Averea unui rege fără de ţară

in Polemici, controverse

Pe 5 decembrie, oficial de data aceasta, a plecat dintre noi Mihai de România, sau Mihai I, sau Regele, sau Majestatea Sa, socrul lui Duda, tatăl Margaretei, bunicul lui Nicolae. În ultimii ani, ne-am tot întîlnit cu aceste nume, după 1990 cu precădere. Citesc acum, la moartea Regelui Mihai, că are o avere de peste 60 de milioane de euro. Imensă, ce mai încolo şi încoace. Cu toate acestea, însă, Republica România oferă sau doreşte (?) să ofere Casei Regale o sumă destul de importantă pe an, în condiţiile în care, totuşi, nu sîntem şi, sper eu, nici nu vom ajunge monarhie, sub conducerea lui Duda Voievod, ca prinţ consort, sau a Margaretei, fiica cea mai prinţesă a Regelui Mihai. Şi cînd citesc despre averea lui Mihai I, nu pot să nu mă gîndesc la cîteva momente importante din istoria regalităţii în România, în special la venirea pe plaiurile dîmboviţene a familiei Hohenzollern.

Regalitatea a început la 29 aprilie 1866 şi a ajuns în România pe traseul Bonn – Mainz – Darmstadt – Freiburg – Zürich – St. Gallen – München – Viena – Budapesta. În ţară a intrat pe la Baziaş şi şi-a continuat drumul prin Orşova şi Turnu Severin, pînă la Bucureşti.

Carol I şi-a luat o identitate falsă, pentru a nu fi recunoscut – Karl Hettingen, care călătorea la Odesa, cu afaceri. Carol a ales să îşi schimbe identitatea întrucît călătoria prin Austro-Ungaria a avut un risc ridicat, iar declaraţia de război împotriva Prusiei putea fi formulată în orice moment. În plus, Carol putea să ajungă prizonier.

Solemnităţile primirii au început la Băneasa, după ce prinţul Carol I, trecînd prin ţară, fusese aclamat de mulţimi în toate oraşele mari. După primirea de la Băneasa, acolo unde l-au întîmpinat pe viitorul Rege 30.000 de oameni, Carol I, alături de generalul Golescu şi de Ion Ghica, a pornit spre oraş, într-o trăsură care era trasă de şase cai.

Convoiul princiar a ajuns la Mogoşoaia, acolo unde pavajul străzilor era îngrozitor, iar casele erau de o modestie absolută, dar erau gătite pentru această zi de sărbătoare. La un moment dat, în dreptul uneia dintre casele pe lîngă care se îndrepta convoiul se afla o gardă de onoare. Dialogul dintre Golescu şi Prinţul Carol a fost memorabil. A fost primul contact adevărat al lui Carol cu noua lui ţară, pe care avea să o reformeze din temelii în cei aproape 50 de ani de domnie.

Prinţul Carol: „Ce este în această casă?“

Generalul Golescu: „Este palatul…“

Prinţul Carol: „Palatul?“

După această întrebare, Golescu nu a mai avut curaj să răspundă şi doar a arătat cu degetul spre o casă cu un etaj, modestă, care a fost reşedinţa domnitorului Cuza şi ale cărei ferestre dădeau spre o piaţetă murdară, în care porcii se jucau în noroi. Prinţul a rămas înmărmurit şi nu a mai scos un cuvînt. După cum se arăta în primul volum al Memoriilor lui Carol I, „palatul a fost la început o casă particulară a familiei Golescu şi, după ce a servit, pe rînd, ca şcoală militară, cazarmă, spital şi comandament, a fost transformată în reşedinţă princiară”. Camerele erau de proporţii plăcute şi au fost aranjate cu mobilă cumpărată de la Paris. Von Mayenfisch şi von Werner, însoţitorii lui Carol, au luat în primire camerele din sud, acolo unde locuise Cuza şi unde fusese arestat în noaptea de 11 februarie 1866, atunci cînd a fost silit să abdice.

Pe 10 mai, la biserică, la ora 8,00, întreaga Europă lua la cunoştinţă numirea Prinţului Carol I în fruntea Principatelor. Acesta a fost începutul domniei lui Carol.

Acum, la 151 de ani distanţă, nepotul lui, Mihai, s-a alăturat familei regale, care îl aştepta la Mînăstirea Curtea de Argeş, lăsînd în urmă o avere de 60 de milioane de euro urmaşilor săi şi o cheltuială în plus neamului pe care nu a reuşit să-l păstorească aşa cum, probabil, aş fi dorit. Lasă în urma sa multe necunoscute, întrebări fără răspuns şi un mare semn de întrebare legat de viitorul Casei Regale, mai ales că nimeni dintre cei care îl moştenesc nu are anvergura unui rege. Sau regină, după caz.

Regele Mihai I de România nu a lăsat în urma sa acel manual al istoriei pe care mulţi îl aşteptau, ci doar o familie numeroasă, pusă mai mult pe căpătuială decît pe a ajuta cu adevărat neamul românesc, căruia încă, cred eu, îi datorează foarte mult respect şi poate şi ceva bani.

Tano

 

Trezeşte-te, române!

COMENTARII DE LA CITITORI