Bă, omizilor, ați distrus o țară!

in Tabletă de scriitor

Cînd văd cum a ajuns țara asta, mi-e milă de ea și-mi vine să-mi plîng destinul. Mi-e milă de România pentru că văd pe ce mîini a intrat din 1989 încoace. Mi-e milă cînd văd bolta cerului, altădată limpede, cu stele aurii, întunecată şi prăfuită cum este acum din cauza experimentelor ştiinţifice… Mi-e milă de ogoarele României, cu lanuri de grîu galben pe vremea copilăriei mele, azi, pline de mărăcinişuri şi holburi. Mi-e milă că, din ce a fost ea, o mîndră colină de dor, cu livezi şi podgorii, cu codrii în care urşii își aveau regatul lor, acum e ca o vită lăsată în agonie, la marginea crîngului. Mi-e milă cînd văd că rîurile sale, altădată albastre și limpezi, în prezent sînt inundate de gunoaie şi reziduuri de la fabricile noilor ,,antreprenori”… O, milă mi-e de ţara asta cînd văd cum hoarde de borfaşi s-au năpustit cu repeziciune asupra ei, pănă în cele mai adînci viroage, ca să-i ia totul… Mi-e milă de tine, ţara mea, că din stejarul care ai fost, falnic și cu coroana verde, ai ajuns un putregai mîncat de carii…. Te deplîng ca pe măicuţa mea, cînd i-a venit rîndul, sărmana, să plece la Domnul, în Ceruri. Mi-e milă văzîndu-te în ce hal ai ajuns, un soi de Turn Babel, de hoţi şi de farsori… Mi-e milă cînd văd că fiecare brazdă de ţărînă a ta e cuib de nevăstuici… Mi-e milă, zău, cînd peste tot, pe întreg cuprinsul tău umblă triburi de barbari, care lucrează mişeleşte împotriva ta, din dosul uşilor închise… Şi ştie tot românul că nu binele ți-l doresc ei, că n-o să-ţi aducă Basarabia acasă, ci vor doar aurul din munţii tăi, pădurile de brazi, Bărăganul spicelor de grîu, de parcă ale lor ar fi toate astea, din moşi strămoşi. Și se așteaptă să-i aplaudăm cînd ies din maşinile lor blindate, şi să le ieșim înainte cu pîine şi sare… Cu pîinea ogoarelor noastre, pe care ei ne-o fură şi ne-o vînd apoi la prețuri de speculă… Cu sarea noastră, care odinioară se găsea din belşug în minele din țară şi era nelipsită de pe masa românilor, întru credinţa lor şi sporul din casă. Ăștia sînt cei care ne-au pus piciorul pe grumaz!… Sărmanul om de rînd, prins sub povara unei vieți amare și prigonit de colo-colo, e nevoit să muncească din greu la noii lui stăpîni, care-au adus țara la sapă de lemn… Că ei ştiu să dea din coate bine, să iasă mereu în faţă, fără să le pese de popor. Biata națiune română a ajuns de plîns, bolnavă de analfabetism și de sărăcie, cu tot mai mulți copii abandonați: e un tablou de groază, demn de Evul Mediu… Şi-acum, să-l cert pe sărmanul român? Nu am dreptul ăsta, fiindcă nu e vina lui că nu mai poate ține în mîini coasa, sapa, ca altădată… Că tu, omule avut și nepăsător, cu vorba ta otrăvită, l-ai mințit, l-ai înșelat și i-ai luat pînă și aerul pe care-l respiră… Că țara mea, azi, e moşia ta!

Mi-e milă de tine, ţara mea, cînd văd cum, în fiecare cătun, s-au înfrăţit bandiţii și te-au împărţit, după putere şi influenţă, la fel şi fel de gangsteri, de răpitori de fete, încît îmi vine a striga să mă audă și Dumnezeu din Cer: Bă, omizilor, aţi distrus o ţară!

ION MACHIDON,

preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“

Păreri și opinii