AU TRECUT 40 de zile

in Alte știri

DE CÎND NU MAI ESTE PRINTRE NOI…

 

Rămas bun, Corneliu Vadim Tudor!

 

24 octombrie 2015 a fost o zi frumoasă de toamnă, cu un soare care ne-a mîngîiat frunţile. Aşa a şi trebuit să fie, pentru că o mînă de oameni s-a adunat să-i cînte veşnica pomenire, după 40 de zile, celui care a fost Corneliu Vadim Tudor, la Biserica Sfîntul Gheorghe Nou, de la Kilometrul Zero al României, ctitorită de Brâncoveanu şi salvată de la demolare de Corneliu Vadim Tudor, în „regimul“ trecut. În tot acest timp care s-a scurs de la moartea fulgerătoare a Tribunului, am trăit ca într-un vis urît, care parcă nu voia să se mai termine. Au fost momente penibile, cînd persoane fără caracter au încercat să întineze memoria celui care n-a făcut decît să atace cu penelul tot ceea ce era urît în societatea românească. Din păcate pentru ei, şi pentru cei care vor mai încerca, există o Justiţie Supremă, care nu le va da voie să murdărească imaginea unui OM ca Vadim Tudor. O spune cineva care l-a cunoscut şi cu bune, şi cu rele, care l-a apreciat la justa lui valoare şi care îl va plînge atîtea zile cîte va mai avea pe pămînt. Pentru că a fost mai mult decît un şef, a fost un tată, un profesor, un prieten, şi iarăşi un tată, de multe ori sever, dar drăgăstos, ca orice părinte care îşi iubeşte copilul, dar îl şi dojeneşte atunci cînd greşeşte. A fost un titan, care a dus pe umeri un partid şi 3 publicaţii, „România Mare“, „Politica“ şi „Tricolorul“. Cine altul dintre cei care se dau mari politicieni şi şefi de partid a mai făcut aşa ceva? Pentru că trebuie spus că poetul, scriitorul, pamfletarul şi preşedintele Partidului România Mare le-a făcut pe toate acestea, fără tăgadă, fără odihnă, aducînd pe scena politică oameni care, ulterior, i-au întors spatele. De ce? Pentru că era prea dinamic, şi nu puteau ţine pasul cu el, sau din pricina orgoliilor, care nu-i lăsau să vadă ce mare personalitate le era aproape, sau doar din laşitate, ori din dorinţa de înavuţire. Vadim n-a vrut niciodată să fie bogat, el şi-a dorit doar să facă totul ca această ţară să fie recunoscută în lumea întreagă ca una cu prestigiu. Şi a mai vrut ceva: ca acest popor umilit şi batjocorit să-şi găsească liniştea, ca oamenii să-şi poată recăpăta demnitatea pierdută. Dumnezeu cel milostiv ne-a învăţat să fim darnici, să nu ne bucurăm de răul altuia, şi, mai presus de toate, să nu pizmuim. Poate printre cele mai mari păcate, invidia este dintre cele mai rele. De ce nu ne putem bucura de bucuria altora? De ce nu mai putem fi buni unii cu alţii? Vadim aşa era: îşi dădea şi sufletul, şi cămaşa de pe el, dacă i-o cerea cineva. Aşa l-am cunoscut eu. Aveam nevoie de ajutor, şi mi l-a oferit, necondiţionat. Şi a doua oară, şi a treia oară, şi iarăşi, şi iarăşi. Cum să nu iubeşti un asemenea om? Vă întreb pe voi, cei care aţi primit poate mult mai mult, după care aţi trădat, precum Iuda, pentru 30 de arginţi. Vadim a meritat şi merită să fie venerat, pentru toată bucuria pe care a adus-o în sufletele şi în casele oamenilor, prin opera lui, prin discursurile lui inegalabile, prin charisma lui. Cine va mai putea să-l egaleze? Vă spun eu: nimeni. Atîta valoare, cîtă avea acest om, nu se va mai găsi multă vreme de aici încolo.

Aşadar, să-i aducem osanale, acum, după 40 de zile, să-i cîntăm veşnica pomenire şi să-i facem drumul către Rai cît mai lin. A stat printre noi în tot acest timp, l-am simţit, ne-a ajutat, ne-a deschis uşi, a închis altele, vrăjmaşe, iar acum se duce la Domnul. Rămas bun, Corneliu Vadim Tudor, Pace ţie, Pace tuturor celor care te-au iubit şi te-au apreciat! Lumină să ai şi bucurie, ca bucurie să ne dai şi nouă de acolo de unde vei ajunge!

CARMEN IONICĂ

P.S.: Cum nimic nu este întîmplător, înainte de slujba de parastas, în Biserica Sfîntul Gheorghe Nou a sosit, ca din senin, o delegaţie foarte importantă, de la Muntele Athos, care a dorit să vadă acest edificiu atît de vechi şi atît de preţios. Delegaţia a adus în România mîna Mariei Magdalena, cea care i-a fost alături lui Isus Christos pînă la moarte. Preotul Cărămizaru, prieten bun cu Vadim Tudor, i-a condus prin interiorul bisericii, ca un adevărat ghid, explicîndu-le, secondat de un translator, istoria lăcaşului de cult.

COMENTARII DE LA CITITORI