Basarabia şi Bucovina – două lacrimi pe obrazul Europei

in Lecturi la lumina ceaiului

Haliciul n-a stăpînit Moldova

 

Pretenţiile ruşilor în privinţa stăpînirii Moldovei se bazează pe povestiri din cronici (,,Povestea vremurilor de demult”) şi pe un poem epic medieval: ,,Cîntec despre oastea lui Igor”. În cronică se povesteşte despre faptele lui Sviatoslav, marele prinţ al Kievului, care a vrut să se aşeze la Dunăre. Numai că el nu domnea în imediata vecinătate a Dunării, Kievul aflîndu-se la mare distanţă, de unde cu greu se ajungea la ţărmul Mării Negre. Dar, în anul 967, împăratul de la Constantinopol trimite un sol la Kiev, invitîndu-l pe Sviatoslav să vină în sudul Dunării şi să-i bată pe bulgarii care supărau Byzanţul. În cronică se spune că Sviatoslav s-a luptat cu bulgarii, cărora le-a cucerit 80 de cetăţi, dar, plăcîndu-i locurile, el avea să se aşeze la Preiaslaveţ, pe Dunăre. Năvălesc, însă, pecenegii, care asediază Kievul, iar Olga, mama lui Sviatoslav, îşi cheamă fiul, să scoată cetatea din împresurare. Prinţul rus i-a învins pe pecenegi, după care îi spune mamei sale că dorinţa lui este să se întoarcă la Pereiaslaveţ: ,,Nu-mi place să trăiesc la Kiev, ci în Pereiaslaveţ – acolo este centrul ţării mele”. Este, aşadar, visul unui om care, ajuns la Dunăre, unde a stat numai 1 an, cînd s-a luptat cu bulgarii, nu dovedea mari sentimente patriotice. În loc să stea în cetatea ridicată de înaintaşii săi, el vrea să migreze la Dunăre, deoarece, zice Sviatoslav, ,,Acolo se adună toate bogăţiile: din Grecia – aur, pavoloci, vin şi diferite fructe; din Boemia şi Ungaria – argint şi cai; din Rusia – blănuri, ceară, miere şi sclavi”.

De precizat: Cnezatul Kievului nu-şi exercita autoritatea peste stepele din sud. Aici poposiseră pecenegii, şi toată stepa din nordul Mării Negre era controlată de ei. Ca să ajungă cu bărcile pe Nipru pînă la mare, de unde să-şi continue drumul pînă la Constantinopol, kievenii trebuiau să treacă de pragurile Niprului. După obiceiul înaintaşilor varegi, la praguri, ei trăgeau bărcile la mal, le purtau pe umeri, pînă traversau pragurile, după care coborau bărcile pe Nipru. Era locul cel mai primejdios pentru ei, deoarece puteau fi atacaţi de cei ce stăpîneau stepa, adică de pecenegi. Pentru ca oamenii lui să treacă nestingheriţi, Sviatoslav a trebuit să trateze cu pecenegii, angajîndu-se ca, la întoarcere, să le dea jumătate din pradă. Dar, cînd Sviatoslav a ajuns la Dunăre, byzantinii nu mai aveau nevoie de ajutorul ruşilor (de la ros = vareg) şi, de aceea, le-au cerut acestora din urmă să plece. Sviatoslav, însă, a refuzat, dorind, neapărat, să se aşeze statornic pe malul fluviului, la Preiaslaveţ. La cîrma imperiului se afla, de data aceasta, un conducător vrednic, Ioan Ţimisches. Acesta a strîns armata, l-a înfrînt pe Sviatoslav, obligîndu-l să se închidă în Cetatea Durostorului (Dristra). Asediat pe uscat şi pe apă, unde se aflau, acum, corăbiile byzantine, Sviatoslav a fost silit să trateze. Împăratul a fost de acord ca Sviatoslav să plece, dar să nu ia nimic din ceea ce jefuise. Plecînd cu mîna goală, cum se zice, i-au ieşit în cale pecenegii, care i-au cerut să le dea partea din pradă. Cum nu avea ce să le dea, pecenegii i-au tăiat capul lui Sviatoslav, şi astfel s-a terminat aventura dunăreană a cneazului rus.

Aşa cum s-a întîmplat cu mai toate construcţiile politice medievale, Marele Cnezat al Kievului s-a fărîmiţat în mai multe cnezate: Novgorod, Poloţk, Smolensk, Cernigov, Halici etc. Cnezatul Haliciului se afla pe locul unde a existat, mai tîrziu, Galiţia, al cărei nume vine de la Galici (aşa cum pronunţă ruşii). Victor Spinei, într-o carte bine documentată – ,,Realităţi etnice şi politice în Moldova meridională, în Secolele X-XII. Români şi turanici” -, a demonstrat, analizînd toate izvoarele scrise şi rezultatele săpăturilor arheologice, că nu există nici o dovadă care să ateste prezenţa Haliciului în Moldova. Ruşii, pentru a-şi justifica pretenţiile, au adus ca argument un pasaj din poemul ,,Cîntec despre oastea lui Igor”. Slăvind strălucitele fapte de arme ale ruşilor, autorul spune: ,,Tu, mult prea înţelepte Iaroslave, tu, ce stăpîneşti peste Haliciu! Sus mai stai pe tronul tău cel făurit din aur! Tu munţii ungureşti i-ai zăvorît cu oştile-ţi de fier, craiului tăindu-i drumul, Dunării zăgăzuindu-i porţile, zvîrlind prin nouri bolovanii grei şi aşezînd judeţul tău pînă la Dunăre”. Avem de-a face cu nişte hiperbole, care nu au nici o legătură cu realitatea. Igor fusese înfrînt de cumani (polovţi), era, acum, prizonierul lor şi-şi exprima, în cînt, amărăciunea, cu gîndul la faptele măreţe ale înaintaşilor săi. Dar, la doar cîţiva ani după prizonieratul său, ungurii treceau Carpaţii, şi, în Halici, era pus să domnească fiul regelui ungar, Andrei, motiv pentru care regii ungari vor purta şi titulatura de stăpîni ai Galiţiei şi ai Lodomeriei.

În ceea ce priveşte Dunărea, aici nu se mai putea ajunge, atîta vreme cît stepele din nordul Mării Negre erau stăpînite de pecenegi, apoi, de cumani şi, mai tîrziu, de tătari. Crimeea a fost, dintotdeauna, centrul puterii barbarilor, cel care a stăpînit stepa din nordul mării. Capitala hanatului tătărăsc a fost la Baccisarai, în inima Crimeii. Spunea cineva, la televizor, că Peninsula Crimeea a fost un teritoriu naţional ucrainian. În realitate, Crimeea a fost un teritoriu naţional tătărăsc, pînă cînd ruşii, în a doua jumătate a Secolului al XVIII-lea, sub Ecaterina a II-a, au cucerit-o. Crimeea a intrat în componenţa Ucrainei, după împărţirea făcută de Nikita Hruşciov. Ucraina n-a stăpînit niciodată Crimeea. A-l învinui pe Putin că este un dictator şi un imperialist pentru că a luat Crimeea – e mult prea mult. Să se adune căpeteniile marilor State şi să discute. Pentru că Putin nu va ceda, iar, de dragul Ucrainei, care stăpîneşte pe nedrept teritorii străine, nu este cazul să se dezlănţuie un război nuclear. Americanii ne-au amăgit, spunîndu-ne că vor să ne apere de rachetele iraniene. Ajungînd cu instalarea unor rachete pînă în mahalalele Moscovei – asta numai grijă nu aduce. Nu ne rămîne decît să ne rugăm la Dumnezeu să le dea oamenilor mintea pe care nu o au!

MANOLE NEAGOE

COMENTARII DE LA CITITORI