile anterioare şi cred că veţi fi de acord cu mine că îngrijorarea cu privire la tovarăşul Stalin este fără temei”. După aceea, Kamenev a propus adoptarea unei moţiuni pentru ca Stalin să rămînă pe post şi să nu se facă prea multă publicitate testamentului. Moţiunea a fost votată cu 40 de voturi pentru şi 10 contra. Troţki a fost, şi el, prezent, însă a rămas tăcut, deşi mimica lui exprima dezgust. Numai văduva lui Lenin a protestat cu înverşunare, însă obiecţiunile ei n-au fost aduse niciodată la cunoştinţa publicului. Troţki făcea greşeală după greşeală. În 1920, cu ocazia unei vizite în Rusia, Bertrand Russel îi remarcase vanitatea şi teatralismul, care contrastau cu sîngele rece şi calmul lui Lenin. Troţki nu se obosea niciodată să-şi stăpînească nervii faţă de colegi, ieşea de la adunările Biroului Politic trîntind uşa sau deschizînd, în mod ostentativ, un roman. Era, adesea, bolnav, lipsea de la şedinţe, şi asta într-o perioadă în care Stalin îşi zămislea noul caracter: ultrapunctual, obsedat de muncă şi conştiincios pînă în cel mai mic detaliu. În mai 1924, Stalin a găsit prilejul să-l stigmatizeze pe Troţki, declarîndu-l „fracţionist”, el reuşind, astfel, să-i smulgă o mărturisire: „Ştiu că nu poţi avea dreptate împotriva partidului. Dreptate poţi avea numai împreună cu partidul, sau prin mijlocirea partidului, întrucît Istoria n-a creat alte căi de înţelegere a ceea ce este drept”. Desigur că avusese divergenţe cu Lenin, proaspăt sanctificat, iar spre sfîrşitul anului 1924, după ce Kamenev şi Zinoviev au făcut aproape toată munca preliminară, Stalin a reamintit acele dispute şi a născocit o nouă erezie: troţkismul. La mijlocul anului 1924, după ce Lenin a fost îmbălsămat şi înmormîntat, Stalin a demarat manevrele pentru a-l îndepărta pe Troţki de Armata Roşie. A fost surprinzător de uşor. Mai greu a fost să-i găsească un succesor. Primul, descoperit de Zinoviev, a fost Frunze, care, la ordinul lui Stalin, a fost omorît pe masa de operaţie – primul adversar căruia i s-a aplicat tratamentul medical. Acesta a fost înlocuit de Voroşilov, vechiul lacheu al lui Stalin de pe vremea campaniei din Ţariţîn. Fără armată, Troţki nu era nimic. A fost eliminat din Biroul Politic în octombrie 1926, din partid în următoarea lună, trimis în exil intern în 1928, expulzat din Rusia în 1929 şi, în cele din urmă, omorît, la ordinul lui Stalin, în Mexic, în 1940. Arma, un piolet sau un topor, era dispozitivul preferat de Stalin în „rezolvarea unei probleme”. Rămîneau „aliaţii” lui, Zinoviev şi Kamenev. Erau persoane importante, în sensul că Zinoviev controla ceea ce acum se numea organizaţia de partid din Leningrad, iar Kamenev, partidul din Moscova. Molotov, „ciocanul”, a fost trimis la Leningrad împreună cu 400 de „grei” din partid, să zdrobească aparatul lui Zinoviev. În acelaşi timp, Kamenev a fost eliminat din partid. Cînd a încercat să se apere, la Congresul al XV-lea al partidului, din decembrie 1926, a fost redus la tăcere de urletele massei de delegaţi, dintre care cei mai mulţi primiseră ordin de la Stalin. Tot el a întrerupt, brusc, strigătele de nemulţumire: „Ajunge, tovarăşi, gata cu jocul ăsta! Cuvîntarea lui Kamenev este cea mai falsă, ticăloasă, criminală, înşelătoare, rostită de opoziţie de la această tribună!”. Cei doi au fost arestaţi şi trimişi în lagăr, dar eliberaţi pentru un proces de ochii lumii, în 1936. Cînd a fost condamnat la moarte, Zinoviev, căzut în genunchi, a implorat milă, lingînd, pur şi simplu, cizmele cekiştilor, care se pregăteau să-l execute. El a strigat: „Vă rog, tovarăşi, pentru numele lui Dumnezeu, chemaţi-l pe Iosif Vissarionovici Stalin. A promis c-o să ne salveze vieţile!”. Kamenev a încercat să-l facă pe Zinoviev să tacă, pentru a-i intra pe sub piele lui Stalin: „Merităm sentinţa asta din pricina comportării noastre perfide la proces. Taci din gură şi mori cu demnitate!”. Zinoviev, însă, a continuat să ţipe. L-au dus într-o celulă, unde a fost împuşcat imediat. După ce au fost executaţi amîndoi, gloanţele le-au fost scoase din cap şi predate şefului de la acea vreme al Ceka, Genrih Iagoda, care le-a spălat şi le-a pus lîngă preţioasele sale fetişuri erotice, precum portjartierele şi sutienele de mătase. Una era să elimini duşmani, şi alta să pui în practică politici de aprovizionare cu mărfuri şi alimente.

(va urma)

PAUL JOHNSON

COMENTARII DE LA CITITORI