Avem datoria să vindecăm Poporul Român de sărăcie

in Fără categorie

Domnule prim-ministru, doamnelor şi domnilor,

este pentru prima oară cînd clasa politică de la noi nu mai face politică, ci Istorie. Am fost ultimul preşedinte de partid parlamentar care a înţeles necesitatea aderării la Uniunea Europeană şi primul preşedinte care a semnat Declaraţia. Aici nici măcar nu se poate folosi zicala „Mai bine mai tîrziu decît niciodată” – pentru că nu e deloc tîrziu, iar clasa politică n-a făcut acest pas înainte decît atunci cînd am ştiut, cu toţii, ce vrea, de fapt, Uniunea Europeană. E vorba de Planul Verheugen, care, în condiţiile actuale, mi se pare mai important decît Planul Marshall. Eu am păstrat tot timpul legătura, telefonic, cu primul-ministru. În ziua de marţi, cu numai două ore înainte de a decola spre Germania, am primit la mine acasă o delegaţie trimisă de premier, formată din ministrul de Stat Mircea Ciumara, acad. Tudorel Postolache şi prof. dr. Gh. Dolgu. M-am bucurat că am regăsit în acest text o serie de propuneri pe care le-am făcut noi, cei de la PRM, nişte „cuvinte magice”, care vor convinge populaţia să ne urmeze, fiindcă noi, politicienii, stăpînim şi conducem oamenii prin cuvinte, nu prin alte pîrghii: e vorba despre tradiţii, specific, identitate naţională, Interes Naţional. 

Asta ca să nu se confunde Declaraţia noastră cu eventualele documente similare ale Maltei, Bulgariei etc. Noi am făcut atunci, la mine acasă, o serie de corecturi minimale, fiindcă nu mai era timp. Important era mesajul.

Aşa după cum se ştie, m-am întors sîmbătă seara din Germania, unde am fost în vizită cu o delegaţie senatorială, condusă de venerabilul Mircea Ionescu-Quintus. Nu poate contesta nimeni că Germania e motorul Diesel al noii Europe, cu cele 82 de milioane de locuitori, cu cele 10 voturi la Uniunea Europeană, dar, mai ales, cu uriaşa ei forţă economică. Am auzit, direct de la sursă, de la preşedintele Bundesratului (Senatul lor), dl. Kurt Biedenkopf, că această Uniune Europeană îşi propune, citez, „refacerea Imperiului Roman, în vechiul său limes” (hotar). Am avut o iluminare. Nu părea o metaforă, şi nici o utopie. Era o mărturisire publică a unui dascăl aflat la senectute, situat, în toate clasamentele şi sondajele germane, pe locul II între politicienii acelei Ţări. Aceasta este cea mai înaltă expresie a mitului „eternei reîntoarceri”, de care vorbea Mircea Eliade. Desigur, ne aflăm pe o altă orbită a Istoriei şi lucrurile sînt foarte complexe, dar poate că aici, prin această rădăcină fabuloasă a Romei Antice, Europa modernă vrea să-şi dovedească diferenţa specifică faţă de celelalte două vîrfuri ale tridentului Puterii: SUA şi Asia. Şi mai e ceva: astăzi a devenit clar că Uniunea Europeană ne poate apăra de politica iresponsabilă a FMI şi a Băncii Mondiale. l-am rugat pe germani să ne sprijine în hotărîrea noastră de a fi integrată şi Republica Moldova; cu alte cuvinte, graniţa Europei Occidentale să fie fixată pe Nistru, nu pe Prut. Am vorbit nu numai ca membru al Comisiei de Politică Externă a Senatului României, ci şi ca preşedinte de onoare al Asociaţiei Mondiale „Pro Basarabia şi Bucovina”, cu sediul la Paris. Am înţeles de la unii şi alţii că nu se doreşte încărcarea Agendei Comunitare şi cu această chestiune, probabil din pricina Moscovei. Fiindcă Moscova vrea un „cordon sanitar”, sau un „tampon”, dar aşa ceva poate fi Transnistria, nu Basarabia. Motivul invocat de dl. Petre Roman – care acum e la Bruxelles – cum că Republica Moldova ne-ar trage în jos, nu e corect. Îl rog pe ministrul PD al Apărării Naţionale, dl. Sorin Frunzăverde, pe care îl ştiu de mulţi ani, să-i transmită că a greşit şi cu introducerea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova. Ei sînt fraţii noştri şi nu meritau, tocmai de la noi, un asemenea tratament. Rakeţii şi criminalii găsesc mijloace de a intra în România şi fără paşaport, dar cum rămîne cu oamenii simpli, care trec Prutul ca să găsească de lucru, ori să-şi procure, la preţuri mai ieftine, de-ale gurii, avînd în vedere că acolo bîntuie foametea? Îmi aduc aminte de o piesă a lui Jean-Paul Sartre: un convoi de oameni traversează un deşert, un copil se îmbolnăveşte grav, cei maturi vor să-l abandoneze şi să-l sacrifice, dar, culmea, spectacolul e prezentat în faţa unui public de… copii! E de prisos să vă spun ce plînsete şi ţipete au fost declanşate. Aşa şi cu fraţii noştri din Basarabia, pe care noi n-avem voie să-i abandonăm sau să-i vindem.

Dialogurile noastre în Germania au fost deosebit de fructuoase. Nemţii sînt foarte sensibili la probleme aparent minore, în raport cu anvergura Istoriei: poluarea apelor, invazia ţiganilor, privatizarea. Îmi pare rău că şi la această a doua întîlnire a noastră din Palatul Victoria lipseşte un factor-cheie al actualei Puteri: directorul FPS Radu Sârbu. Ar fi fost bine să fie prezent şi el aici, să ne explice de ce mai toate privatizările sînt frauduloase, iar preţurile sînt subevaluate. În ceea ce priveşte unele critici formulate pe plan intern, la adresa Declaraţiei noastre politice, am auzit că aseară a apărut la Antena 1 un ziarist de la „Adevărul”, care mîrîie la toţi; eu n-am văzut emisiunea respectivă, fiindcă mai şi lucrez, spre deosebire de alţii, dar personajul cu pricina n-are dreptul moral să ne bălăcărească, atîta vreme cît el îi numeşte pe muncitorii grevişti „tîlhari”, şi prin reformă înţelege doar lichidări, închideri de fabrici, milioane de şomeri.

Acum, ne aflăm într-un moment crucial. Şi popoarele din Occident fac mofturi şi protestează, dar noi trebuie să ajungem mai întîi la nivelul lor. Am aflat, direct de la sursă, că ajutorul de şomaj în Germania e de 1.000 de mărci pe lună, mai mult decît au salariu un senator, un deputat, un ministru român. Problema nr. 1 a României este economia. Populaţia nu ne va urma, atîta timp cît ea percepe reforma ca pe o continuă prăbuşire a nivelului de trai. Noi, partidele din Opoziţie, prin semnarea acestei Declaraţii, ne-am asumat un mare risc, tocmai într-un an electoral. Am făcut-o idealist şi dezinteresat, pentru concordia naţională. Pentru aceeaşi concordie e nevoie ca şi dvs., cei de la Putere, să vă convingeţi aliaţii să înceteze „vînătoarea de vrăjitoare”. E vorba de procesele politice. Eu am cîte 4-5 procese pe zi, pentru fapte pe care nu le-am comis şi pentru texte pe care nu le-am scris. Nu mi se acceptă martorii, nu mi se primesc dovezile şi probele, mi se trimit citaţiile la adrese eronate, în mod deliberat, cum este, de pildă, un Magazin de Mobilă, ca să nu aflu, să nu mă prezint şi să pierd procesele. Îmi pare rău că ministrul Justiţiei, Valeriu Stoica, stă ce stă la debutul întîlnirilor noastre, după care se învîrteşte pe călcîie şi dispare, invariabil. Există riscul ca, atunci cînd va fi nevoie de noi, într-un moment vital, să răspundem că nu putem participa. Alte exemple: zilele trecute a fost condamnat, la 1 an şi jumătate închisoare, cu suspendare, pentru o nenorocită de aprobare (?!), fostul deputat Dumitru Pop, vicepreşedinte al Filialei PRM Mureş; un consilier judeţean PRM din Caraş-Severin, colonel (r) Andrei Zeno, a fost condamnat şi el, tot cu suspendare, la 3 ani de închisoare. Primarul Clujului, Gh. Funar, e tîrît şi el prin tribunale. Eu însumi am pierdut pînă acum 3 procese civile. Îl invit pe dl. Ion Diaconescu, aici, de faţă, să-l întrebe pe dl. Emil Constantinescu: se simte bine ca semnătura lui să fie alături de cea a unui condamnat politic, pe un document cu care vă mîndriţi în Europa? E fericit? Nu înţelege că lumea vede şi judecă? La fel, nouă, celor de la PRM, nu ne place nici ce se întîmplă cu Ion Iliescu şi Teodor Meleşcanu, care sînt hărţuiţi într-un mod incalificabil. Eu vă rog să lăsaţi loc de dialog şi de „bună ziua” şi după ce veţi pierde Puterea.

De asemenea, vă supun atenţiei situaţia din TVR, care a devenit absolut scandaloasă. Este tot mai clar că Opoziţia nu există decît pentru a fi satanizată, dată ca exemplu de „răi cetăţeni”, de securişti, de antireformişti. Nu e moral aşa ceva. Trebuie să recunoaşteţi şi dvs. că, de cîteva luni, de la instalarea premierului Mugur Isărescu, s-a instaurat o relativă pace socială. Fireşte, toate democraţiile aspiră la liniştea de pe timpul dictaturii, dar am să vă aduc aminte ce scria Eminescu, citez din memorie: cine vrea pace eternă, n-are decît să se ducă la Cimitirul Reînvierea, din Iaşi! Ce vreau să spun prin asta? Viaţa e dură şi clocotitoare, lumea şi-a pierdut răbdarea. La acest climat de stabilitate am contribuit şi noi, cei de la PRM, care am pus o oarecare surdină apelurilor la mitinguri şi la proteste din partea unor categorii de cetăţeni care, hai să fim cinstiţi pînă la capăt, au tot dreptul să se revolte. Noi i-am acordat un moratoriu de cîteva luni d-lui Mugur Isărescu, dar îl rugăm să-şi preia toate prerogativele de premier, adică să nu fie doar autor de strategii sau moderator. Totuşi, vă sfătuim să nu luaţi semnătura noastră ca pe un cec în alb.

Înalţii reprezentanţi ai Uniunii Europene ne-au recomandat să eliminăm focarele de tensiune. Dar, cu toate acestea, zilele trecute, mai exact în 15 martie, în aşa-zisa „secuime” s-au produs unele provocări regretabile. Nu, nu s-au mai încăierat oamenii, ca altădată, dar la diferite manifestări s-a strigat „Ardealul e unguresc!” şi „Afară cu românii!”. Nu se poate una ca asta! Îl sfătuiesc pe fostul ministru Akoş Birtalan, aici, de faţă, să transmită conducerii UDMR – partid aflat la guvernarea României – că ungurii se bucură de toate drepturile în această Ţară, îşi pot celebra sărbătorile, li se respectă tradiţiile şi cultura, dar e inadmisibil să se cînte, la nesfîrşit, în inima României, Imnul Ungariei şi să se arboreze drapelul acestei Ţări! Aş da un citat din Epictet, care spunea că toate necazurile oamenilor au început atunci cînd şi-au pierdut amabilitatea. Aşa e, noi sîntem oameni amabili, dar să nu se mizeze prea mult pe toleranţa şi pe politeţea noastră.

Doamnelor şi domnilor, în această sală se află, neîndoielnic, viitorul preşedinte al României. Numai Dumnezeu ştie care va fi el, dar îi văd aici pe o serie de candidaţi, ca Ion Iliescu, Valeriu Tabără, Victor Ciorbea – era şi Teodor Meleşcanu pe-aici, care mai intră în calcule, dar a plecat între timp. Iată că, dintr-o dată, dezbaterile noastre au o altă greutate şi există garanţia ca procesul de integrare, pe fond, să fie ireversibil. Avem datoria să vindecăm Poporul Român de sărăcie. Şi mai avem, cu toţii, o mare responsabilitate faţă de prezentul şi viitorul României.

Corneliu Vadim Tudor

(21 martie 2000, Palatul Victoria)

Păreri și opinii