Aştept anchetarea primarilor şi pentru această afacere enervantă

in Lecturi la lumina ceaiului

 

PISTE DE BICICLIŞTI FĂRĂ… BICICLIŞTI!

 

Pare un subiect minor, în raport cu catastrofa naţională pe care o trăim. Dar a început să devină sîcîitor. Am să încep abrupt: timp de 4 zile la rînd am trecut cu maşina, pe Calea Victoriei, între sediul postului B1 TV şi Capşa, dar nu am văzut ţipenie de biciclist! Nici de prăsilă! Pista, cu două benzi, amenajată, chipurile, pentru ei şi străjuită de borduri sinistre era goală. În prima zi am crezut că e o întîmplare. A doua zi am intrat la idei. A treia zi, fandacsia era gata! Abia ulterior am văzut o fată, care pedala de zor în sensul invers (apropo, de ce oare, pe o arteră care are numai un singur sens de circulaţie, bicicliştii pot să alerge şi pe contra-sens?). Revin la fată: cred că această nouă Miţa Biciclista era trimisă, special, la derută, de Sorin Oprescu, ca să vadă lumea utilitatea „operei“ sale. Fiindcă el e tartorul, neîndoielnic. Tare sînt curios să aflu cît a costat borduriada asta aberantă, care începe de la Piaţa Victoriei şi se termină în Piaţa Naţiunilor Unite. E o curată nebunie! Scriu toate astea şi ca om născut şi crescut în Bucureşti, dar şi ca istoric, care a publicat mii de pagini despre Cetatea lui Bucur. Nu cred că există mulţi oameni care să ştie trecutul acestui oraş aşa cum îl ştiu eu. Podul Mogoşoaiei are cca. 320 de ani vechime. Iniţial, voievodul Constantin Brâncoveanu a vrut să facă o arteră care să ducă de la Curţile sale (unde e Tribunalul Mare, pe Cheiul Dîmboviţei) la cea mai preţioasă ctitorie a lui, unde îşi petrecea verile – Palatul Mogoşoaia. Cu mijloacele reduse ale timpului, a reuşit tăierea acelei căi – lungă, dar îngustă. Era un „pod“ (drum) pentru căruţe şi trăsuri. Ulterior, în 1878, în cinstea izbînzii noastre în Războiul de Independenţă i s-a zis Calea Victoriei. Ce istorie fabuloasă are acest drum! Pe el au păşit Tudor Vladimirescu, Al.I. Cuza, Tolstoi, Liszt, Eminescu, Wilhelm al II-lea, John Fitzgerald Kennedy şi alţi oameni celebri.

După mai bine de 3 veacuri, e foarte greu să se circule prin acest loc, devenit anacronic, mai mult piesă de muzeu decît stradă.

Dar vine Sorin Oprescu, pe care îl apucă, subit, dragostea de biciclişti! El a mutilat bijuteria respectivă, parcelînd-o, haşurînd-o, îngustînd-o şi mai mult. Nu vorbesc doar de inutilitatea, reală, a acestei piste stupide – ci şi de urîţirea celei mai importante artere a Capitalei! Aţi privit, în ultima perioadă, Calea Victoriei? E urîtă. E hidoasă. Parcă e un loc de supliciu, plin de ţepe. Totul e meschin şi înghesuit cu furca. Ce înseamnă să fii edil, dar să n-ai nici un strop de simţ estetic. Calea Victoriei e un bun naţional. N-are nimeni voie să o desfigureze, în numele unor iluzorii facilităţi rutiere (?!). Atunci cînd sînt maximum 10 metri de la un trotuar la altul – nimeni n-are dreptul să fure 3 metri, pentru a da cu ei în biciclişti. Care biciclişti nu şi nu! Ei nu vor să se plimbe pe culoarul acela, care seamănă cu un „drum în lucru“ permanent. Aberanta situaţie se înregistrează şi în alte oraşe ale ţării. A făcut cineva o socoteală a banilor risipiţi? Nu se impun nişte anchete – mai ales că e vorba de bani publici?

Ascultă la mine, Sorin Oprescu: ai dat greş cu cîinii, ucigîndu-i fără milă; ai dat greş cu cele peste 400 de clădiri cu „bulină roşie“, pe care le-ai lăsat de izbelişte; ai dat greş cu absolut toate marile lucrări edilitare, care în Capitală au costuri incredibil de scumpe, dar durează extrem de mult timp (ca să se stoarcă bani cît mai mulţi) – lasă, măcar, Calea Victoriei în pace. Nu-ţi dă nimeni dreptul să o bombardezi cu ţepe. Dacă nu ştii să faci bine, atunci nu face rău. Nu schimonosi, tu, ceea ce au făcut bine alte generaţii. Au fost vremuri cînd Dumnezeu umbla pe jos prin România. Ce drum crezi că Şi-a ales Tatăl Ceresc? Calea Victoriei. Astăzi, Demiurgul ar face slalom printre „ţepuşele“ tale de beton, total inutile, dar din ce în ce mai enervante. Pe undeva, această imensă prostie îmi aduce aminte de ideea ridicolă a lui Victor Ponta, de a închide, în nopţile de week-end, porţiunea de drum de pe Şoseaua Kiseleff, dintre Restaurantul Doina şi Piaţa Victoriei – adică din dreptul sediului central al PSD; nişte ciumeţi se scremeau să joace baschet, la 2 noaptea, doar pentru că el, „Victoraş ai grijă de copii“, a practicat, cîndva, acest sport. Habar n-are el cît l-a mai înjurat lumea. Aşa şi cu Sorin Oprescu, care va rămîne în cronicile urbei ca Bordură Vodă.

CORNELIU VADIM TUDOR

4 martie 2015

COMENTARII DE LA CITITORI