Balsamuri spirituale (3)

in Polemici, controverse

În Spania, invidia este un viciu specific: în materie de iubire, invidia se numeşte gelozie. În primul rînd – de teama de a nu pierde fiinţa iubită. Din orgoliu, spaniolul căzut pradă geloziei suferă de chinuri cumplite, în schimb francezul nu-i acordă atenţie. În Anglia, iubirea trăieşte sub strînsa supraveghere a colectivităţii; sub presiunea socială, pasiunile îşi pierd prestigiul şi ajung de nemărturisit, interesul central al vieţii fiind absorbit de activităţile publice.
Personal, cred că în ceea ce îl priveşte pe român, iubirea preia de la fiecare popor cîte un pic: bunicii au fost poate prea puri, nepoţii din secolul tragic în care trăim încearcă să-şi exercite iubirea pentru a găsi, odată cu secretele ei, regulile unei conduite, dorind să-şi trăiască „libertatea“. Refuzînd în numele acesteia principiul superior de viaţă, iubirea lor înseamnă „sexul“. Nu toţi. Mai sînt, încă, excepţii.
Iubirea este:

Calea, Adevărul şi Viaţa
Ea este ca un copac.
Din rădăcini cresc tulpini
ramificîndu-se-n coroana
frunzelor care cad toamna.
Copacul seamănă cu-n clopot sfînt
care sună în rădăcinile din adînc.
Cînd se sfarmă ziduri de piatră,
la temelie se sparge fereastra
pe care orbul din noi
a uitat să mai privească.
În Calea spre Adevăr,
ne împiedicăm mereu în minciună.
Ei îi ridicăm Cupolă,
punîndu-i o aureolă, fără de care,
în viaţa fără Hotare,
Adevărul ne-ar ieşi în cale
în drumul greu, pe care, de veacuri,
mai răsare cîte-un curcubeu.
Calea, Adevărul şi Viaţa
sînt şi cerul deschis
de copacul despuiat ce şi-a jertfit,
rînd pe rînd, frunzele în vînt
în Calea spre Adevăr, întrupată în EL,
Cel fără de vină, ca să devenim
Lumina
ce-a aprins rădăcina din Pămînt a
Copacului Sfînt.

Iubirea pentru divinitate se manifestă în Rugăciune. Ea este legătura dintre OM şi DUMNEZEU. Este Taina Sfîntă, îngerul care cîntă în jocul Luminilor prins în hora destinelor. Nu are mîini, nu are chip, dar iubirea este mereu DUMNEZEU, TU şi EU, NOI şi VOI, cînd împreună, prin credinţă, schimbăm moartea-n biruinţă. Iubirea este dulcea povară bătînd în inima noastră, lada de zestre pentru o întreagă poveste care ajunge pînă la CER, ca s-o audă însuşi DUMNEZEU, cum iubirea, cînd atinge Nemurirea,pe aripi albe de Sus, coboară la noi întrupată în ISUS.
„Religia poate fi o pasiune: ea poate fi considerată ca un mod de înţelegere a experienţei noastre de viaţă sau poate acţiona în noi ca resort şi inspiraţie a conduitei de viaţă în prezent. Tipurile de religie pot evolua în funcţie de predominanţa unuia sau altuia dintre aceste două elemente asupra ansamblului. E lesne de prevăzut că, fără
a-şi pierde caracterul sintetic şi complex, care cuprinde întotdeauna şi pretutindeni cele trei elemente, religia va fi dominată, rînd pe rînd, de pasiune, de elementele intelectuale şi de tendinţele etice şi sociale ale fiecărui popor“.
Cît priveşte PATRIOTISMUL – iubirea de patrie este simţită intens sau mai puţin intens de fiecare popor în parte. El este guvernat de criterii subiective.
De pildă, patriotismul francez nu-i atît o noţiune hrănită de-o pasiune, cît o pasiune născută dintr-o idee. Patria, pentru francez, este o viziune intelectuală, „acel spectacol frumos, care farmecă gîndirea“, şi pe care Victor Hugo, îl vede în imperiul lui Carol cel Mare, prin ochii unui Carol Quintul, tot de el închipuit.
Patriotismul englez este aproape pur rasial şi instinctiv. Rolul imaginaţiei şi al pasiunii este foarte restrîns, patriotismul fiind o forţă care acţionează dinlăuntrul fiecărui individ, pentru a face din el membrul unui trup armonios, Ţara.

(va urma)
LILIANA TETELEA

COMENTARII DE LA CITITORI