BALSAMURI SPIRITUALE (2)

in Polemici, controverse

Balsamuri – visul pe pămînt, o neasemuită rivalitate dorită de veacuri, cu lacăte ferecate şi, totuşi, descuiate de dorinţe adunate de peste tot, cu certitudini şi incertitudini reflectate în oglinzile sufletului, spectacol care se desfăşoară firesc, fără să-i pese de uimirea noastră.
S-o luăm sistematic.
Iată, zorile se revarsă la ivirea Soarelui, – lacrima Domnului – Taina vieţii pe pămînt, care se roteşte la nesfîrşit, de la Răsărit la Asfinţit, în leagănul stelelor şi în botezul zorilor.
Viaţa noastră a-nceput prin botezul lui ISUS, Izvorul Sfinţeniei – ADEVĂR, LUMINĂ şi CUVÎNT; prin slava Treimii, a primit botezul întregul Pămînt. În tainiţa inimii, să deschidem larg porţile ca să intre zorile. Noaptea e încă departe.
Dar şi noaptea este, uneori, un balsam cînd, din noapte pînă în zori, găsim speranţa în multiple culori. Dacă noaptea ne-a modelat în făclie de păcat, şi-n focul iubirii noastre – ispită strălucitoare – ne purificăm, ca Albă ca Zăpada, în zori de zi. Dis-de-dimineaţă, cocoşii cîntă de 3 ori. Cîntecul lor e cîntecul vînzării. E prea dureros. Însă, ca simbol francez, cocoşul este o pasăre „iubăreaţă“, un fel de paşă în ogradă, aşa cum se consideră francezul în materie de sex, de care nu este obsedat, tratîndu-l ca pe un subiect oarecare.
Iubirea îşi are rădăcinile în sex, dar seva sa se trage din lumina pură a spiritului. Iubirea nu acceptă să fie tîrîtă în mocirlă, ea fiind considerată o pasiune absolută, integrală, în armonie cu trăsăturile individuale, o pasiune necondiţionată a celui iubit, fiind, în acelaşi timp, profund carnală şi, totuşi, de o stranie castitate. Cînd iubirea este sinceră, iubita devine mamă, iar iubitul – soţ, tată. Copiii devin adevăratul ţel al iubirii.
Cînd între doi parteneri nu există afecţiune, iar fiorul pe care îl dă iubirea adevărată lipseşte cu desăvîrşire, actul în sine lasă în suflet un vid.
„În sensul larg al cuvîntului, iubirea poate avea diverse manifestări. Pentru o fiinţă omenească, iubirea poate reprezenta patriotismul, religia, raportată la fiinţa divină. Prima nevoie a spiritului este să o înţelegem. Noi nu-o putem înţelege din imaginile pe care le vedem, pentru că sîntem sensibili la ceea ce este tranzitoriu în ele: vrem să o înţelegem din ritmicitatea ei. A cunoaşte iubirea nu înseamnă a o analiza. Înseamnă a căpăta conştiinţa intensă a lumii. Noi gîndim pentru a simţi“. Nu simţim doar lucrurile palpabile, ci mai ales pe cele spirituale: rugăciunea, artele frumoase, între care poezia – „îngropată“, în acest secol, de manele, cărţile „zăcînd“ pe rafturi, iar preţul lor nu egalează nici măcar preţul unei manichiuri, care ia doar cîteva minute. Ce tristeţe!
Însă, în mozaicul vieţii noastre, fiecare am colecţionat imagini şi clipe de neuitat, din Soare, Lună, stele împletind curcubeie, izvoare de viaţă într-o lume cu concepţii diferite – pînze de păianjen minuţios ţesute. Credem că sîntem săraci, dar sîntem atît de bogaţi!
Sub bolta cerească, avem casa noastră – Planeta Albastră – grădina fermecată din Univers, suspendată, plină cu pomi viscoliţi în floare, dangăt de mioare, parfum de fîn, evantaiul cozii de păun, izvoare rapsodii, păsări mii, fluturi argintii, zîmbetul de copil cu puritate de crin zburdînd în mijlocul grădinii, simbol al poeziei, Doamne, binecuvîntate în Biblie. Pe toate,TU ni le-ai dat, iar noi le-am adunat. Totul este plin de lumină şi culoare, iar valoarea LUI este imposibil de a o estima. Inima îşi alege culoarea alb, negru, gri, roşu, verde, galben, albastru, portocaliu, din fiecare cîte un pic, în ele amestecîndu-se însăşi istoria lumii în drumul veşniciei.

MANIFESTĂRILE IUBIRII
Avînd marele noroc să citesc, în traducerea lui Modest Morariu, despre „Ispita Occidentului“, a lui Andre Malraux, apoi, impresiile scriitorului japonez Okakura Kakuzo despre spiritul european, am simţit că, de la un popor la altul, IUBIREA se manifestă cu totul şi cu totul diferit. De exemplu, francezul nu-şi „pierde capul“, fiind stăpîn pe pasiunile lui. Scopul este plăcerea amoroasă şi nu un „cuptor“ în care se „topesc“ două fiinţe într-una singură. Un loc important îl ocupă stăpînirea pasiunilor. Inteligenţa, care cuprinde totul, admite ca legitime toate acţiunile, în afara celor care se opun adevărului, care este resortul sufletului francez, atitudinea sinceră şi deschisă în materie sexuală, neexistînd un „cenzor“, totul fiind evident. Franţa, care i-a învăţat pe oameni rafinamentul în plăceri, nu şi-a neglijat îndatoririle privind cultivarea „grădinilor“ iubirii, acestea fiind libere de orice tendinţă de gelozie.

(va urma)
LILIANA TETELEA

COMENTARII DE LA CITITORI