Basarabia şi Bucovina – două lacrimi pe obrazul Europei

in Lecturi la lumina ceaiului

A stăpînit Haliciul Moldova? (2)

 

Deşi cnezatul de Halici a dispărut de mai multe sute de ani, Stalin nu l-a uitat. La 23 august 1939, s-a semnat, la Moscova, Pactul Ribbentrop-Molotov, sub privirea duioasă a „Părintelui popoarelor”, cel mai ticălos şi cel mai odios părinte. Cei doi tîlhari, cei mai mari din Istoria lumii, se bucurau la gîndul, fiecare în parte, că l-a păcălit pe celălalt. Hitler nu cunoştea documentele de partid sovietice. La plenarele Partidului Comunist se spunea, pe faţă, că URSS trebuie să-i lase pe capitalişti să se sfîşie între ei, şi cînd vor fi la capătul puterilor, să intervină Armata Roşie, ca să elibereze proletariatul oprimat. Sovieticii se pregătiseră pentru un moment ca acesta, iar Stalin concentrase, de zor, armatele lui de tancuri la noua graniţă, gata să pornească, în trombă, pînă la Atlantic. Sovieticii aveau numeroase tancuri pregătite pentru a se deplasa pe şoselele asfaltate din Vestul continentului.

Convins că l-a păcălit pe Stalin, Hitler începea cucerirea Vestului luptînd, de data aceasta numai pe un singur front. Au fost ocupate Danemarca, Norvegia, Belgia şi Olanda, iar Franţa a fost înfrîntă în numai 10 zile. Resturile armatei franceze şi armata engleză erau înghesuite pe plaja de la Dunkerque, o divizie de tancuri ar fi fost aruncată în Mare, Anglia rămînînd complet descoperită. Hitler a ordonat ca punga de la Dunkerque să nu fie lichidată. În Tratatul de la 23 august 1939, nemţii au spus că nu-i interesează Basarabia, aşa că ocuparea acesteia a rămas la latitudinea lui Stalin. Victor Suvorov consideră că Stalin n-a făcut decît o greşeală politică în viaţa lui: atacarea României, cucerirea Basarabiei şi a Nordului Bucovinei. Greşeală fatală, acţiunea armatelor sovietice fiind considerată, de Hitler, drept o lovitură pe la spate. Ar fi trebuit să-i prevină, să-i anunţe pe aliaţii săi, pe nemţi, însă ruşii n-au făcut-o. Hitler a avut două sclipiri de geniu, modul în care a conceput atacarea Franţei şi faptul că a înţeles, la sfîrşitul lui iunie 1940, că ruşii i-o iau înainte. Generalul Antonescu îi avertiza pe nemţi că ruşii concentrează forţe foarte puternice în actualul hotar cu URSS-ul. Nemţii au crezut că este vorba de o sperietură a românilor. Spionajul militar românesc detectase existenţa a 11 divizii sovietice la hotarul nostru. Se ştia că Gheorghi Jukov a inspectat aceste trupe cu punctul de comandă la Odessa. Este vorba despre Armata a 9-a, cea mai puternică, armată care număra mai multe tancuri decît toate celelalte forţe militare ce se înşirau pînă la Leningrad. Scopul era acela ca, dintr-o singură lovitură, Armata a 9-a să ocupe cîmpurile petrolifere româneşti, Stalin fiind convins că, fără petrolul românesc, armata germană blindată nu se poate mişca.

Greşeala lui Stalin a fost aceea că s-a grăbit. Forţele armate germane nu se epuizaseră, aşa cum se dorea, astfel încît, atunci cînd Hitler a înţeles care sînt intenţiile amicului său de la Kremlin, a început transferarea rapidă şi în mare secret a armatelor de pe frontul de Apus, la graniţa cu URSS-ul. Hitler a înţeles că, dacă ia el iniţiativa, are şanse să cîştige partida. Şi, în timp ce sovieticii îşi pregăteau atacul pentru data de 7 iulie, Hitler a atacat la 22 iunie 1941. Succesul a fost extraordinar, avînd în vedere că dezastrul a fost posibil şi din cauza greşelii pe care a făcut-o Stalin, aceea de a aduce cît mai aproape de graniţă propriile trupe. N-au fost păstrate rezerve în spate. S-a mizat pe o reuşită categorică, şi ar fi fost aşa dacă ruşii atacau primii. Blestemul halician prin ocuparea Basarabiei, care aparţinea „de drept popoarelor ruse”, a stat la originea dezastrului ce avea să cuprindă o mare parte a Europei. S-a declanşat un război ruso-german, care a dus la pierderea a 20 de milioane de ruşi, dar şi a 7 milioane de germani. Putem să spunem că a intervenit şi Providenţa. În 1940, Hitler a sfîrtecat România, încălcînd cele mai elementare drepturi ale popoarelor. În loc de o Germanie Mare, care să dureze 1.000 de ani, Germania pierdea Prusia Orientală, Silezia, Pomerania, graniţa cu Polonia era mutată pe Oder, iar trupele sovietice se aflau pe Elba. După 1990, odată cu prăbuşirea URSS, ar fi trebuit să se ajungă la o pace durabilă, dar nimeni nu a dorit asta. Normal era să se anuleze efectele Pactului Ribbentrop-Molotov, graniţa Rusiei cu Europa să revină pe Nistru, aşa cum se stabilise în Tratatul dintre Petru cel Mare şi Dimitrie Cantemir, adică pe Ceremuş şi apoi pe Nistru, la vărsarea rîului în Mare. Occidentul a fost interesat în eliberarea Ţărilor Baltice, problema haliciană a rămas în suspensie, toţi crezînd că nedreptatea făcută României nu va afecta interesele marilor puteri. În mod normal ar fi trebuit, odată cu prăbuşirea URSS-ului, să se rezolve şi problemele ruseşti, adică să se traseze exact hotarele etnice între diferitele state sovietice, să nu rămînă la cele trasate de Hruşciov, ucrainianul. Ar fi trebuit, eventual, să se ţină o conferinţă internaţională, care să decidă care teritoriu aparţine unui stat şi care altuia. Nu s-a înfăptuit acest lucru şi nimeni n-a bănuit că Ucraina cea mare, croită arbitrar de Hruşciov, va duce la criza politică de azi. Nu s-a gîndit nimeni la înlăturarea blestemului halician. Dacă s-ar fi făcut dreptate, după 1990, hotarul dintre Ucraina şi România ar fi trebuit să revină pe Nistru. La un post de televiziune, cineva spunea despre Crimeea că este teritoriu naţional ucrainian. O să vedem ce spun documentele, pe ce se bazează această pretenţie teritorială, aşa cum velicorusul instinctiv imoralist pretinde că Basarabia este străvechi pămînt rusesc, la fel cum deveniseră Kurilele, după 1945.

Lucrurile au fost complicate intenţionat, pentru a li se permite ruşilor să rămînă stăpîni pe teritorii româneşti. S-a creat o regiune artificială, Transnistria, pentru ca ruşii să poată controla pămînturile pe malul drept al Nistrului. Occidentul a crezut că tot ce se întîmplă pe la noi nu are nici o importanţă politico-strategică. Ruşii, însă, ştiau foarte bine ce vor. Şi, astfel, Armata a 11-a a rămas pe Nistru, iar cum ruşii fac manevre militare în Transnistria, Crimeea nu este departe. S-ar putea, cum spunea Mihail Gorbaciov, ca situaţia artificial creată, pentru a li se da ruşilor posibilitatea să controleze spaţii care nu le-au aparţinut niciodată – să ducă, pînă la urmă, la un război atomic. La noi s-a întreţinut o stare de spirit falsă, antirusească. Atunci cînd ruşii nu se gîndeau să invadeze România, Băsescu şi o elită imbecilă strigau că vin ruşii, vine Iliescu, vin minerii, pe care-i lichidase omul lui Băsescu, Berceanu. Acum chiar că s-ar putea să vină ruşii, avem, însă, nişte nefericiţi care cred că sîntem la adăpostul NATO şi UE. Un bogătaş american, om politic, patron al unei reviste, ne-a avertizat, cu cîţiva ani în urmă, că, la ananghie, nici NATO, nici UE nu ne vor ajuta. Un neinspirat a făcut o gafă enormă cînd a declarat că Putin este un avorton al lui Stalin. Chiar de-ar fi aşa, nu-l insulţi pe şeful unei mari puteri militare cum e Rusia. Iată-l pe Putin la Budapesta. O înţelegere ruso-ungară împotriva noastră s-a mai făcut. De ce şoricelul să ameninţe şi să-l insulte pe elefant? Să vedem pe ce s-au bazat pretenţiile ruseşti asupra Haliciului, care s-a lăţit mereu, cuprinzînd teritorii ce n-au aparţinut niciodată acestuia.

(va urma)

MANOLE NEAGOE

COMENTARII DE LA CITITORI