ATENŢIE LA UNGARIA! (VI)

in Restituiri

Dar, să ne întoarcem cu ceva vreme în urmă, şi anume la evenimentele din martie 1990. Pentru că acolo se află un eşantion a ceea ce vor să facă, în realitate, extremiştii maghiari în România. O bună parte a adevărului a ieşit la lumină cu prilejul Raportului Mînzatu, cum i se mai spune. Profesorul a spart ghiaţa, dacă putem folosi o asemenea expresie, trecînd peste orice considerente şi relevînd aspecte dramatice. Şi, iată că un alt document – mai zguduitor decît îşi poate închipui cineva – vine să trezească conştiinţa publică românească şi internaţională. Este vorba despre Memoriul adresat Procuraturii Generale, personal d-lui Gh. Robu, în ziua de 15 iunie 1990, de către general-maior în rezervă Ion Scrieciu, fost preşedinte al C.P.U.N. Mureş. Întrucît, în stilul de acum cunoscut al domniei-sale, procurorul-general instalat de Dumitru Mazilu nu a răspuns nici pînă în prezent la acest dramatic memoriu (au trecut patru luni!), domnul general Scrieciu l-a publicat în ziarul „Cuvîntul liber“, din Tg. Mureş. Oare de ce n-o fi răspuns, în nici un fel, dl. Robu la acest document, venit nu din partea oricui, ci tocmai de la omul care cunoştea cel mai bine derularea evenimentelor, un general al Armatei Române? Însuşi faptul că domnia-sa şi-a găsit vreme în patru luni să se ocupe de tot felul de activităţi colaterale (de pildă, strîngerea semnăturilor în favoarea sa, ori participarea la emisiunea televizată „Ora filmului politic“, ori organizarea unei penibile Conferinţe de Presă din care să reiasă că dumnealui abia acum s-a pogorît pe pămînt, în timp ce restul muritorilor sînt nişte păcătoşi care vor să-i ia locul etc. – arată că, pe undeva, este insensibil la dramele românilor din Ardeal. Pentru că, dacă el nu apleacă urechea la un general român, implicat direct în evenimentele sîngeroase de atunci, cum o să audă geamătul surd al patimilor celor umili? Dar, să nu cădem în melodramatic, şi să reproducem cîteva pasaje din acest document de o extraordinară însemnătate, fiind autorizaţi chiar de către dl. general Scrieciu, care ne-a vizitat marţi la redacţie: „Subsemnatul, parte vătămată, Scrieciu Ion, general-maior (r), domiciliat în Tîrgu Mureş, judeţul Mureş, Bd. 1 Mai nr. 37, prin reprezentantul meu legal, cu onoare vă înaintez prezenta Plîngere Penală împotriva d-lui Sütö Andras, domiciliat în Tîrgu-Mureş, Strada Mărăşeşti nr. 36, precum şi împotriva unui grup de persoane care au fost implicate în evenimentele care s-au petrecut în Tîrgu-Mureş, în zilele de 15-20 martie 1990. Din grupul sus-menţionat fac parte următorii:

1) Kiraly Karoly – din Tîrgu-Mureş; 2) Kincses Elöd – din Tîrgu-Mureş; 3) Jakabfy Attila – din Tîrgu-Mureş; 4) Tökes Laszlo; 5) Tökes Andras ş.a. (…) Precizez de la început că plîngerea mea nu se referă la populaţia maghiară din România, ci are drept scop aducerea în faţa Justiţiei a unui grup de extremişti maghiari, care, în perioada 22 decembrie 1989 – 21 martie 1990, sprijiniţi puternic din afara ţării, au făcut mult rău, atît românilor, cît şi maghiarilor din Ardeal, aducînd grave prejudicii Statului Român şi tinerei democraţii“. (…) „În acest context, numitul Sütö Andras, care deţinea funcţia de preşedinte al U.D.M.R., a avut rolul principal în instigarea populaţiei maghiare împotriva Statului Român. Precizînd că luptă pentru «drepturile naţionalităţii maghiare», grupul citat a instigat grupuri de extremişti ai minorităţii maghiare din Tg. Mureş la săvîrşirea infracţiunilor, în cursul acţiunilor întreprinse, participanţii, înfierbîntaţi de alcool şi înarmaţi cu bîte, răngi etc. au lansat lozinci ca: «Moarte românilor!», «Jos statuia lui Avram Iancu», «Români, părăsiţi Tîrgu-Mureşul, Gheorghienii, Miercurea Ciuc, altfel veţi plăti cu viaţa» etc. Alte acţiuni au fost pregătite cu mult înainte de 22 decembrie 1989, iar după 22 decembrie 1989, planul a fost pus în aplicare, desfăşurîndu-se în toată amploarea lui. În luna decembrie 1989, un post de radio din S.U.A. a transmis un mesaj al emigraţiei maghiare din S.U.A. din care reţinem: «Ardealul trebuie luat – pe calea tratativelor, prin federalizare, prin forţa armelor! În jurul datei de 1 februarie 1990, Kiraly Karoly a făcut o declaraţie în C.P.U.N. pe cît de provocatoare, pe atît de instigatoare şi ameninţătoare: <<La Tîrgu-Mureş situaţia este explozivă. Poate să degenereze în lupte armate: maghiarii fac grevă la Bolyai; agitaţia între maghiari o fac foştii activişti şi securişti>>. După această dată, Kiraly Karoly se «internează» în spital la Budapesta, de unde conduce acţiunile grupurilor din Ardeal. De trei ori pe săptămînă circulau curieri care duceau informaţii la Budapesta şi de acolo instrucţiuni – pentru grupurile de luptă. Nu întîmplător, dl. Verestoy Attila, la Conferinţa U.D.M.R., a afirmat că «de minoritatea maghiară a depins că disensiunile etnice din Tîrgu-Mureş nu au degenerat în război civil». Iar dl. Szocz Geza a pretins, la aceeaşi conferinţă a U.D.M.R.: «Cerinţa de a vedea în evenimentele de la Tîrgu-Mureş nu o înfrîngere, ci o victorie, nu un sfîrşit, ci un început!». Aceste declaraţii ameninţătoare au afectat puternic starea de spirit a populaţiei române. Luînd cunoştinţă şi de actele barbare săvîrşite de extremiştii maghiari în judeţele Harghita şi Covasna, mulţi români au intrat în panică. (…) Pe 19 martie, U.D.M.R. a ţinut un miting neautorizat în faţa sediului, unde a vorbit Sütö Andras. În cuvîntul lui, a făcut chemări instigatoare, antiromâneşti către populaţia maghiară. Pe aceeaşi dată, un grup de manifestanţi români, trecînd pe lîngă clădirea sediului U.D.M.R., a fost atacat de la etaj cu sticle, cărămizi şi obiecte tari, însoţite de huiduieli şi jigniri. (…) Din balconul sediului, Kincses, Jakabfy, Vereş făceau apeluri: «Aici şi acum! Acum ori niciodată! Ţigani murdari de hodăceni şi de la Vatra! Maghiari, nu plecaţi, că vin secuii!» (…) În jurul orelor 18, au încercat să pătrundă în sediu colonel Rădulescu, de la C.P.U.N., şi lt. colonel Chelaru, de la Ministerul Apărării Naţionale. Ambii ofiţeri au fost molestaţi şi loviţi, primind răni grave la cap şi pe corp, ca urmare fiind internaţi în spital. Pe 21 martie, ora 10, a fost înjunghiat maiorul Solovăstru Oliviu, de către un extremist maghiar. La orele 21,15, în 20 martie, au sosit de la Sărăţei, Sovata, 4 autobuze şi 3 turisme, au parcat în spatele Liceului ,,Al. Papiu Ilarian“, au debarcat aproximativ 200 de bărbaţi, înarmaţi cu bîte şi răngi. S-au organizat pe grupuri de luptă şi s-au îndreptat spre centru. Erau conduşi de inginerul Biro Imre, de la Fabrica Electromureş, şi de unchiul acestuia. Ei au cutreierat oraşul pînă la orele 4, în 21 martie, cînd s-au retras. Ing. Biro a declarat: «Am învins pe români!». Unul din autobuze a fost oprit de o patrulă militară condusă de lt. colonel Oprea. În urma acţiunilor acestui grup, şi ale altor grupuri, au fost ucise 4 persoane şi rănite 245. De asemenea, au fost provocate pagube în dauna avutului obştesc, la Hotelul «Grand» şi la alte instituţii, în valoare de cîteva milioane de lei. Evenimentele de la Tîrgu-Mureş au fost precedate de acţiuni teroriste duse împotriva populaţiei române din judeţele Covasna şi Harghita, care s-au soldat cu morţi şi răniţi, incendierea caselor unor cetăţeni români din Sovata, alungarea românilor din întreprinderi şi instituţii, precum şi a elevilor români din şcolile mixte. În localităţile din jurul Municipiului Tîrgu-Mureş, la intrări şi ieşiri au instalat pichete de pază, care să nu permită intrarea în oraş a românilor; la Sîngeorgiu de Mureş pichetul instalat a oprit maşinile şi i-a maltratat pe cetăţeni. La multe întreprinderi din oraş şi în localităţi apropiate au confecţionat arme artizanale; în podurile unor instituţii şi în pivniţe erau depozitate sticle incendiare. (…) Dat fiind faptul că judecătorii şi procurorii din Tîrgu-Mureş, de naţionalitate română, sînt permanent ameninţaţi, direct sau indirect, de către grupurile de extremişti maghiari, rog să delegaţi procurori din alte judeţe care să ancheteze. Cu onoare, general-maior (r) Ion Scrieciu“. Unui asemenea document de o însemnătate deosebită, dl. Gh. Robu n-a catadixit să-i răspundă. Fie numai şi pentru acest motiv ar trebui să fie dat imediat afară şi anchetat penal pentru strania şi condamnabila lui pasivitate, mai ales că este vorba de vieţi omeneşti şi de integritatea teritoriului naţional. Dar, acest serial nu este consacrat unui individ cu obrazul atît de gros, cum viaţa publică a României nu cred să mai fi avut în ultima sută de ani! Revoltător este faptul că mulţi dintre instigatorii la omor de atunci, în frunte cu Kiraly, Szocz şi Veresstoy, se află instalaţi în impunătoarele fotolii ale Parlamentului României, ceea ce ne determină să ne temem că, în conjuncturi mai mult sau mai puţin asemănătoare cu aceea din martie 1990, ei vor face la fel, ba chiar şi mai mult rău, pentru că acum se bucură şi de imunitate parlamentară. Cum se pot pronunţa aceste persoane asupra viitorului României, cînd este dovedit că fac o politică duşmănoasă faţă de acest stat?! Atenţie şi la aceşti cai troieni, care, sub masca democraţiei şi a unei mincinoase fidelităţi faţă de legile acestei ţări, visează în roşu-alb-verde la Ungaria Mare, amăgindu-se că Istoria i-a ales tocmai pe ei pentru a fugi cu bucăţica de zahăr, care este Transilvania – asta, ca să parafrazăm observaţia demenţială a nefericitului preşedinte al Uniunii Scriitorilor. Iar ceea ce s-a întîmplat săptămîna aceasta în Parlamentul României – părăsirea sălii, în forţă, de către 12 udemerişti – arată că aceşti capi nu vor dialog cu noi, nu vor nici măcar drepturi, ei vor să tremurăm de frica lor, în ţara noastră, pentru că am făcut o dată eroarea istorică de a fi proşti de buni cu ei, de a-i primi pe pămînturile noastre, şi uite că acum ni s-au urcat în cap şi ne fac viaţa imposibilă, doar-doar vom pleca noi de aici! Este limpede că o mare răspundere pentru starea zbuciumată a ţării, ca şi pentru emigraţia incredibil de mare a românilor, o are acest partid intolerant, în realitate o autentică organizaţie teroristă, care este U.D.M.R. Revenind la incidentul parlamentar (studiat din timp, intra în calculul Budapestei!) pot spune că între deputatul Partidului de Uniune Naţională a Românilor, ziaristul Ioan Gavra, şi cei „12 oameni furioşi“ noi vibrăm sufleteşte cu patriotul român – din fericire deloc izolat într-un Parlament care începe, tot mai mult, să-şi dea seama ce zace în guşa şi-n căpuşa extremiştilor maghiari. Ne exprimăm, totuşi, regretul că parlamentarii unguri au părăsit numai sala de şedinţe, ar fi fost mult mai bine pentru toată lumea. În primul rînd pentru ei, să părăsească şi România. Pentru întregirea imaginii acestei săptămîni, să menţionăm şi tentativa unor maghiari de a smulge Tricolorul românesc de pe statuia lui Avram Iancu din Tg. Mureş, nu înainte de a urina pe soclu – aşa după cum reiese dintr-un raport al Poliţiei. Desigur că locţiitorul şefului Poliţiei, ungur de origine, le-a dat drumul imediat, astfel încît ne întrebăm, pe bună dreptate: cîte samavolnicii, chiar crime, sînt muşamalizate de către poliţiştii unguri? Prinşi din nou, la insistenţele populaţiei, nemernicii ăştia au declarat la televizor ceea ce i-a învăţat, bineînţeles, U.D.M.R.: „Am fost beţi!“. Fireşte că aţi fost beţi, asta e starea voastră naturală, dar aşa ceva nu e o circumstanţă atenuantă, pentru că voi sînteţi beţi de 1.000 de ani, pentru că tot beţi au fost şi asasinii de la 1848-1849, 1918, 1940-1944, 1989, 1990. Să insistăm puţin asupra evenimentelor care se petrec acum în Ardeal. S-ar putea ca domnii Mircea Dinescu, Nicolae Manolescu, S.R. Stănescu, Dan Achim şi alţi distinşi intelectuali de pe la G.D.S. sau Societatea Timişoara (pe care nu mă sfiesc să-i acuz pe faţă de trădare a ţării!) să ne replice că avem de-a face, din nou, cu diversiuni de tip ceauşist şi că problema Ardealului, de fapt, nici nu există. Nu-i nimic, ei pot declara orice, dar există un Dumnezeu al dreptăţii, care le vede şi le judecă pe toate, iar dacă, ferească cerul, vor avea loc din nou tulburări grave, provocate de aceiaşi asasini maghiari, atunci cozile noastre de topor vor fi primele sacrificate de populaţia României! Să nu ziceţi că nu v-am avertizat, amical, nu vă mai jucaţi cu mîndria rănită a românilor şi nici cu idealurile de independenţă şi integritate a acestei ţări! Haideţi să vedem noi cît de „diversionistă“ este problema Ardealului, dacă ea există cu adevărat, dacă românii majoritari pot trăi în linişte în ţara lor etc. Citim în acelaşi cotidian mureşean „Cuvîntul liber“, nr. din 26 septembrie 1990, sub titlul „Trenul Groazei“: „La 21 septembrie 1990, am plecat din Tîrgu-Mureş, cu personalul spre Miercurea-Ciuc, în vizită la un prieten. În tren, am fost atacat, prin surprindere, de trei persoane necunoscute, trîntit pe jos, lovit cu picioarele şi tăiat cu cuţitul. Ne-a salvat de aceşti indivizi o familie, nu o cunosc, care ne-a ascuns sub banchete. Au venit şi a doua oară, cu cuţitele în mîini, întrebînd unde sîntem, că ne omoară. Au coborît în localitatea Mădăraş“. (Ioan Gal, dulgher la C.A.P. Sînmartinul de Cîmpie) – „Mergînd cu trenul în direcţia Tîrgu-Mureş – Miercurea-Ciuc, între Izvorul Olt şi Mădăraş am fost atacaţi de trei indivizi maghiari. Ne-au întrebat «Cît e ceasul?, «Ora 19», le-am răspuns româneşte. A venit alt maghiar, adresîndu-ne aceeaşi întrebare. I-am răspuns la fel. Cam după un sfert de oră, au tăbărît toţi în compartiment şi au început să ne lovească prin surprindere. Au scos şi cuţitul. Lumea a fugit afară. Nimeni nu ne-a sărit, de frică, în ajutor. După ce ne-au bătut bine, au plecat. Au revenit şi ne căutau cu cuţitele în mîini. Strigau unde sîntem, că ne omoară. O familie ne-a ascuns sub banchetele din compartiment, să nu ne vadă, că ne omorau. De ce nu putem trăi la noi în ţară?“ (Elena Gorea, Strada Hunedoara nr. 24, Tîrgu-Mureş). Recent, mai mulţi criminali itineranţi, care operau prin trenuri, au fost arestaţi; fireşte, toţi sînt de naţionalitate maghiară. Auzim că s-au instituit un fel de patrule înarmate ale organelor noastre de ordine, dar cîtă eficienţă pot avea ele şi cîtă zonă teritorială pot acoperi? Aflînd de atrocităţile şi obrăznicia fără margini a acestor fiare, împotriva sărmanilor noştri români din Ardeal, pur şi simplu îţi năvăleşte sîngele la cap de mînie. Aceeaşi stare de spirit ne încearcă şi în faţa unei alte murdării publicate de revista anti-românească „Tromf“, din Miercurea-Ciuc. După ce ne-au făcut boi şi porci, iată-ne ajunşi şi cămiloi! Revoltător este faptul că revista bucureşteană „Flacăra“ (animată de nişte antici dogmatici comunişti, care, cu cît au avut mai multe păcate înainte, cu atît pozează acum mai abitir în mari democraţi occidentalizaţi!) a găzduit, cu iresponsabilitate, un articol al lui Balogh Joszef, extrem de elogios la adresa amintitei publicaţii. Iată ce zice, printre altele, acest membru marcant al Consiliului de Conducere al Huniunii Scriitorilor din România (este chiar primul, în ordine alfabetică!): „Fapt este că săptămînalul «Tromf», un fenomen insolit într-un centru de judeţ, a atins o popularitate binemeritată, depăşind tirajul de 50.000 exemplare. (…) Se practică genurile scurte, iar în domeniul caricaturii, săptămînalul a devenit un adevărat atelier pentru graficieni. Majoritatea lor este tînără şi foarte talentată, practicînd un desen incisiv, cu încărcătură semantică explozivă“. Este explozivă, într-adevăr, dar nu în sensul în care crede autorul. Au toate acestea legătură cu Ungaria? Normal, doar de acolo sînt inspirate, iar consemnul primit este batjocorirea şi enervarea, cu orice preţ, a românilor!

CORNELIU VADIM TUDOR

(Text preluat din revista „România Mare“, nr. din 12 octombrie 1990)

COMENTARII DE LA CITITORI