BĂ, SE SCUfundă bamporu’!

in Alte știri

 

La începutul anilor ’90, ,,Săptămîna fotbalistică“ se vindea ca pîinea caldă. Articolele celor de acolo, drăcoase rău, erau nevoite să îmbrace, uneori, mantaua fabulei: Cartea junglei cu crampoane relata cum descoperise colonelul Hathi, şeful patrulei junglei, blaturile cooperativei formate din tigrul Shere Kan, vicleanul şarpe Kaa şi lupul Akela. Şi cum zăngănise el cătuşe la început, dar, apoi, acoperise descoperirea cu un morman de liane. Motivul? Un elefănţel, întîmplător, nepotul colonelului, fusese convocat la selecţionata junglei şi introdus chiar să joace cîteva meciuri…
Alteori, mantaua devenea cea a pamfletului: Nomenclatorul profesiilor (care nomenclator, pe stil nou, tocmai se afla în dezbatere la Ministerul Muncii) constata că loturile naţionale de juniori erau alcătuite din odraslele patronilor de benzinării-case de schimb valutar-fabrici de mezeluri-de confecţii-de încălţăminte-podgorii-Service-uri auto. Băiatul strungarului, cel al profesorului de istorie, nemaivorbind de fiul şomerului, deşi le dădeau ălorlalţi mingea printre picioare, nu mai aveau loc nici în echipa de club, darămite printre micii tricolori.
Iar după ce Mircea Sandu anunţase ritos ,,Vom tăia în carne vie!“, urmase pamfletul Vom tăia carne-n vie! Cu trimitere la chefurile în lanţ ale noii conduceri FRF: Mircea Anghelescu, cunoscut consumator-fruntaş, era mîna-ntîi la tăiatul fleicilor, dar, înainte să înceapă operaţia, băuse toată sticla de dezinfectant! Cassay, mîna a doua, încurca lucrurile şi aici, dîndu-i chirurgului pansamente în loc de bisturiu şi bisturiu în loc de aţă de cusut. Cînd chirurgul urlase ,,Aţă! Aţă, ţi-am zis!“, Cassay l-a adus pe fostul lui coechipier, Paul Cazan: ,,Păi, ăsta-i Aţă… Aşa-i zicem noi“. Magazionerul scosese tubul de oxigen din nasul bolnavului, ca să umfle mingile de categoria a III-a, achiziţionate la preţ de lux. Drept care, finalmente, operaţia reuşise, dar pacientul o mierlise…
Nici pamfletul şi nici fabula nu l-au pus, însă, pe Mitică Vişan, ca director al ziarului, la adăpost de cîteva procese, pentru insultă şi calomnie. Procese… N-ar fi fost nici o problemă cu ele, adevărurile spuse sub formă de glumă putînd fi dovedite oricînd, dacă pe reclamanţi i-ar fi mîncat serios pielea. Ce s-o fi întîmplat, însă, cu Mitică, sărmanul, nu s-a aflat niciodată. L-or fi lăsat nervii, cum presupuneau unii? Era înglodat în datorii la cămătari, cum ar fi aflat alţii? Cert este că, într-o bună zi, de fapt, într-o zi nenorocită, l-au găsit spînzurat în… propriul şifonier!
De la Dan Coe, inimosul cocoţat pe plasa de sîrmă a tunelului de la Stadionul ,,23 August“, atunci cînd Naţionala noastră se calificase la mondialele din Mexic ’70, profesorul nu mai fusese atît de şocat. Pe Dan, un pachet de muşchi, îl găsiseră spînzurat de… clanţa uşii, după ce fugise în Germania Federală. Altă sinucidere (Îndoi-m-aş şi n-am cui!) bizară a acelor timpuri fiind cea a actorului Dumitru Furdui, aruncat de pe o clădire, parcă în Franţa. Sinucideri care aduc al dracului cu unele mult mai recente – cea a arhitectului Elenei Udrea şi a avocatului lui Adamescu. Acestea adăugîndu-se ciudatelor decese de după revoluţie – cum a fost cazul procurorului Gică Popa şi cel al pilotului Maluţan, tipul care condusese elicopterul cu care cuplul Ceauşescu părăsise Bucureştii…
Brrr!… Dar să ne întoarcem, domnule, la istorii niţel mai vesele!
Cu 2-3 ani în urmă, propusese cîtorva teatre şi televiziuni (Nu se ştie de unde sare iepurele) scenariul intitulat BĂ, SE SCUfundă bamporu’! Tot un pamflet, ca şi Vom tăia carne-n vie!, dar într-o formă revuistică… Titlul avea primele litere scrise ceva mai apăsat, să priceapă aluzia şi Veta, cînd o va chema Gheorghe-n şură, să-i desfunde chiuveta. Tema fiind una din acele inundaţii vecine cu Potopul, care nu există să nu ne viziteze. Că aşa-i la noi – cum nu plouă 7 zile, cum se împotmolesc şlepurile în nisipurile Dunării, iar cum plouă o săptămînă, cum ne ajunge apa la gură şi o iau podurile la vale! Precum, bunăoară, Podul de la Mărăcineni. Care pod, desigur, nu constituia chiar o problemă demnă de CSAT, dar nici una de neglijat. Fiindcă ducea spre Buzău, care Buzău ducea spre nişte cîrnaţi picanţi… În fine, să nu intrăm în picanterii!
Cu apa la gură, ce le rămînea bieţilor oameni de făcut? Expertul în hidrotehnică susţinea că soluţia salvatoare ar fi fost un vapor. Dar de unde dracu să-l iei, că flota noastră fuse şi se duse?
Chiar, domnule, în ce ,,Triunghi al Bermudelor“ o fi dispărut a 4-a flotă a lumii?!…
Plagiindu-l pe Tata Noe, au apelat la Verestoy-Cherestoy şi, din ultimii copaci ai pădurilor patriei, au construit urgent o Arcă. Pe care, îmbarcîndu-se ei, împreună cu animalele… Stop: Teleconferinţă!
– Staţi, măi, dragă, nu de-a valma, că nu-i mineriadă! Ce animale luăm cu noi?!
– Păi, să trăiţi, doar urşi şi cîini comunitari, că-n rest nu prea mai avem animale.
– Ce vorbă-i asta, măi, animalule?!
– Permiteţi să raportez: oile s-au împuţinat al dracului, vacile, la fel, pe Boureanu l-au fezandat într-un local din Mamaia, mistreţii au fost împuşcaţi de barosanii lui Ţiriac, berbecuţii au şters-o în Siria, ascunşi printre haisssami, pe Capră, de la Petrolul, l-au băgat puţin în cantonament, iar caprele rămase au fost vîndute de Toni Greblă. Aşaaa… Muscă a colaborat, Prepeliţă s-a transferat în Bulgaria, iar găinile, să trăiţi!, au murit. Care de aviară, care de Flutur. L-am mai putea lua pe Cristoiu.
– Nu înţeleg, măi, dragă…
– El susţine că-i şoarece de bibliotecă, să trăiţi!
– Un şoarece pe Arca mea?! Vrei să mi-o roadă?…
– Ar mai fi mielul Vasilică.
– Nu, că ne umple de căcăreze!
– Sau am putea lua un animal politic, să trăiţi!
– Nu, că ăsta dă foc la Arcă!
Moment în care se bagă în vorbă un tip cu chelie: Mai ştiu eu, ăhă-ăhă, un papagal fără pene.
– Nu, că i se vede tîrtiţa! Ajunge, luăm numai cîini şi urşi! Sinergia faptelor arată că avem cîini peste tot. Dar unde găsim, repede, un urs?
– Am unu’ la mine-n cămară, să trăiţi! Că, he-he, locuiesc în Băneasa, lîngă pădure. Cum bea o bere, cum se laudă că-i neam cu Doru Viorel Ursu. M-au trecut şi la-ntreţinere c-o persoană în plus.
Timp de pierdut nu era, că, uite, la Calafat creştea cota cu un metru pe oră! Gata, astea-s animalele, cu ele navigăm! Arca pe stil nou o pornea la drum, numai cîntec, dans şi voie bună…
La Istanbul îi întîmpinară cadînele lui Suleiman, cu ispititoare mişcări din buric, pe ritmuri de clarinete, cobuzuri şi dairale. Marele cuceritor de teritorii şi de femei frumoase, după ce-şi înşirui lista izbînzilor de zi şi de noapte, spre final oftă, amintindu-şi de o cruntă înfrîngere… În clipa aceea cine apărea pe scenă? Tipul care se hlizise la teleconferinţă! Şi care acum îi rîdea în nas Magnificului: Doar eu şi cu Mayweather, ăhă-ăhă, n-am pierdut nici o bătălie!
La Tel Aviv, cocoţat pe un acoperiş, împreună cu cele 7 fete ale lui (,,Una mai frumoasă şi mai deşteaptă decît alta“ – susţinea Shalom Alehem), care dansau lasciv, Tevi Lăptarul îşi cînta necazul: din cauza concurenţei cu lapte praf, fusese nevoit să treacă pe comerţul cu alcool. De nu se ştie unde, se ivi cheliosul, cerîndu-i un pahar de lapte dulce. Tevi îi răspunse că tocmai asta vestise lumii, că a pus punct comerţului cu lapte dulce. ,,Atunci, un pahar cu lapte bătut!“ – Nu înţelegi, domnule, că aici nu mai e lăptărie, ci bar? – ridicase tonul Tevi. Omuleţul oftă din rărunchi: Eşti martor că am încercat să mă las…. Dă-mi un whisky mare!
Pe faleza din San Remo, după ce Sanda Ladoşi interpretă Le cose che non mi aspetto, asistară la o partidă de table între doi băieţi deştepţi, Marean şi Bebe. ,,La jocul ăsta dau meditaţii!“ – exclama Marean, cînd lua o linie. ,,Dai meditaţii, pe dracu… Dai numai 6-6, poartă-n case! Eu de ce nu dau aşa?“, se căina Bebe. ,,Ghinion!“, găsea explicaţia ştiinţifică Marean. Nu jucau pe mize mari, doar un export de energie electrică – linia, respectiv, o privatizare de combinat petrochimic – marţul. La finalul jocului, Marean, bucuros ca tot cîştigătorul: ,,Hi-hi, te-am videanu la buzunare!“. Bebe, nervos: ,,Şi-acum te dai cocoş?“. Ţîşnind din culise, nea Chelie îl certă rău pe Marean: Ţi-a căşuneanu pe el? Te-a bătut vîntu-n căpăţînă? Du-te mai la umbrărescu!
Pe ,,Arena de toros“, din Barcelona, îi delecta ,,Viagra Espagna“. Moment muzical-coregrafic, cu taurul comunal Adrian Enache, fugărit de un pluton de matadoare focoase, toate avînd părul negru ca pana corbului. Ieşit pîş-pîş din arlechin, tipul, după ce le studia atent, oprea o Carmencită: Păsărică, sînteţi ,,ţigănci împuţite“ pe bune? Ori, ăhă-ăhă, blonde sub acoperire?
După o trecere prin tunelul timpului, în largul Maltei întîlneau yachtul pe care Gorbaciov şi Bush discutau, în mare secret, cum să-l omagieze pe prietenul Ceauşescu. Fiindcă la 26 ianuarie, ziua lui de naştere, ar merita să-i dăruiască ceva de calibru; de calibru 7,62… Sau la 6 decembrie, de onomastică, Moş Niculae putea să-i lase în ghetuţe un ceas; un ceas cu bombă… Finalmente, conveniseră că diplomatic ar fi să încerce, mai degrabă, cu nişte ciuperci, la 15 octombrie, cînd e ,,Ziua Internaţională a Spălatului pe Mîini“. Omniprezentul le încurcă socotelile: Mă prinsesem eu mai de mult: vă spălaţi pe mîini ca, ăhă-ăhă, Pilat din Ponta!
Periplul se încheia cînd se retrăgeau apele. Arca ajungea în Constanţa-port, unde, îmbrăcaţi în dungi, cu brăţări la încheieturi, Radu şi Mircea se certau pe probleme de radă-dane-macarale… Dar mai gălăgios decît cei doi era cheliosul, văicărindu-se, în gura mare, cît de mic începuse el să fie: După ce am condus ăl mai tare vas comercial, am sfîrşit pe-o biată Arcă.
Răducu: Băi, găozarule, precis era vas comercial? Nu cumva ai condus un distrugător?!
Neputînd coborî la nivelul unui comandant de caiac, tipul schimbă subiectul, admirîndu-le costumele cu numere matricole pe piept, ca la ,,Chişinăul…“ Pardon, ca la ,,Românii au talent“: De unde-aţi făcut rost de ele, că, ăhă-ăhă, vă vin turnate?
Mircică: De la o turnătorie, bineînţeles. Nu vrei şi tu unul?
Final cu dansul îndrăcit al gardienilor, pe melodia ,,Duba-duba, teee rooog săă-mi scriiii“…
SORIN SATMARI
(Din volumul în curs de apariţie “Încurcă-i, drace!“)

COMENTARII DE LA CITITORI