ATENŢIE LA UNGARIA! (V)

in Lecturi la lumina ceaiului

Specialiştii români apreciază că varianta unui atac militar prin surprindere împotriva Românei ar putea fi aplicată de Budapesta într-o situaţie concretă: apariţia unei primejdii militare la frontiera noastră cu Uniunea Sovietică. În cazul în care mişcarea naţională din Moldova se amplifică, tinzînd către unirea cu România, ar putea fi de aşteptat reacţia U.R.S.S., sau cel puţin a Ucrainei. Aşa că o eventuală intervenţie militară sovietică sau ucrainiană în Basarabia, urmată de rezistenţă, va determina o tensiune în relaţiile României cu U.R.S.S. Nu este deloc întîmplătoare vizita preşedintelui Ungariei, Arpad Goncz, în Ucraina – sentimentele acestei ilustre feţe maghiare faţă de Poporul Român ne sînt cunoscute, în special datorită traducerii şi prefaţării de către domnia-sa a acelei cărţi duşmănoase, pe coperta căreia Transilvania este împrejmuită de… sîrma ghimpată a României! Accentuînd, vom spune că militariştii împăunaţi cu panaş multicolor, de la Budapesta, aşteaptă, cu sufletul la gură, un posibil conflict diplomatic sau militar între România şi vecinii de la Răsărit – pentru a ne ataca în maniera lor cunoscută. Nu le vom da acest prilej! Dorim să avem relaţii bune cu Uniunea Sovietică, inclusiv cu Ucraina – fireşte, fără a ştirbi cu nimic din dragostea frăţească cu care urmărim eforturile fraţilor noştri români de peste Prut. Iar o paralelă între grija noastră faţă de românii din Basarabia şi grija Budapestei faţă de maghiarii din Transilvania nu se poate face, pentru simplul motiv că noi avem drepturi istorice asupra pămînturilor cuprinse între Prut şi Nistru, în timp ce ungurii n-au nici un fel de drept nu numai asupra Transilvaniei, dar nici măcar asupra Cîmpiei Panoniei, pentru că acolo au locuit strămoşii noştri geto-dacii. Din toleraţii Europei, aceşti nobili reprezentanţi ai celor mai primitive triburi asiatice au ajuns să dea omul afară din casa lui, să facă pe jandarmul în zonă, să ameninţe şi să ţină sub teroare populaţii cu mult mai vechi şi mai civilizate decît ei. Nu-i nimic, se socoteşte şi asta! Înaintînd cu analiza situaţiei, se poate aprecia că Budapesta ar fi capabilă (mă rog, acum e capabilă de orice!) să declanşeze o intervenţie militară împotriva Transilvaniei, la solicitarea unor „organe locale“ ale Puterii. Premisa fundamentală a aplicării acestei ipoteze este crearea de către Budapesta a uneia dintre următoarele două situaţii: 1) Proclamarea unui „guvern“ al Transilvaniei autonome, probabil cu sediul la Cluj, din care să facă parte maghiari pregătiţi din timp şi trădători de ţară din rîndul românilor; 2) Cererea de ajutor militar, fie către Ungaria, fie către comunitatea internaţională, adresată de liota de prefecţi unguri din Ţinutul aşa-zis Secuiesc. Vom analiza împreună, aproape didactic dacă e nevoie, cele două eventualităţi. Începem cu proclamarea unui guvern la Cluj (sau în altă localitate ardelenească). Cine a zis că extremiştii unguri sînt înapoiaţi? Nici vorbă, ei nu sînt înapoiaţi deloc, sînt numai canalii. Ei au şi găsit un precedent chiar în acest secol: guvernul lui Kuusinen, instrumentat de Stalin în Finlanda anului 1939, care a cerut intervenţia trupelor sovietice.

Au mai fost studiate, mai ales din punct de vedere al posibilităţilor de înşelare grosolană a uzanţelor diplomatice, şi alte cazuri mai mult sau mai puţin asemănătoare. Poate că nu este lipsit de interes să menţionăm ceea ce marele public ştie mai puţin: în acel tragic august 1940, marele tribun care a fost Iuliu Maniu a propus conducerii politice a statului proclamarea autonomiei provizorii a Transilvaniei, constituirea unui guvern la Cluj şi desfăşurarea războiului de apărare împotriva Ungariei fasciste. Era destul de complicată propunerea şi, în orice caz, complet insolită şi fără precedent – din diverse raţiuni. Bucureştii au respins-o. Este mare păcat că nu s-a tras atunci nici un foc de armă, dar dacă situaţia se va repeta, într-un fel sau altul, vom trage acum şi în contul acelei perioade, ca să ştim o socoteală şi să recuperăm timpul pierdut. Nutrim speranţa că, dacă nu raţiunea, măcar religia catolică va şopti Ungariei să-şi vadă de mizeria ei social-economică şi să abandoneze zăngănitul primejdios al armelor, pentru că aşa ceva o va duce, defintiv, la pieire. Ne vom ruga şi noi la Cel de Sus să lumineze paşii împleticiţi ai acestor oameni puşi veşnic pe harţă. Dar, să mergem mai departe. Acţiunile prealabile ale Ungariei sînt de pe acum vizibile şi au darul să scandalizeze opinia publică românească. Încă dinainte de căderea regimului lui Ceauşescu, minţile încinse de la Budapesta lucrau la următorul „ţintar“: 1) acapararea posturilor de conducere administrativă, în localităţile transilvănene principale, de către lideri unguri; 2) provocarea unor nemulţumiri generalizate în Transilvania; 3) provocarea unor focare de revoltă în Transilvania; 4) invocarea pretinsei incapacităţi a guvernului de la Bucureşti de a stăpîni situaţia; 5) organizarea gărzilor naţionale maghiare pentru a preîntîmpina, chipurile, un pogrom. Este logic că guvernul fantoşă, care va fi instalat de către unguri, va suscita, fără discuţie, recunoaşterea internaţională şi sprijin militar – care va veni imediat din partea Ungariei. Acesta ar constitui pretextul lansării atacului militar masiv asupra României, cuplat, desigur, cu un război de guerillă în Transilvania. Alte calcule politico-militare se desfăşoară pe următoarele direcţii. Este vorba, mai întîi de toate, de eforturile Budapestei pe linia înrăutăţirii la maximum a relaţiilor interetnice din judeţele Covasna, Harghita şi, eventual, Mureş. Începem cu un exemplu, în aparenţă minor. Fie împinşi de la spate de extremiştii budapestani şi udemerişti, fie din instincte primare, pe care nu şi le pot reprima, unii cetăţeni români de naţionalitate maghiară îi jignesc sistematic pe români, numindu-i „maimuţe“. Ne-au venit oameni la redacţie, din diferite oraşe transilvane, şi ne-au relatat, cu lacrimi în ochi, că ei nu pricep ce se întîmplă, că oameni alături de care au trăit şi au muncit zeci de ani îi tratează acum ca pe nişte animale. „Nezed a majom“ – sună în ungureşte propoziţia „Uite maimuţa“, pe care ungurii o rostesc atunci cînd văd pe stradă un român. Alţi cetăţeni din Satu Mare, din Tg. Mureş, din Oradea, ca să nu mai vorbim de Sf. Gheorghe, Odorhei, Covasna, Miercurea Ciuc şi alte localităţi – ne scriu sau ne vizitează la redacţie, relatîndu-ne că le este frică să mai trăiască în propria lor ţară, că sînt în permanenţă jigniţi, înjuraţi, priviţi cu o ură de moarte, că sînt puşi pe liste negre şi însemnaţi cu cruce, pentru a fi lichidaţi cînd va sosi vremea: mai aflăm că prin şcoli şi unităţi comerciale stă scris „Încă n-aţi plecat, români împuţiţi? Ardealul este unguresc!“ ş.a.m.d. Vom adăuga la toate acestea şi atacurile bestiale ale trenurilor, de către hoarde asiatice zăpăcite de alcool şi de ură sangvinară, care îi bat pe bieţii români cu lanţurile şi cu ciomegele, numai pentru că vorbesc româneşte! Un caz recent: la Satu Mare, Uniunea Naţională Vatra Românească însoţea prin oraş o delegaţie a fraţilor români de peste Prut, dar ungurii au scris cu spray negru, pe microbuzul acestora, cuvîntul VATRA, lîngă care au desenat o zvastică. Asta, bineînţeles, ca să vadă şi fraţii noştri basarabeni ce pace domneşte pe aceste meleaguri. Mai poate continua, oare, o asemenea situaţie? În faţa tuturor acestor samavolnicii ungureşti, a crimelor reale care au fost comise, a terorii instaurate în Transilvania şi chiar în alte zone ale ţării (a se vedea întîmplarea cu elevii români, alungaţi de U.D.M.R. şi de Ambasada Ungariei dintr-un liceu bucureştean!), Fundaţia România Mare şi Comitetul Naţional pentru Apărarea Revistei cu acelaşi nume fac un apel răspicat către toate ambasadele din România, către corespondenţii şi ziariştii străini aflaţi în ţara noastră, pentru a se documenta exact şi imparţial asupra situaţiei deosebit de tensionate în care trăiesc românii, în propria lor ţară! Este de la sine înţeles că situaţia de pace, de linişte, de concordie convine de minune românilor – pentru simplul motiv că Transilvania se află în componenta Statului Român, de jure şi de facto, iar noi nu avem absolut nici un interes să agităm această problemă. Cei care o agită sînt liderii extremişti unguri, fie din România, fie de peste hotare, care, sub pretextul mincinos al drepturilor omului, urmăresc crearea unei situaţii insuportabile, pentru a dezmembra, în final, această ţară. Iar ceea ce au cerut unii unguri la New York, recent, adică instalarea unui birou maghiar la Bucureşti, pentru a supraveghea, nu-i aşa, respectarea drepturilor omului, arată că aceşti indivizi obraznici şi-o caută cu lumînarea. Orice om cu judecată sănătoasă, care nu este vîndut ungurilor, îşi dă seama ce urmăresc aceştia – declanşarea, cu orice preţ (chiar cu preţul dement al sacrificării cu propria lor mînă a unor conaţionali, pentru a curge sînge!), a unor conflicte violente, care să justifice intervenţia armatei ungare şi solicitarea arbitrajului internaţional. De aici, din acest colţ de revistă românească, cerem cu fermitate evaluarea corectă a situaţiei actuale de către comunitatea internaţională, pentru a se stabili adevărul că nu românii persecută, nu românii provoacă, nu românii ucid, iar dacă se va ajunge la confruntări sîngeroase, vom fi în legitimă apărare. Cerem, totodată, comunităţii internaţionale să tempereze zelul dement al extremiştilor unguri din cele patru puncte cardinale, să-i aşeze la un dialog civilizat, pe deplin responsabil, pentru că, în caz contrar, dacă lucrurile vor evolua tot aşa şi situaţia se va degrada, Poporul Român se află în legitimitatea drepturilor sale de a lupta. Iar asta va însemna dispariţia Ungariei de pe harta Europei civilizate. Pentru că nu se mai poate trăi aşa, pentru că, în teroare, minciună, jaf, delaţiune internaţională, sabotaje, explozii. crime sadice – nu mai poate fi vorba nici de democraţie, nici de convieţuire. Potoliţi-i pe unguri, stimaţi membri ai comunităţii internaţionale, studiaţi-le istoria şi veţi vedea ce apucături tribale şi hegemoniste au, găsiţi-le antidotul şi asiguraţi pacea în această zonă a Europei. Le vom da toate drepturile legale pe care le doresc, numai un singur drept nu le putem da: dreptul scelerat de a ne umili la noi acasă, de a ne teroriza copiii, de a ne alunga de pe pămînturile pe care ne-am născut şi unde i-am primit acum 1.000 de ani, cu tot primitivismul lor. N-avem nimic cu poporul maghiar, ca popor, îl respectăm, dar îndrăznim a-l ruga să acţioneze, la rîndul său, pentru a-şi merita această preţuire. Prin urmare, să-i bage în cămaşă de forţă pe toţi ultraşovinii care fac chiar ungurilor cumsecade atîta rău. Atenţie la Ungaria. Încă o dată şi încă o dată!

(va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

(Text preluat din revista „România Mare“, din 5 noiembrie 1990)

COMENTARII DE LA CITITORI