Avocatul diavolului

in Alte știri

 

 

Multe dintre ideile mele de reformă politică le public, într-o formă prescurtată, pe reţeaua de „socializare” Facebook. În acest episod voi face o paranteză – impusă de reacţiile sosite prin reţeaua menţionată. Pornesc de la următoarea întrebare, pusă de un „prieten” de pe FB: „Varianta comunistă are un viitor? Cum aşa? După toate crimele comunismului, mai poate avea un viitor? Explicaţi, vă rog, mai în detaliu”.

Încerc să prezint comunismul şi ceauşismul într-o formă nealterată de epitetele specifice celor 26 de ani – şi provoc lumea la discuţii deschise. Despre ce a fost bun, dar şi despre ce a fost rău. Majoritatea nedumeririlor sînt scoase din parcă nesfîrşita traistă a „crimelor comunismului”. Şi, sigur, nu pot nega că s-au comis crime; că românii au trăit ani de coşmar, în care orice zgomot de motor sau orice ton ridicat te trimitea la gîndul ultimelor clipe de libertate.

Ei bine, cele mai eficiente forme de manipulare sînt omisiunea şi scoaterea din context. Regele Franţei, Ludovic al XVI-lea, a fost decapitat, soţia lui la fel, fiul batjocorit şi ucis, zeci de mii de oameni executaţi sau asasinaţi cu bestialitate, orori de neimaginat au afectat viaţa a milioane de locuitori ai Franţei – iar astăzi serbăm ziua de 14 iulie, cea care înseamnă şi toate aceste crime. Minunata casă regală a Marii Britanii, patria şi patroana spirituală a capitalismului, are pe conştiinţă mai multe victime decît cele două războaie mondiale la un loc, iar jaful armat, tîlhăria şi pirateria, sclavia şi execuţiile publice exemplare sînt pilonii pe care s-a clădit această „superbă” monarhie! Să mai spun că însăşi Cartea Sfîntă, prin care avem acces la Divinitate, probează că poporul victimă al singurului genocid recunoscut al Secolului XX s-a impus prin genocid?… Sigur, „comandat” de Yahve şi nedenumit Jihad… Sau că simbolul democraţiei actuale a stabilit că orice crimă comisă în războaie trebuie judecată de Tribunalul Penal Internaţional – mai puţin cele comise de soldaţii americani? Sau că acelaşi „Jandarm mondial” a introdus termenul „casualties”, pierderi colaterale, stabilind un precedent grotesc în materie de laşitate diplomatică şi imoralitate militară?!…

Ce vreau să spun prin această înşiruire – că atît de bine sîntem manipulaţi încît serbăm libertatea-egalitatea-fraternitatea de ziua unor masacre inimaginabile, considerăm arbitru al nobleţei vlăstarele celor mai mari şi cruzi prădători din istorie, acceptăm Cartea Sfîntă cu un laudatio al genocidului, iar democraţia ne e predată şi apărată de adevăraţi terorişti.

Pun întrebarea – sîntem idioţi, sau contextul este cel care ne subjugă raţiunea? Care raţiune, după Platon şi Pitagora, s-ar baza pe cele 5 simţuri, iar teoreticianul metafizicii, Aristotel, militează şi pe importanţa memoriei în sănătatea raţiunii. Atunci devine clar: într-un prezent ultra-hedonist, care nu se mai bazează decît pe simţul văzului şi al auzului (au avut grijă de asta cele două componente, internetul şi mass-media audio-vizuală) deformarea memoriei duce la deformarea raţiunii.

De aproape 30 de ani mass-media ne povesteşte despre crimele comunismului, omiţînd faptul că acestea s-au petrecut, în România, doar o perioadă limitată la anii postbelici, practic pînă la plecarea trupelor sovietice, iar după 1965 au dispărut cu totul! Nu se spune şi că marea majoritate a deţinuţilor politici au fost reabilitaţi, că tot ce a însemnat operă culturală sau adevăr istoric a fost repus în drepturi – eliminîndu-se nu doar oprelişti din vremea postbelică, dar şi acelea din perioada antebelică.

Nu au existat martiri de nici un fel ai perioadei Ceauşescu; preoţii şi biserica nu au avut de suferit după 1965, prelaţi foşti deţinuţi, precum Boca sau Calciu Dumitreasa, şi-au putut urma harul. Acuzata demolare a bisericilor a fost regretabilă, dar necesitatea unui urbanism eficient o impunea – iar cel care a dorit mutarea, nu demolarea bisericilor a fost chiar Ceauşescu, dar nu se mai putea din cauza stării construcţiilor – inginerul Iordăchescu şi cei care au lucrat atunci pot da mărturie, dacă au conştiinţă.

Dar nimeni nu spune de refacerea centrului Capitalei pe vremea comuniştilor, centru distrus de bombardamentele americane – ce rost a avut bombardarea Capitalei, a unei zone eminamente civile, decît cel de a răspîndi teroarea într-o ţară care nici măcar nu declarase război SUA? Iar azi îi serbăm pe „eroii aviaţiei americane care au luptat pentru eliberarea României”, aşa cum scrie pe un bizar monument ridicat recent pe Bulevardul Aviatorilor… dar nu văd nici un monument pentru cei peste 5000 de bucureşteni – civili, bătrîni, femei, copii – ucişi de aviatorii americani!

Nimeni nu vorbeşte de sutele de biserici renovate, cu grijă şi costuri, pe care azi nu le aprobă, „investiţii neprofitabile”, sau le dijmuim prin furtişaguri capitaliste… Sau cetăţile medievale, mii de situri arheologice, care au redat poporului Istoria uitată şi lăsată sub pămînt de capitaliştii monarhiei, cu nimic mai altfel decît cei ai actualei republici.

Marea acuză – au murit mii de femei pentru că nu era permis avortul. Culmea este că, în ţara cu cel mai ridicat nivel de trai din Europa, Irlanda, este interzis avortul – complet, nu ca pe vremea lui Ceauşescu, cînd se putea proceda la operaţie în anumite condiţii. În prezent, din ce în ce mai mulţi oameni – cărora mă raliez şi eu – consideră avortul o omucidere.

Nu am introdus în ecuaţia dezvelirii comunismului motivele clasice de laudă – economie, cultură, sănătate, siguranţă, lipsă şomaj, case ieftine pentru toată lumea etc. etc.

Închipuiţi-vă doar că naţia noastră lasă deoparte toate scandalurile politice, pierderea de timp şi energie cu nebuniile mediatico-mondene, dispar lipsa de răspundere pentru proasta conducere, corupţia şi marea hoţie, nu se mai aruncă bani pe inutilităţi luxoase; imaginaţi-vă că în loc să ne vîndă alţii produsele lor le-am lua noi banii pe mărfuri produse de noi, că ţara nu mai e ghidonată de Servicii Secrete străine, că în politica externă România e un factor activ, nu o coadă de topor, că legea nu o mai fac băncile străine, concernele alimentare şi cele farmaceutice, Banca Mondială şi FMI – ei bine, închipuiţi-vă toate astea şi veţi avea tabloul unei fărîme din puterea pe care a avut-o România şi ar putea să o aibă! Am încheiat, pe moment, pledoaria.

Dragoş DUMITRIU

 

COMENTARII DE LA CITITORI