Bărbăţia laşului (1)

in Război corupției

Motto: ,,Cînd eşti laş, mai bine taci!”
(EURIPIDE – poet antic elen)

Un strigoi umblă zi şi noapte prin România, de mai bine de un sfert de veac. A plutit în tinereţe pe mări şi oceane, dar de cînd s-a despărţit de camarazii piraţi, preferă să facă legea pe uscat, unde sirena lui vocală, atît de stridentă şi de supărătoare, se simte mai în largul ei. Nu căutaţi această stafie în paginile Manifestului Comunist, zămislit de Marx şi Engels, cu aproape 170 de ani în urmă, în care cei doi corsari ideologici formulau pentru prima dată necesitatea dictaturii proletariatului, idee care avea să învrăjbească omenirea pentru multă vreme. Intrigată ea însăşi de consecinţele politice, economice şi sociale, atît de nefaste, ale unei ideologii scandaloase, muncitorimea europeană a renunţat la falsul său privilegiu de heghemon, exercitat, în fapt, de politicieni burghezi, fără să sesizeze că se va întoarce la o dictatură mult mai apăsătoare. Noi, românii, nu ne prea pricepem să dibuim stafiile de la primele lor apariţii fantomatice. Altminteri, n-am fi trăit, vreme de 8 decenii, sub atîtea dictaturi (regală, legionară, militaro-fascistă, comunistă şi… deocamdată ne oprim la această construcţie). Ne mulţumim să ne scuipăm în sîn şi să ne facem semnul crucii, convinşi că aşa vom scăpa de toate relele. Din păcate, fantomele nu mor cu totul nici cînd ajung la Târgovişte. Se pare că stafia la care ne referim în rîndurile de faţă a fost prefigurată cu cîteva secole în urmă, de către scriitorul Jean de la Bruyčre care, fără să o fi văzut în carne şi oase, i-a zugrăvit atît de precis caracterul zmălţuit cu minciună, linguşire, ipocrizie şi laşitate. ,,Se găsesc oameni, scria marele moralist francez, pe care norocul, orb, fără alegere şi fără discernămînt, i-a copleşit parcă cu binefacerile lui, se bucură de ele cu trufie şi fără cumpătare; ochii lor, mersul lor, tonul glasului şi felul în care îi primesc pe cei ce se apropie de ei arată multă vreme admiraţia pe care şi-o poartă singuri văzîndu-se atît de sus, şi ajung atît de sălbatici încît numai căderea îi mai poate îmblînzi”. În acelaşi timp, La Bruyčre, ca şi Bălcescu, socotea că asemenea indivizi răi sînt nişte laşi, demni de cea mai muşcătoare ironie: ,,Un laş este omul care, plutind pe mări şi privind promontoriile, are impresia că se află în faţa unor galere ale piraţilor”. Oare cine-i laşul care vieţuieşte literar, fără nume, de atîta amar de vreme? Să fie vorba despre Hitler, acea stafie hidoasă care a incendiat lumea, dar care, cînd s-a văzut învins, s-a sinucis ca să nu se legene în ştreangul de la Nürnberg? Să fi fost Churchill, acel laş fără pereche, care de-a lungul întinsei existenţe n-a ezitat să arunce toate gravele sale eşecuri politice şi militare în spatele altora? Sau poate, acel portret din vremea clasicismului îl intuia pe Stalin, călăul care după ce îşi îmbrăţişa amicii de partid, în somptuosu-i birou din Kremlin, le reteza capetele printre zidurile străvechii cetăţi? Cum să dezlegi misterele unei asemenea enigme cînd, de la copilul care nu are curajul să mărturisească în faţa părinţilor mojicia comisă la adresa profesorului, pînă la politicianul fără scrupule, care se caţără în vîrful ţării prin minciună, corupţie şi fraudă, lumea-i plină de laşitate?
Cercetînd, însă, cu migală, slovele marelui scriitor francez, mai puţin enigmatice decît textele lui Nostradamus, cu siguranţă că vom ajunge faţă-n faţă cu Traian Băsescu, stafia comunistă care răscoleşte astăzi atît de turbulent şi de diabolic viaţa românilor. Oare mai există vreun alt vaporean autohton care să fi străbătut mai mult ca el întinsele ape ale Terrei, care să fi înfruntat, ca un f(j)alnic pirat valuri de 16 metri, pe care şi azi le revarsă pe micul ecran, din gura-i cît cala cargoului de mare tonaj? Navigînd ca un intrus în apele tulburi ale politicii noastre post-decembriste, Traian Băsescu n-a făcut altceva decît să calce în picioare Constituţia, să tropăie cu bocancii nevăcsuiţi peste democraţie şi statul de drept, să învrăjbească societatea, să încurajeze, pe toate căile, corupţia, să destabilizeze ţara şi să-i arunce peste bord istoria şi prestigiul internaţional. Sărăcia, mizeria, gîlceava sînt sigurele ,,realizări” politice pe care ni le lasă moştenire, ,,capodopere” demne de ura şi dispreţul întregului popor.
În pofida unor asemenea realităţi tragice, vîrcolacul portocaliu afirmă, cu un tupeu inadmisibil, că el n-a încălcat niciodată legea (a ignorat-o total!) şi că, dimpotrivă, el a salvat România de la un iminent colaps. Fiecare discurs al său musteşte de demagogie, dar mai ales de laşitate, trăsătura primară a caracterului său, care a erupt încă din anii în care făcea primii paşi spre navigaţie, adică atunci cînd păşea pe treptele Institutului de Marină. Individ trufaş, avid de putere şi de avere, lipsit de sentimentul onoarei, nu s-a dat în lături să-şi încondeieze colegii la Securitate. Întrebat despre acest mizerabil episod al vieţii sale, laşul îşi neagă şi astăzi calitatea de turnător (o recunoaşte doar pe cea de turnător în paharul cu gheaţă), deşi ofiţerii care l-au avut în evidenţă l-au developat de sus şi pînă jos. De ce oare autorităţile n-au dus investigaţiile pînă la capăt şi s-au lăsat seduse de lamentările şi jurămintele false ale turnătorului Băsescu, aşa cum au procedat şi în cazul procuroarei staliniste Monica Macovei, care, aflînd că ar putea să intre sub incidenţa Legii lustraţiei, a început să bîzîie pe la toate uşile comunitare capitonate, obţinînd astfel un ,,NUP”, care-i permite să ponegrească mai departe ţara şi să-şi bată joc de români? Continuînd să exploateze din plin jalnicele sale trăsături de caracter, stafia băsisto-comunistă s-a strecurat, prin fraudă şi laşitate, în cele mai înalte demnităţi: primar general al Capitalei, ministru şi preşedinte de ţară, funcţii pe care le-a spurcat cu viciile sale incurabile, în virtutea cărora continuă şi astăzi bălăcăreala la adresa instituţiilor fundamentale ale statului. În concepţia sa, toţi sînt vinovaţi, în afară de el, turnătorul, laşul, coruptul şi dictatorul, născut şi conservat în spuma comunismului, şi care nu se dă prins şi, cu atît mai puţin, încătuşat. Aţi văzut vreun borfaş, prins cu mîna în buzunarul călătorului din tramvai, dispus să-şi recunoască fapta? Se va jura pe părinţi, pe fraţi şi surori, pe toţi sfinţii din calendar că a vrut doar să-şi vîre mîna în propriul buzunar, după batista pe care n-a avut-o niciodată, şi că nu ştie cum de a nimerit alături… La fel şi stafia noastră. Declară la fiecare pas că este nevinovat, neagă în fiecare propoziţie pe care o hăhăeşte, din ce în ce mai greu, actele de corupţie patronate de el din înaltele funcţii politice pe care le-a ocupat fără vreun merit. ,,Nu ştie” de fel cine a aruncat zeci de milioane de euro în campaniile sale electorale, pe care, altminteri, le-ar fi pierdut la distanţe de kilometri, în confruntări cinstite cu contracandidaţii. Aruncă asupra celor din jur, pînă şi asupra celor care l-au slujit cu fidelitate şi inconştienţă, toate mîrşăviile sale, ştie cu exactitate matematică toate păcatele adversarilor, chiar şi pe cele de dimensiunea paiului, dar nu vede bîrna din ochiul său, mai mare decît o macara portuară.
(va urma)
NICOLAE DĂSCĂLESCU

COMENTARII DE LA CITITORI