Balada Mioriţa, mesaj peste milenii

in Lecturi la lumina ceaiului

Motto: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pămîntul şi-l supuneţi; şi stăpîniţi peste peştii mărilor, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pămînt şi peste tot pămîntul!” (Geneza, 1.28)

Din nefericire, Helle cade în mare, în schimb, Phrixus ajunge în Colchida, la regele colchilor – Aiete, unde va jertfi berbecul pentru a aduce mulţumire zeului Joe Phyxios, fiindcă a fost salvat, blana dăruind-o lui Aiete, care o aşază într-un stejar din pădurea consacrată zeului Marte. Aici este punctul de pornire, sau, dacă vreţi, intriga celebrei expediţii argonautice a cărei acţiune, conform lui Alexander von Humbolt (Cosmografia), a avut loc în anul 1350 î.Chr., adică în epoca la care ne raportăm (Era Berbecului), epocă marcată de migraţiile carpatice ale ionienilor, aheenilor, dorienilor şi eolienilor în spaţiul grecesc; şi migrarea geţilor missi şi chaldeilor (cîldău, gîldău, în limba română = adînc, oameni cu adîcă înţelepciune, viitori preoţi ai babilonienilor!), în spaţiul iranian – neamuri getice cărora „specialiştii” le-au pus eticheta de indo-europeni!

O informaţie foarte intersantă o găsim în Vechiul Testament, cînd iudeii, profitînd de plecarea lui Moise (Moşul) pe munte, construiesc viţelul de aur: (Ieşirea, cap.32):

  1. „Atunci tot poporul a scos cerceii cei de aur din urechile alor săi şi i-a adus la Aaron.
  2. Luîndu-i din mîinile lor, i-a turnat în tipar şi a făcut din ei un viţel turnat şi l-a cioplit cu dalta. Iar ei au zis: Iată, Israele, dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului!
  3. Văzînd aceasta, Aaron a zidit înaintea lui un jertfelnic; şi a strigat Aaron şi a zis: Mîine este sărbătoarea Domnului!”

La întoarcere de pe munte, Moise „…a văzut viţelul şi jocurile şi, aprinzîndu-se de mînie, a aruncat din mîinile sale cele două table şi le-a sărîmat sub munte.” (Ieşirea, 32.19)

Care să fie motivul mîniei lui Moise? Explicaţia e simplă: omenirea trecuse din Era Taurului în Era Berbecului!

Să facem o paranteză pentru a aduce unele mici clarificări legate de Era Taurului (4280 – 2140 î.Chr.). Este epoca în care din spaţiul carpatic pleacă, rînd pe rînd, eranii (viitoarele popoare iraniene – perşii), arienii vedici şi, nu în ultimul rînd, getulii, colonizatorii nordului Africii; de remarcat că Nicolae Densuşianu afirmă că oraşul Cartagina, întemeiat de ei, purta, la început, numele de Bărsana, şi tot el atestă în Egipt existenţa unui trib al Dochilor. Acest fapt nu trebuie să mai mire pe nimeni (poate doar pe „specialişti”), fiindcă în perioada 1352-1348 î.Chr., pe tronul Egiptului îl găsim pe generalul Ay, tatăl frumoasei regine Nefertiti „Frumoasa care a venit” (din nordul Istrului! – nota autorului), soţia faraonului Amenofis/Akenathon (1379-1362 î.Chr.). Cine era generalul Ay, ne-o explică numele său care-i trădează originea de scyt; scyţii (a se citi scuţii) sînt colchii de la nord de Istru, aşa cum apar ei în poemul lui Orpheu, Odele lui Horaţiu sau lucrările lui Philocrates; ei îşi spuneau aiani, iar ţării îi spuneau Aia! Erani, arieni vedici, getuli; ce au toate aceste neamuri în comun? Venerarea Taurului! Plecînd din spaţiul de origine, ei şi-au păstrat şi cultul: egiptenii venerau taurul Apis, la fel şi perşii; indienii, preluînd tradiţiile de la carpatici, mai păstrează şi acum acest cult, considerînd vaca un animal sfînt. De remarcat că şi în prezent, printre zeităţile indiene se găsesc foarte mulţi zei ale căror nume trădează originea lor carpatică: Baba Ramdev, Rama, Manu, Mama Terra, Gayati; tot la ei găsim oraşe ca Romagna sau Summer-Pur (în mod cert nu au fost fondate de summerieni sau romani), fără a-l mai aminti pe regretatul Lucian Cueşdean, care găseşte în vocabularul indienilor nu mai puţin de 2.000 de cuvinte cu corespondenţă în limba română! Coincidenţă? Exclus! În istorie nu există coincidenţe! Din nefericire, unii, purtînd ochelari de soare, nu au ochi pentru astfel de realităţi!

În concluzie, am demonstrat mesajul mioritic, timpul şi protagoniştii evenimentului tratat în baladă; mai trebuie să constatăm şi locul acţiunii. Bine, bine, veţi spune, dar locul îl ştim, nu? E Spaţiul Carpatic, actuala Românie! Într-adevăr, dar… există totuşi un dar! Puţini dintre cititori ştiu că, mai nou, vecinii noştri de la sud – ca orice vecin care se respectă, mai „trage cu ochiul” printre uluci, doar, doar o găsi ceva nepus la locul său pentru a şi-l însuşi, şi dacă nu vede prea bine, mai rupe şi o scîndură din gard – după o îndelungată meditaţie au ajuns la concluzia că balada „Mioriţa” este o creaţie bulgară (Nicolai Ivanov Todorov), statul de la nord de Dunăre fiind, conform „ilustrului” istoric, o „creaţie artificială”, iar ei, bulgarii, au fost stăpînii de drept ai spaţiului nord-dunărean! Probabil că au renunţat şi la „păstoreală”, şi la spaţiul carpatic, în favoarea castraveţilor! Desigur, istoricii bulgari nu se află la prima elucubraţie de acest gen, adică… au mai făcut-o de oaie şi altă dată: un documentar marca „Discovery” despre Alexandru Macedon, difuzat cu ani în urmă pe televiziunea naţională, ne „încînta” prezentîndu-l pe vestitul cuceritor „încununat” de toate relele din lume – crud, beţiv, afemeiat şi… homosexual! Surpriza ne-a oferit-o un istoric bulgar care, la sfîrşit, afirma (citez aproximativ): „indiferent cum a fost, e un lucru cert că Alexandru Macedon rămîne cel mai mare general bulgar al antichităţii”(!?). Să fi uitat domnul istoric bulgar că în epoca lui Alexandru Macedon (Secolul III î.Chr.), bulgarii nu erau nici măcar în proiect? Dacă da, atunci îl anunţăm noi că Macedon, părintele omonim al macedonenilor, era, conform tradiţiilor antice, fiul lui Pelasg, adică al aceluia pe care „l-a născut Pămîntul negru (Geea), pe culmile cele înalte ale munţilor”, după cum afirmă poetul grec Asiu, fiind vorba de Munţii Carpaţi, care, în Antichitate, purtau numele de Cucaz sau Rhiphei, aşadar nimic comun cu bulgarii! Că ei păstrează şi cultivă tradiţiile spaţiului care i-a adoptat, în timp ce specialiştii noştri rămîn pasivi şi fac pe „mortu-n pap’şoi”, nota bene, dar, haideţi să nu confundăm trompeta cu vuvuzela, chiar dacă ambele sînt instrumente de suflat! De altfel, specialiştii lor muncesc de zor pentru a pune la punct un alfabet tracic (!), care se doreşte a fi şi primordial, şi asta în timp ce tăbliţele de la Tărtăria încă mai aşteaptă recunoaşterea oficială – din partea specialiştilor români, desigur, străinii au făcut-o   demult: „Cea mai veche scriere din lume este cea de la Tărtăria (cu mult înainte de scrierea sumeriană” (Harald Haarman – cercetător german, specialist în istoria culturii). Şi în acest context e firesc să te întrebi: ce suflet de slugă trebuie să ai pentru a nu-ţi exprima, ca specialist, dreptul de proprietate asupra propriilor valori tradiţionale?

(va urma)

SINEL TUDOSIE

COMENTARII DE LA CITITORI