Asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu

in Lecturi la lumina ceaiului

 

În ţară, la conducerea ei, un Rege corupt, căruia chiar mama sa, Regina Maria, i-a scris: „Dacă nu recunoşti nici datorie, nici credinţă, nici obligaţie, într-adevăr nu eşti demn de a purta făclia! Dacă socoteşti că viaţa îţi datorează totul, iar tu nu-i datorezi nimic vieţii, atunci bine faci (renunţarea la poziţia de prim-moştenitor n.n), să ştii, deoarece nu eşti demn de a fi principe, soţ, tată, fiu…“. Corupt şi corupător, asasin şi unealtă a unor interese străine, a unei oculte din Apus – ţara avea un rege asistat şi sprijinit de politicieni meschini, lipsiţi de simţul răspunderii. Cine avea să vegheze la soarta ţării, la linia de viaţă a neamului şi să ia atitudine împotriva primejdiei? În 1938, după arestarea şi întemniţarea lui Codreanu, Guţă Tătărăscu a spus: „Mistreţul rănit trebuie răpus, altfel devine primejdios.“ Prin Istrate Micescu, în timpul guvernării Partidului Naţional Creştin, se urmărea uciderea lui Codreanu, pe care ar fi urmat să o ducă la îndeplinire avocatul Emilian. Virgil Gheorghiu: „Partizanii lui Codreanu strigau că şeful lor era o victimă. Că procesul fusese trucat. Că nu se putea reţine nici o acuzaţie serioasă contra lui Codreanu“. Universităţile se puneau în mişcare. Manifestaţiile se înteţeau. Se puteau teme de o răscoală generală, de o revoluţie. Nicolae Iorga a fost din nou consultat. Numai el putea da o soluţie. – „Vă e frică de nişte copii? Eu l-am întrebat pe colonelul Boyle, care era ataşat în Rusia: Cum ai reuşit dumneata, singur, să salvezi în 1917 toată colonia română din Odessa, înlănţuită şi ameninţată cu masacrarea în timpul Revoluţiei bolşevice? Colonelul Boyle mi-a răspuns: Domnule profesor, eu sînt canadian şi vînător. La noi, în Canada, vînatul cel mai periculos este lupul. El atacă în haită. Poţi să ucizi 2, 5, 10 lupi, cei care supravieţuiesc se îndîrjesc împotriva dumitale, ca să te sfîşie. Vînătorul bun observă mai întîi care este lupul care conduce haita şi nu se ocupă decît de el. Ocheşte între ochi şi trage. În clipa în care lupul conducător de haită cade, toţi o iau la fugă şi se risipesc. Trebuie deci să reperezi întotdeauna şeful, să ocheşti între ochi şi să tragi. În acest fel am procedat la Odessa cu bolşevicii, în 1917. Exact ca vînătorii de lupi din Canada“. Iorga a dat sfatul să se procedeze în acelaşi fel: să-l ucidă pe Codreanu. Cu acest preţ se vor obţine pacea şi încrederea puterilor occidentale…

Miron Cristea, Patriarh al României şi prim-ministru sub dictatura lui Carol al II-lea: Către preoţii Capitalei, veniţi să-i spună tradiţionalul „Christos a înviat!“, în primăvara anului 1938: „Un om, în ale cărui vine nu curge nici un strop de sînge românesc, vrea să dea foc ţării. Apoi, mai bine să moară unul pentru popor, decît să piară poporul pentru unul.“ (Nicholas Nagy-Talavera, The Green Shirts and the Others, Hoover Institution Press, Stanford, California). Chiar înainte de lovitura de la 10 februarie (demiterea lui Goga şi instaurarea dictaturii), camarila începuse un plan pentru asasinarea lui Codreanu. Dar ministrul Afacerilor Străine, Istrate Micescu, alesese greşit instrumentul pentru împlinirea lui: prefectul cuzist al judeţului Neamţ, care 1-a înştiinţat pe Codreanu imediat ce primise oferta lui Micescu.

Izbucnirea scandalului a fost evitată prin lovitura de Stat a lui Carol al II-lea, de la 10 februarie 1938. Regele, după o călătorie în străinătate, la înapoiere şi înainte de a intra în ţară, a dat ordin lui Armand Călinescu să-1 ucidă pe Codreanu. A fost ucis în modul cel mai mişelesc. A fost ucis cu toată lipsa de responsabilitate faţă de Ţară, Neam şi Dumnezeu şi, am putea spune, chiar faţă de Omenire.

Virgil Gheorghiu: „Întors din călătoria triumfală de la Londra şi Paris, a pus să fie asasinat Codreanu. Monoclul negru, care aştepta cu nerăbdare semnalul regal pentru a proceda la execuţie, a dispus să fie scoşi din temniţă Codreanu şi cei 13 camarazi ai lui“.

Cei 13 şi Căpitanul lor au fost introduşi în furgoane celulare, cu mîinile şi picioarele înlănţuite; într-o pădure aproape de Bucureşti (Tîncăbeşti) au fost strangulaţi de către gardieni. Cadavrele lor au fost aruncate într-un şanţ (groapa săpată în prealabil – n.n) la Jilava şi acoperite cu o placă de beton. Cele 14 asasinate au cutremurat ţara. Era prea odios, prea barbar. În aceeaşi dimineaţă, profesorul Iorga a participat la o şedinţă a Academiei Române. Academicianul Gheorghe Ionescu Siseşti a făcut relatarea detaliată a asasinatului comis în timpul nopţii. Academicienii au ascultat uluiţi. Numai Iorga a luat cuvîntul. A spus: „S-a procedat cu stîngăcie. Cu foarte mare stîngăcie“. Acesta a fost discursul funebru al lui.

Pedepsirea lui Armand Călinescu

Miti Dumitrescu, de la procesul Căpitanului şi pînă la pedepsirea lui Armand Călinescu, a simţit în el dorinţa, porunca de dincolo de mormînt a Căpitanului de a fi răzbunat..

Considerîndu-se testamentar al lui Corneliu Codreanu, el pleacă în Germania, unde soseşte în martie 1939, pentru a cere consimţămîntul grupului de legionari aflaţi în exil. Se înapoiază în ţară, însoţit de Victor Silaghi şi Ilie Smultea.

La 21 septembrie 1939 mă aflam la Botoşani, unde eram concentrat la Regimentul 61 Artilerie, pe zonă. Am auzit la radio: „Un vierme roade adînc la rădăcina Neamului. O echipă de legionari prahoveni l-a pedepsit pe Armand Călinescu. Era o necesitate dureroasă. Dumnezeu şi Neamul să înţeleagă jertfa noastră“.

Era o necesitate dureroasă!

Incendierea petrolului n-a mai avut loc şi, în consecinţă, nici atacarea şi ocuparea ţării noastre, nici deportări în Germania sau URSS şi nici „Katyn“, ca în Polonia, unde 14.000 de ofiţeri au fost împuşcaţi în ceafă şi aruncaţi în gropi de către ruşi.

Însuşite de unii, ignorate sau respinse de alţii. Codreanu a făcut următoarele precizări: „Pe cei ce v-au chinuit pentru credinţa voastră în Neamul Românesc nu îi veţi ierta. Să nu confundaţi dreptul şi datoria creştină de a-i ierta pe cei care v-au făcut vouă rău, cu dreptul şi datoria neamului de a-i pedepsi pe cei ce l-au trădat şi pe cei ce şi-au luat răspunderea de a i se împotrivi. Să nu uitaţi că săbiile pe care le-aţi încins sînt ale Neamului. În numele lui, deci, veţi pedepsi cu ele necruţători şi neiertători!“.

În memoriul înaintat regelui şi oamenilor politici ai ţării, Corneliu Codreanu spunea: „Dacă noi, tineretul, vom fi puşi în situaţia tragică de a intra în război alături de puterile bolşevismului împotriva acelora care apără civilizaţia creştină a lumii, care apără bisericile de dărîmare, care apără moaştele sfinţilor, care apără de profanare mormintele eroilor, declarăm pe faţă că vom trage cu revolverele în cei ce ne-au dus acolo şi, pentru că nu putem dezerta, spre a nu face un act de dezonoare, ne vom sinucide“.

Şi se mai pune întrebarea: Dacă s-ar fi ajuns la incendierea petrolului în România şi armata germană, paralizată prin lipsa combustibilului necesar maşinii ei de război, anglo-francezii, cu gradul lor de pregătire pentru un conflict armat, ar fi putut să pună stavilă armatei sovietice să intre în inima Europei? A fost o necesitate pedepsirea lui Armand Călinescu? Da! A fost! A fost dureroasă? Da! Dureroasă! Foarte dureroasă! Dar, aşa cum spunea Constantin Papanace: „Pe plan extern, am convingerea că dispariţia lui Armand Călinescu a evitat dispariţia Statului Român. Cînd se vor publica documentele diplomatice se va vedea că jertfa lui Miti Dumitrescu şi a tuturor camarazilor căzuţi atunci a salvat România şi a adus un important serviciu cauzei pentru care luptă lumea nouă. Şi aceasta poate fi o mîndrie şi o mîngîiere pentru Mişcarea Legionară“.

În munţii de suferinţă şi jertfa legionară, Miti Dumitrescu rămîne un pisc, lîngă Căpitan şi alături de ceilalţi mari eroi ai Legiunii. Prin ei va respira Neamul Românesc în Istorie.

ION CONSTANTIN (1912-2002)

COMENTARII DE LA CITITORI