ATENŢIE LA UNGARIA! (III)

in Lecturi la lumina ceaiului

Am uneori impresia că intelectualii noştri elitişti, ca şi unii oameni politici,

n-au nici cea mai vagă idee despre Istoria Poporului Român, cu precădere despre relaţiile noastre cu Ungaria. Bineînţeles că ar fi ideal să avem raporturi, dacă nu prieteneşti, măcar normale, de civilizaţie şi oarecare respect. Dar aşa ceva nu se poate, cel puţin deocamdată, pentru că Ungaria nu este un stat ca oricare altul. Ungaria are, vorba lui Nicolae Titulescu, „boala persistenţei imaginii pe retină, a imperiului milenar“. Un stat care, indiferent de forma lui trecătoare de guvernămînt, nu s-a putut împăca niciodată cu realităţile istorice statornicite după primul război mondial, ratificate printr-un Tratat de Pace, semnat şi recunoscut de toate forţele sănătoase ale Planetei, un stat care, de 70 de ani, nu face altceva decît să pîndească momentul de a şubrezi România, de a o compromite în ochii comunităţii internaţionale, de a-şi crea alianţe cît mai puternice pentru a lua din nou, prin furt şi teroare, ceea ce n-a fost niciodată, de drept, al său. Aceasta este imaginea pe care o prezintă Ungaria după 70 de ani de la Trianon. Iar agitaţiile sale privesc nu numai România, ci şi Slovacia – cel mai elocvent exemplu este provocarea din Komarno, unde la o şcoală a fost intonat imnul Ungariei, ceea ce a determinat o energică intervenţie din partea premierului slovac (incidentele de acest gen sînt cu mult mai numeroase şi arată că Ungaria cam face pe jandarmul prin Europa centrală şi sud-vestică).

Este vehiculată tot mai insistent şi primejdios ideea că revista „România Mare“ şi Uniunea Naţională Vatra Românească incită la ură inter-etnică, iar dacă vor mai avea loc tulburări (Doamne fereşte!), noi vom fi de vină. Asta este iarăşi o minciună demenţială, de oameni cu boli ereditare grave, pe care, în condiţii normale, i-am ignora bucuroşi, întrucît cu istericii n-ai ce vorbi, rişti să te compromiţi. Numai că aici este vorba despre lumina ochilor noştri, despre Transilvania, şi cu orice risc trebuie să luăm atitudine, expunîndu-ne tuturor primejdiilor, pentru a împiedica batjocorirea românilor în ţara lor, pentru a menţine trează starea de veghe a demnităţii naţionale. Nu noi incităm la violenţă, revista noastră poate fi supusă oricînd unei analize lucide, raţionale, din partea Parlamentului şi a forurilor competente internaţionale.

Noi dorim numai să tragem un semnal de alarmă că nu este bine ce se întîmplă şi că Ungaria se pregăteşte, pas cu pas, zi de zi, tenace, diabolic, să mai lovească o dată România, şi aşa destul de rănită. Aaa, sau poate trădătorilor noştri de Neam şi Ţară nu le convine, le stricăm ploile, nu mai sînt plătiţi conform angajamentelor iniţiale, nu pot da raportul Europei Libere, care a semnat aproape în bloc ticăloasa Declaraţie de la Budapesta, că e totul normal şi că Ardealul îşi va căpăta în curînd independenţa, pentru ca mai apoi să intre în componenţa Ungariei?! Uite ce, v-o spunem noi acum, şi dacă e nevoie o să şi demonstrăm: nu se va atinge nimeni dc Transilvania, nu i se va clinti un fir de iarbă, sub nici o formă, pentru că România, fără Transilvania, nu poate fi concepută şi, mai degrabă, murim decît să lăsăm iarăşi cizma levenţilor şi gardiştilor zdrenţăroşi să profaneze sanctuarele latinităţii noastre! Pe-aici nu se trece, stimaţi iredentişti maghiari şi foarte preţuiţi trădători de ţară români, noi nu credem în varianta voastră pentru Casa Comună Europeană, aşa sîntem noi, mai ciobani, mai primitivi, nu ne place să fim slugi şi grăjdari pe la alţii, vrem să domnim în casa sufletelor noastre, n-aveţi absolut nici un spor, mutaţi-vă gîndul, colonizaţi mai degrabă pusta aia, sau închiriaţi pămînturi prin Siberia şi Asia, dar obişnuiţi-vă cu ideea că Ardealul va fi veşnic românesc.

Nici o forţă din lume, nici un alt Diktat fascist nu va putea trece peste voinţa a 30 de milioane de români, cîţi sînt în toată lumea. Şi, ca dovadă că în pofida tuturor declaraţiilor udemeriste, budapestane, douăjdoiste, manolesciene şi de toate culorile – Ungaria vrea, în realitate, să acapareze Ardealul, vom furniza alte şi alte elemente incriminatoare. În publicaţia maghiară „Kapu“, nr. 6 pe 1990, autorul Bobos Andras afirmă: „În situaţiile de criză, în cazul unei eventuale escaladări a pogromurilor – neîmpiedicate de Guvernul Român – armata Ungariei, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe ungar, poate cere (în cazuri extreme) intervenţia unei forţe internaţionale de menţinere a ordinii, în Interesul maghiarimii prigonite“. La vremea la care cîţiva trădători de ţară români, în frunte cu acest nefericit retardat, S.R. Stănescu, deplîngeau faptul că au bătut clopotele în Ardeal, pentru că, vezi Doamne, au fost rănite inimile conaţionalilor maghiari, la vremea cînd Nicolae Manolescu-Apolzan scria despre „aniversarea Diktatului de la Viena“, de parcă un masacru poate fi sărbătorit, punîndu-ne la stîlpul infamiei pentru că am îndrăznit să atragem atenţia asupra pericolului unguresc, la vremea la care un personaj comic, ca un Falstaff intrat la apă, l-am numit pe Ion Cristoiu, ne obrăznicea în revista „Zig-Zag“ cum că am incita la conflicte interetnice (?!), la vremea la care oficiosul Budapestei la Bucureşti, revista „22“, găzduia un articol al unui danez, în care se minţea cu neruşinare că eu aş fi cerut asasinarea pastorului Tökes, ceea ce poate constitui obiectul unui proces de calomnie la Haga, în fine, la ora la care nişte lepre jalnice care-şi zic români ne incriminează pentru politica noastră fermă naţională, i-am numit aici pe Cornel Nistorescu, Radu Enescu, George Achim, Monica Lovinescu şi alţi „ziarişti“ de la „Dreptatea“, „Caţavencu“, „Gazeta de Bucureşti“, „Luceafărul“, „Cuvîntul“, „Contrapunct“, „Ultimatum“ etc. – ei, bine, la ora aceea, ce credeţi oare că se petrecea la Budapesta?! Haideţi să vă spunem noi, reproducînd fragmente din corespondenţa trimisului special al ziarului arădean „Phoenix“ la Budapesta: „În după-amiaza zilei de 30 august 1990, un număr de peste 200 de huligani unguri, de toate vîrstele, organizaţi şi conduşi de Partidul Uniunea Creştină Naţională, au manifestat cu violenţă în faţa Ambasadei României la Budapesta. Aceste lepădături au proferat injurii la adresa Poporului Român, exprimate prin cuvinte pe care nici o hîrtie nu ar fi capabilă să le suporte. Ce au cerut puteţi citi pe unul dintre manifestele aruncate cu zecile în curtea Ambasadei. După ce şi-au proferat injuriile incalificabile, a sosit şi o echipă de poliţişti care i-a împins pe huligani de pe trotuarul din faţa intrării principale pe trotuarul de cealaltă parte a străzii, după care au contemplat şi ei programul bine regizat al huliganilor. Din acest program nu au lipsit lozincile despre dreptul de posesie asupra Transilvaniei. Pentru a crea o stare tensionată cît mai puternică, nişte descreieraţi

s-au desprins din grup, intervenind în circulaţie, cerînd conducătorilor oricărui tip de vehicul să claxoneze în momentul trecerii prin faţa Ambasadei. Vă rugăm să vă imaginaţi un vaier prelung, care a ţinut aproape două zile. În acest timp, din tramvaie, autobuze, maşini şi de pe trotuarul vecin se scuipa cu nădejde spre drapelul României, arborat în faţa reprezentanţei diplomatice. Între timp, din program a făcut parte şi nelipsitul imn secuiesc. Iată încă o dată imaginea caracterului josnic al revizioniştilor, manifestat în toată plenitudinea sa. În timp ce prin intermediul tuturor mijloacelor de informare posibile ungurii atrăgeau atenţia asupra inevitabilelor mişcări şovine româneşti din România, care vor fi declanşate cu ocazia comemorării Diktatului de la Viena, îndreptînd atenţia opiniei publice interne şi internaţionale spre alte coordonate, în Budapesta, Ambasada României era agresată de hoarde de derbedei unguri. Şi acum, alături de dvs., după această înşiruire seacă a celor întîmplatc, să punem întrebările care se impun:

1) Care sînt motivele pentru care au fost ascunse Poporului Român cele întîmplate la Budapesta?

2) Pentru ce motive nu a fost chemat ambasadorul Ungariei la Bucureşti, ca să dea explicaţiile de rigoare?

3) De ce nu a fost informată presa românească de toate coloraturile, inclusiv cea aflată sub patronaj unguresc („România liberă“, „22“, „Gazeta de vest“, „Ultimatum“ etc.), pentru ca în coloanele ei să se ia atitudine faţă de jignirile aduse României?

4) Pînă cînd televiziunea română, ungurizată şi supusă intereselor Ungariei, va bălmăji vagi ştiri despre soarta României, făcînd jocul celor care vor să ne destrame ţara?“. Am reprodus întocmai această lungă relatare a corespondentului din Oradea, pentru a-i ruşina oarecum pe toţi cei care au reproşat românilor (?!), în propria lor ţară, că au îndrăznit să comemoreze nefastul act fascist, ca şi morţii pe care acesta i-a avut în sarcină. Iată şi textul Manifestului aruncat în curtea Ambasadei României din Budapesta: „ARDEALUL INDEPENDENT ŞI AUTONOM (titlu). Conducerea politică de azi şi unele cercuri preapline de sine ale unei anumite opoziţii comit greşeli politice din ce în ce mai grave, prin forţarea împăcării româno-maghiare. Trebuie luat la cunoştinţă că Istoria milenară a celor trei popoare reprezintă o forţă de constituire naţională aparte. Maghiarul ardelean, românul ardelean şi sasul ardelean, prin unitatea lor, pot reprezenta baza unei federaţii independente de tip helvetic. Nu există altă cale: Numai Ardealul Independent! Semnează: Uniunea Creştină Naţională“. Haideţi să mai facem o voltă şi să vedem ce se întîmplă la doi paşi de noi, în presa maghiară din România. Desenele pe care vi le prezentăm mai jos sînt grăitoare: alături de caricatura cu boul în opinci, legat la ochi şi cu copita întinsă a pomană spre Europa, se poate vedea o altă caricatură, reprezentînd harta României şi un porc (probabil tot Poporul Român), dar nu orice porc, ci o puşculiţă a pomenilor internaţionale, din crăpătura căreia ridică mîna miloagă un român. Explicaţia sună aşa: „România grohăie“. Vă place, dragi concetăţeni? Şi toate astea apar la Miercurea Ciuc, pe hîrtie românească, sub ochii bieţilor români neputincioşi! Numai asta de-ar fi şi tot am fi justificaţi să-i urcăm binişor pe autori într-un tren, să le dăm şi bani de drum, şi merinde, şi să-i trecem frumuşel graniţa în Ungaria. Eu cred că, într-o situaţie similară, autorităţile franceze aşa ar face – de altfel, au şi făcut aşa, prin 1970, după cum am scris tot noi, cînd un grup de unguri stabiliţi pe-acolo au ocupat primăria cu forţa şi au arborat drapelul Ungariei.

(va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

(Text reprodus din revista „România Mare“, nr. din 21 septembrie 1990)

COMENTARII DE LA CITITORI