BANII

in Alte știri

Motto: „Îţi lipsesc toate cînd îţi lipsesc banii”. (RABELAIS)

 

În adolescenţă, adică în vremea marilor mele acumulări culturale, am citit un roman captivant: „Banii”, de Emile Zola. M-a cucerit. Ţin minte, după atîţia şi atîţia ani, o scenă de amor naturalist (zolist), din care, mai mult ca sigur, s-a inspirat şi Liviu Rebreanu, atunci cînd a scris „Răscoala”: un aventurier făcea dragoste cu o femeie de stirpe nobilă pe covor, lîngă şemineu, aceasta avînd carnaţia trandafirie şi cămaşa de noapte suflecată. Evident, cartea e cu mult mai complexă, reuşind, alături de o altă bijuterie a scriitorului francez, „Germinal”, să revoluţioneze genul romanesc. Ani de zile nu mi-a plăcut să umblu cu bani la mine. Nici nu-i atingeam. Am făcut bani, fiindcă munca mea avea, printre altele, şi un asemenea efect, dar n-am pus preţ pe ei, n-au fost scopul vieţii mele. Astăzi, am dat de greu. Nu în ceea ce mă priveşte, fiindcă stiloul meu mă va ţine, mereu, la suprafaţă. Ci pentru cei care depind de mine şi care n-au nici o sursă de venit. Iar aceştia sînt de ordinul zecilor de oameni. Fiindcă, spre deosebire de alţii, eu am creat zeci de locuri de muncă şi dau pîine la atîţia oameni. Ravagiile crizei sînt devastatoare. Ceea ce producea pînă nu demult, acum merge în gol. Presa scrisă a murit. Ici-colo, cîteva apariţii răzleţe şi de curaj, printre care şi cele două publicaţii ale mele. Ziarele de hîrtie merg în pierdere, întrucît difuzarea presei a falimentat. Aceasta e marea crimă a lui Adrian Năstase, care, avid de bani, a dat firma de Stat, Rodipet, unor mafioţi arabi. Fireşte, îi dă mîna fostului prim-ministru să facă shopping la Londra, să trăiască în lux, să pretindă şi că e un colecţionar rafinat, cînd el şi copiii lui au viitorul asigurat, fiindcă au o avere colosală. Dar dezastrul pe care guvernarea lui l-a lăsat în urmă e cumplit. Şi nu e vorba numai de soarta unor oameni, ci şi de destinul presei române, pe care lăcomia nefirească a mentorului PSD a băgat-o în groapa unui faliment istoric. N-am să-l uit şi n-am să-l iert, niciodată, pe fostul meu coleg de la Sfîntul Sava pentru această crimă. Dacă există „asasini economici”, Adrian Năsatse dovedeşte că există şi „asasini culturali”. Pe mine nu mă interesează colecţia lui de hărţi, la care nu se uită nimeni, în vreme ce eu sînt silit să-mi vînd colecţia de piese şi documente istorice, de o valoare inestimabilă. Şi nici nu mă încălzeşte că fostul meu amic a devenit deţinutul de serviciu al acestor vremuri bezmetice – dimpotrivă, l-am apărat cît am putut, de fiecare dată cînd am avut ocazia. Însă e o problemă de principiu aici: iată unde se ajunge atunci cînd un om cu puteri discreţionare ia decizii nebuneşti, fără a se gîndi la consecinţe!

Dar, să revin la bani. Eu pot reveni la ei, dar, din păcate, ei nu revin la mine. Ei se duc la rechini. Dacă stau bine să mă gîndesc, banul e subiectul principal al celor mai multe cugetări, reflecţii, aforisme. Aleg cîteva, la întîmplare: „Banul e ochiul dracului“ (zicală din bătrîni); „Banii sînt ca un al şaselea simţ, fără de care nu le poţi utiliza complet pe celelalte cinci” (W. Somerset Maugham); „Banii strînşi te slujesc ca un sclav, sau îţi poruncesc ca un stăpîn” (Horaţiu); „Nu mai există o altă deosebire între oameni decît cea pe care o stabileşte banul, oricum ar fi cîştigat” (Eminescu); „Banul pe care îl ai te face stăpîn, iar banul pe care îl vrei te face slugă” (J.J. Rousseau); „Banii n-au miros” (Vespasian); „Problema cea mare a lumii este că Dumnezeu a făcut prea puţini bani” (Heinrich Heine) etc. etc.

Ne apropiem de o nouă şi dramatică devalorizare a leului. Monedă care a fost ţinută, pe linie de plutire, în mod artificial. Ea nu are o valoare reală, întrucît economia nu produce. Atunci, va veni o vreme de răscruce pentru populaţia României. După 25 de ani de la declanşarea Marelui Jaf era normal să se ajungă aici. Totul a fost pus pe butuci, tăiat, împachetat, înstrăinat. Însă ţara n-a secătuit, fiindcă are, încă, rezerve de petrol şi gaze mai mari decît Kuweittul. Nu mai vorbim de aur, argint, uraniu, alte metale rare. Acestor formidabile tezaure le dau tîrcoale păsările de pradă din America, Israel etc. Iar bătălia pentru „cine va fi viitorul preşedinte” trebuie să plece de aici. Acela care e atît de nemernic încît să le dea străinilor tot ceea ce vor, şi chiar mai mult decît atît – va fi „ales”. Adică impus. Întrebarea e asta: mai rezistă poporul încă 5 ani blestemaţi, cu o nouă generaţie de ploşniţe în spinare? „Plîngi, ţara mea, că mari primejdii ţi se pregătesc” – zicea Boris Gordunov.

CORNELIU VADIM TUDOR

7 octombrie 2014

COMENTARII DE LA CITITORI