„Autismul în ani: Reflexii“

in Tabletă de scriitor

Considerăm că este de datoria noastră să nu fim nepăsători faţă de omul aflat în suferinţă şi să nu răspundem la suferinţă cu sfidare. Ceea ce spunem noi aici nu ţine de domeniul fantasticului şi nici de cel al poveştilor televizate, ci trebuie să ţină de sufletul ficăruia dintre noi, de cultura noastră creştină, angrenîndu-ne în viaţa reală. Din păcate, indiferenţa unora faţă de alţii a atins cote alarmante… Sfidarea… Ura… nepăsarea faţă de aproapele, başca goana după bani, toate acestea fac şi mai dramatică viaţa omului în epoca modernă în care trăim. Şi, cu toate acestea, se află printre noi şi oameni care, prin pregătirea lor profesională, pedagogică, medicală, psihologică, fac tot ce le stă în putinţă pentru a sta la dispoziţia semenilor lor cu grave probleme de sănătate. Una din bolile cu care se confruntă astăzi omenirea este autismul… Pînă deunăzi, nu am ştiut ce este această boală, care nu iartă şi nu ţine cont de vîrstă, sex şi nici de statutul social al familiilor din care provin bolnavii diagnosticaţi cu autism. Într-o zi, însă, mi-a căzut în mîini o carte în care se vorbeşte despre această boală. Nu e o carte obişnuită, e opera unor oameni care cunosc îndeaproape starea pacienţilor suferinzi de autism, este un ghid pe înţelesul tuturor, care ne explică în detaliu ce înseamnă această boală, care sînt simptomele, cum se manifestă ea. Lucrarea este scrisă de specialişti, pornind de la experienţa de viaţă a unor oameni ai căror copii sau ale căror rude apropiate suferă de această maladie nevindecabilă. Cartea în discuţie poartă titlul „Autismul în ani: Reflexii”, 2016, şi este rodul muncii unor profesioniste în domeniu, doamnele Georgeta Crişu şi Andreea Ognean, care sînt şi coordonatoarele lucrării, alături de invitaţii lor – Echipa ANCAAR. formată din Ruxandra Moşescu, Marius Ghinete, Radu Spiridonescu, Mihai Stan şi Mădălina Shraim – la care, aşa cum am spus, îşi aduc contribuţia cu amintiri, mărturisiri din experienţa personală şi părinţi ai unor copii autişti. Importanţa lucrării rezidă în faptul că vine în sprijinul celor care vor să afle mai multe lucruri despre autism şi care sunt interesaţi să-şi extindă cunoştinţele. Astfel, vor avea posibilitatea să se informeze pe îndelete, fără să aibă studii de specialitate în domeniu, despre natura acestei boli, despre gravitatea ei, şi atunci vor înţelege că trebuie respinsă indiferenţa omului, mai cu seamă faţă de persoanele cu dizabilităţi, care trebuie tratate nu prin manifestări de milă şi compasiune, ci printr-un ataşament aparte şi o atitudine de încurajare, pentru a le stimula voinţa şi încrederea în ei.
Lectura acestei cărţi nu ne-a fost în zadar, pentru că în paginile sale am descoperit oameni care, prin munca lor de zi cu zi, sînt dedicaţi total nu vreunui scop personal, ci omului confruntat cu dificultăţile unei maladii grave.
„Autismul în ani: Reflexii” nu este o carte de beletristică, nici nu se poate pune în discuţie aşa ceva, nu se face literatură pe astfel de subiecte; spunem, totuşi, că orice persoană din această categorie de suferinzi poate fi subiect de roman. Însă noi ne rezumăm la ceea ce ne-au oferit autorii ca izvor de cunoaştere a unui univers uman aparte, luînd în analiză mărturisirile unei mame, Irina Agachi: „Fiecare părinte are un crez propriu despre ceea ce înseamnă autism…”. Prin urmare, noi avem obligaţia să ne supunem naturii vieţii şi să ne păstrăm optimismul, iar prin ajutor şi respect reciproc să putem trece mai uşor peste zbuciumul din pragul fiecărei zile. Şi, ca rezumat general al acestei lucrări cu tentă ştiinţifică, reproducem, din Nota (pag. 9) autoarei Georgeta Crişu, psihioterapeut ANCAAR, 2010, următoarea concluzie: „…esenţialul: este nevoie de crearea unei stări de echilibru între cunoaştere, afectivitate şi inteligenţă pentru a reuşi, dar mai ales de multă VOINŢĂ”. Nici că s-ar fi putut spune mai bine şi mai clar care a fost raţiunea întocmirii acestei lucrări, decît a făcut-o, prin cuvinte plastice deosebite, autoarea amintită, care şi-a dedicat existenţa înţelegerii şi tratării bolnavilor de autism. Iată o apariţie tipografică reuşită, despre care scriem cu gîndul ca oamenii să fie buni unii cu alţii, să renunţe la prejudecăţi, iar comportamentul lor să fie de aşa natură încît să nu lase răni în sufletul celor de lîngă ei.

ION MACHIDON,
preşedintele Cenaclului „ Amurg sentimental”

COMENTARII DE LA CITITORI