Autobiografia părintelui Arsenie Boca, din temniţă (2)

in Pagină creştină

„Mi-am propus să nu fac cunoşinţă cu fetele”

„În cursul teologiei mi-am vîndut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram şi bursier. Mamei nu i-am cerut nici un ajutor şi nici nu mă înduram, întrucît era divorţată de tata, iar eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală. În timpul teologiei, mi se lămurea frumuseţea chipului vieţuirii călugăreşti şi doream să mă instruiesc, pe cît puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieţii. Cu prilejul acela aveam următoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cît mai fără mine şi cît mai fără corespondenţă, ca oarecum să mă uite şi să nu-i vie greu cînd va afla că m-am călugărit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumită disciplină austeră, care avea mai multe amănunte greu de crezut. Aşa de pildă mi-am propus ca toată vremea teologiei să nu fac nici o cunoştinţă cu fete. Ceea ce n-am reuşit, întrucît tocmai în anul acela, 1929, Ministerul îngăduie şi fetelor să studieze teologia, şi m-am pomenit cu cîteva colege. Dar cunoştinţe în oraş am izbutit să n-am. Asta am reuşit toată vremea teologiei, deşi făceam parte şi din «Reuniunea de muzică Gh. Dima» din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, şi care era mixtă. Aveam problema voinţei în stăpînirea simţurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistica comparată a diferitelor religii superioare, ca să văd prin proprie experienţă cît se întinde sfera voinţei în domeniul vieţii sufleteşti şi biologice. Mă interesa să văd dacă e adevărat ce afirmă cărţile asupra actelor reflexe şi asupra instinctelor, că anume sînt independente de voinţă şi controlul conştiinţei. Experienţa mea personală, însă, mi-a dovedit că acţiunea voinţei şi a conştiinţei se poate întinde şi peste instincte şi actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adînciri şi studiile ce le făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Ecutta, trimis de Universitatea din Bucureşti, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filozofie din Bucureşti, şi-mi parveneau pe această cale”, relata Arsenie Boca, în declaraţia autobiografică.

„N-am dansat şi n-am învăţat lucrul acesta”

„Toate acestea mă interesau să le aflu şi să le probez în vederea călugăriei. Mă abţineam de la «voia în oraş», ci stam în curtea şcolii cu poarta deschisă. Cu colegii nu ieşeam în oraş decît dacă trebuia în interesul şcolii, a vreunui profesor, sau însoţiţi de profesori, cum era cazul cu reuniunea de muzică. N-am dansat şi n-am învăţat lucrul acesta. Îmi dase tata grija asta – şi mai cu deosebire cînd eram teolog nu-mi puteam închipui să fac aşa ceva. De viaţa altora în afara zidurilor teologiei am fost în cea mai perfectă indiferenţă şi necunoştinţă. Toate preocupările mele erau şi sînt pînă astăzi interioare, nu exterioare. Vorbirea mi-a fost urîtă de cînd mă ştiu. Chiar numele călugăresc l-am ales pentru că Avva Arsenie îşi alesese nevoinţa tăcerii, prin care s-a desăvîrşit interior. Teza de licenţă în Academia Teologică rezuma strădaniile mele spre acea desăvîrşire interioară a omului, şi purta titlul: «Încercări asupra vieţii duhovniceşti». Terminam teologia prin 1933”, a scris Arsenie Boca.

COMENTARII DE LA CITITORI