ATENŢIE LA UNGARIA! (I)

in Restituiri

Întrucît a trecut vremea teoriilor şi a menajamentelor, vom intra direct în subiect şi vom derula filmul amestecului brutal al Ungariei în viaţa internã a României. Pentru a înţelege în profunzime toate imixtiunile vecinilor noştri, este necesar sã mai deschidem o datã cartea de Istorie şi sã vedem similitudinile pe care le are anul 1990 cu anul 1940, miza fiind aceeaşi: Transilvania. Atunci, ca şi acum, agresivitatea propagandei maghiare a cunoscut forme paroxistice. La 8 mai 1939, generalul ungur Werth Henrik, şeful Marelui Stat Major al Armatei horthyste, a conceput şi a expediat pe adresa guvernului proiectul privind atacarea României şi anexarea Ardealului. Iatã în ce consta „Planul Werth“, pe care, la dimensiuni superioare, politicienii de astãzi ai Budapestei încearcã sã-l punã în aplicare: „Budapesta, 8 mai 1939. Strict confidenţial – m. p. 50 – st. m. 5 – 1959 K. Pregãtirea operaţiunilor militare împotriva României şi executarea sistematicã a acestora, în cazul dat, fac necesarã începerea unor operaţiuni preliminare, a cãror pregãtire cere o perioadã mai îndelungatã – în parte de ani întregi. La baza acestora, propun în privinţa României începerea cît mai grabnicã a urmãtoarelor operaţii: 1) Sabotaj. Activitatea de sabotaj se referã în special la: a) liniile de telecomunicaţii; b) sabotajul industrial. 2) Organizaţii de autoapãrare.

Mai plãnuiesc şi pregãtirea, pe baza sistemului celular, a rãscoalei populaţiei maghiare de pe teritoriile române, de-a lungul graniţei ungaro-române. 3) Pe lîngã pãstrarea cea mai severã a secretului, doresc sã mã ocup şi cu pregãtirea problemei rãzboiului bacterian, în aşa fel încît realizarea acestui proiect sã se facã numai în caz de rãzboi şi exclusiv pe teritoriul României. 4) Pentru realizarea celor enumerate la punctele 1 – 3, în scopul obţinerii datelor locale şi a relaţiilor, al organizãrii oamenilor de legãturã şi al trimiterii acestora în Ungaria, consider indispensabil ca pe lîngã consulul ungar, care activeazã la Cluj, sã se numeascã drept viceconsul un ofiţer activ. 5) Munca de propagandã. Intenţionez sã folosesc drept mijloace de propagandã presa zilnicã, periodicã, radioul, filmul, publicaţii de propagandã şi, nu în ultimul rînd, propaganda oralã ş.a.m.d.“. În ziua de 11 mai 1939, ministrul de externe Csaky a rãspuns: „Sînt de acord cu planul cuprins în adresa sus-menţionatã“. Iar ceea ce a urmat este cunoscut. Toate aceste acţiuni profund duşmãnoase, care au cãpãtat platforma sprijinului Puterilor Axei Fasciste, au fost încununate cu criminalul Diktat de la Viena şi cu viscolul de lacrimi şi sînge abãtut de unguri în Ardealul de Nord-Vest.  Cunoscuta tenacitate asiaticã avea sã fie rãsplãtitã. Armatele de spioni, sabotori şi agenţi-feminini nu lucraserã în zadar. Iatã cã astãzi, dupã 50 de ani, urmaşii acelor trufaşi asasini, cu iluzii de nobleţe, se zbat din rãsputeri sã punã în scenã o altã farsã.  Fireşte, în condiţiile specifice ale vremurilor pe care le trãim, cu alţi scenarişti şi actori, dar urmãrind acelaşi Epilog: ocuparea, cu orice preţ, prin orice mijloc, a Transilvaniei!

În articolul nostru de sãptãmîna trecutã, am pus în paginã cîteva dintre articulaţiile acestui scenariu, astãzi sîntem în mãsurã sã prezentãm faptele într-o înlãnţuire veridicã şi logicã. Vom începe cu informaţiile privind procupãrile Ungariei de a organiza cei cca. 500.000 etnici maghiari „apţi de luptã“ în aproximativ 42 de divizii, în paralel fiind pregãtite armamentul şi muniţiile necesare. Formaţiunile paramilitare respective ar avea ca misiune luarea sub control a trecãtorilor din Munţii Apuseni, precum şi a celorlalte zone din Crişana, Maramureş, Transilvania şi Banat, supravegherea şi împiedicarea corpului ofiţeresc român de a conduce şi organiza trecerea trupelor în stare de luptã, precum şi declanşarea unui genocid asupra populaţiei române din Ardeal. În prima decadã a lunii iunie a.c., sistemul radio-electronic din zona de vest a ţãrii a fost supus unui bruiaj radio şi de radiolocaţie de intensitate mare, timp de cca. 90 de minute, perioadã în care sistemul radiotehnic românesc nu a avut date despre evoluţia aeronavelor în spaţiul aerian al ţãrii noastre, în zona respectivã. În dupã-amiaza zilei de 13 iunie 1990, cablul telefonic care asigura legãtura localitãţii Lipova, judeţul Arad, cu sistemul naţional de telecomunicaţii, a fost tãiat la trecerea pe sub Podul Mureş, iar, ulterior, cînd s-a încercat stabilirea legãturii radio între unitatea militarã din localitate şi celelalte formaţiuni militare din zonã, s-a constatat cã frecvenţele de lucru de bazã erau bruiate puternic de pe teritoriul Ungariei. În aceeaşi zi, staţia de radio a Unitãţii de transmisiuni „R“ din Braşov a fost bruiatã, astfel încît nu s-a putut lua legãtura cu Capitala. Scenariul unguresc devine din ce în ce mai palpitant. La sfîrşitul lunii iunie, în zonele montane şi împãdurite din apropierea unor cantoane silvice, în stîne pãrãsite sau refugii, a fost semnalatã apariţia unor grupuri constituite, dupã toate probabilitãţile, din elemente teroriste, precum şi a unor persoane îmbrãcate în civil sau în combinezoane negre, ori în altã vestimentaţie care sugera ţinuta paramilitarã – toţi aceştia evitau contactul cu localnicii. La începutul lunii iulie, pe teritoriul ungar au fost sesizate activitãţi cu caracter militar. Astfel, pe direcţia Szeged – Mako – Nagylak acţionau patrule militare, atît pe jos, cît şi în autovehicule. Din analizele efectuate de specialiştii români, rezultã cã acestea ar putea fi elemente de siguranţã şi cercetare ale unei divizii mecanizate care ar putea acţiona pe direcţia operativã Poarta Mureşului. Totodatã, de vreo douã luni încoace, atît în Municipiul Arad, cît şi în localitãţile ungureşti Mohacs, Pecs şi Hackany, cetãţeni unguri, germani şi italieni (se reface oare Axa de acum 50 de ani?) manifestã interes pentru achiziţionarea de uniforme militare româneşti – atît ale Ministerului Apãrãrii Naţionale, cît şi ale Poliţiei şi fostei Direcţii a Securitãţii Statului. Cetãţenii români au sesizat forurile în drept cã grupuri de cîte 2-3 turişti din Ungaria au fost semnalate fãcînd recunoaşteri ale unor trasee în Ardeal, atenţie sporitã fiind acordatã comunicaţiilor rutiere şi feroviare. Acestea fiind zise, sã trecem la Coloana a V-a, existentã în România, al cãrei portdrapel este aşa-zisa Uniune Democraticã a Maghiarilor din România. În înscenãrile ungureşti interbelice se pune bazã pe MADOSZ, care era limpede o agenturã ungureascã, tot sub masca democraţiei şi practicînd cunoscutul şantaj internaţional. Acum, MADOSZ a fost înlocuit cu UDMR. În aparenţã, ei nu sînt oameni limitaţi, unii dintre liderii lor au scris chiar cãrţi şi au predicat iubirea între etnii -, dar ce ne facem cu miile de familii româneşti care sînt izgonite din Ardeal, la instigarea acestor udemerişti? Din pãcate, ne aflãm acum într-o situaţie de şah-mat, pentru cã orice s-ar întîmpla, le convine ungurilor: dacã e linişte şi nu zicem nimic, este în avantajul lor, întrucît îşi consolideazã poziţia entropicã, distructivã împotriva Statului Naţional Unitar Român, avînd rãgazul necesar pentru a „curãţa“ cîteva judeţe de elementul românesc şi pentru a trece, apoi, la plãnuita Proclamare a autonomiei; pe de altã parte, dacã acţionãm şi luãm mãsuri, vor face scandal internaţional, aşa cum au şi fãcut, pe motiv cã aici e jale şi urgie, cã n-au drepturi elementare şi alte minciuni din astea, pe care numai o boalã ereditarã le poate explica, situaţie care va fi speculatã imediat de o parte a presei internaţionale, plãtitã de Budapesta. Acestea sînt douã variante, deocamdatã. Dar, sã revenim la UDMR, nu înainte de a preciza cã, în urmã cu mai multe sãptãmîni, un deputat român i-a acuzat pe membrii marcanţi ai acestei organizaţii cã primesc instrucţiuni de la Budapesta. Scandalul declanşat a fost considerabil, omul a fost ameninţat de colegii sãi minoritari cã, dacã nu va produce dovezi, va fi vai şi-amar, dar dovezi de genul acesta sînt destul de greu de produs, mai cu seamã cã persoana în cauza nu este nici anchetator, nici ziarist scormonitor, nici ofiţer de contraspionaj. A venit momentul sã-i furnizãm noi aceste dovezi. Am vrea sã zãbovim puţin asupra lui Szöcz Geza, paraşutat direct de la Budapesta, imediat dupã Revoluţia din Decembrie 1989. El a venit cu treabã, zice cã poate prosti pe cineva, cu zîmbetul lui de iezuit hirsut, dar este de datoria noastrã sã-l avertizãm amical cã ştim şi cîte mãsele are în gura aia pãguboasã, cu care a rostit faimoasa provocare televizatã „Unirea Ungariei de Vest cu Ungaria de Est“, adicã cu Transilvania. Revista noastrã a atras prima atenţia asupra acestui agent periculos, dar ne-am pomenit înjuraţi, într-un mod incalificabil, de cãtre un cititor de origine maghiarã, care a scris o epistolã pe adresa ziarului „Libertatea“. A trebuit sã vinã profesorul Ion Mînzatu, preşedintele Comisiei Centrale de anchetare a evenimentelor petrecute în Tg. Mureş, în luna martie 1990, şi sã publice în ziarul „Viitorul Românesc“ (29 august 1990) consideraţiile sale asupra acestui inamic declarat al poporului nostru, pe care avem onoarea de a-1 admira ca… senator român! Priviţi opinia reputatului om de ştiinţã, generatã în urma desfãşurãrii, la Copenhaga, a reuniunii internaţionale destinate situaţiei minoritãţilor din Europa: „La aceastã reuniune, delegaţia românã cuprindea în cadrul ei şi un senator român de origine maghiarã. Comportarea acestui senator este de departe aceea a unui duşman al ţãrii noastre, deci duşman al României, care, în mod deschis, s-a exprimat antistatal, antinaţional, contra intereselor Poporului Român, perorînd fel de fel de lucruri care, în marea lor majoritate, erau nu numai neadevãruri, ci de-a dreptul calomnii. Solicitaţi Ministerului de Externe sã afle mai precis ce a spus acest senator al Parlamentului României. Nu mã pot opri sã nu rãmîn uluit de faptul cã nici Guvernul, nici preşedintele României habar nu aveau ce s-a întîmplat la Copenhaga! Este vorba de senatorul Szöcz. Acest om şi-a permis sã meargã pînã acolo încît deforma efectiv întreaga realitate la care mã voi referi imediat în cele ce urmeazã. El s-a constituit în vîrf de lance al atacurilor extrem de violente împotriva Poporului Român, de fapt a sufletului lui, a modului în care privim noi, românii, minoritatea maghiarã, minoritatea germanã şi celelalte minoritãţi naţionale“.

(va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR (Text reprodus din revista „România Mare“, din 7 septembrie 1990)

COMENTARII DE LA CITITORI