„Băsizarea“ lui Iohannis?!

in Război corupției

Numirea unei jurnaliste în funcţia de purtător de cuvînt al Preşedinţiei nu este un lucru rău. Dar dacă această jurnalistă a fost „moderator” într-o campanie electorală pe care acelaşi preşedinte a cîştigat-o, prezumţia de nevinovăţie se transformă în suspiciune. Practicile discreţionare, mai degrabă specifice unui stil fanariot-balcanic decît modelului promis de preşedintele teuton, pun sub semnul întrebării echidistanţa acestei administraţii. Tehnica aceasta nefericită a recompensării jurnaliştilor şi a intelectualilor „de casă” a fost practicată de sute de ani, aici, la porţile Orientului. Ea face parte din arsenalul vechi al unei culturi politice bazate pe pile şi relaţii, nu pe abilităţi şi competenţe. Metoda există pretutindeni în statul român, de la numirile din instituţiile publice, pînă la obţinerea celor mai banale posturi din administraţie, dar a fost consacrată de către administraţia lui Traian Băsescu. Transformarea unui moderator TV într-un lider politic am mai văzut-o – aşa a ajuns Robert Turcescu din ziarist echidistant în activist al partidului fostului prezident. Mecanismul despre care vorbim este specific autocraţiilor, societăţilor conduse de indivizi care nu dau doi bani pe principiul meritocratic şi care cred că pot să transforme aparatul de stat într-un harem personal. Funcţiile publice sînt ocupate prin recompensarea membrilor clicii personale, nu printr-o selecţie transparentă şi concurenţială, ci pe baza unor predispoziţii private. Celebra formulă a lui Băsescu, care numea şefi de Servicii Secrete „pentru că ţi-a poftit sufleţelul” rămîne memorabilă şi este simptomatică pentru modul cum a funcţionat băsismul. Nu poftele sau dorinţele unui om trebuie să fie la baza deciziilor politice, ci regulile şi principiile obiectivităţii. Dacă scandalurile de plagiat, care vizau politicienii din opoziţie, au fost folosite de către preşedintele Iohannis pentru a „curăţa” politica, atunci cînd vine vorba de apropiaţii săi se lasă tăcerea. Semnele că Iohannis s-ar putea „băsiza“ au apărut încă de la începutul mandatului fostului primar al Sibiului. Orbiţi de alura „nemţească” a noului şef de stat, prea puţini au văzut în spatele declaraţiei prin care noul preşedinte anunţa că doreşte „guvernul meu” fantoma băsismului. Pericolul este trasformarea Statului într-un instrument de joacă al unui singur om. Aidoma regelui Soare, care echivala Statul cu propria persoană, conducătorii autoritarişti au avut dintotdeauna această tendinţă naturală de a transforma instituţiile şi societatea într-o extensie a propriilor lor dorinţe. Din fericire pentru cetăţenii societăţilor juste – şi din nefericire pentru dictatorii din toate timpurile şi toate sistemele sociale – democraţiile funcţionale au la bază un alt principiu, acela al competitivităţii competenţelor. Funcţiile, posturile publice şi ierarhiile sociale trebuie să fie întemeiate pe merite, şi nu pe aranjamente de culise, pe profesionism, nu pe nepotism. Dar poate că „băsizarea“ era inerentă, din moment ce preşedintele liberal, fost democrat-german, s-a înconjurat de colegi de partid ai ex-preşedintelui Băsescu. Poate că a luat virusul băsismului de la creaturi politice precum Blaga, sau poate a contactat boala de la oameni precum Mihalache, fost PSD-ist transformat în fervent PNL-ist. Fără a pune la îndoială calităţile profesionale şi personale ale Mădălinei Dobrovolschi, cîndva jurnalistă la posturile de televiziune B1 sau Antena 3, apropiate de grupuri de interese politice şi economice denunţate de actualul preşedinte, numirea ei în cercul de intimi ai lui Iohannis, consultările acesteia direct cu preşedintele pun sub semnul întrebării integritatea actualului şef de stat. Ce ar fi trebuit să facă preşedintele Iohannis, căruia i-a trebuit mai bine de un an ca să-şi dea seama că nu mai are purtător de cuvînt, după plecarea admirabilei scriitoare şi jurnaliste Tatiana Niculescu-Bran? Soluţia era simplă şi de mult bun-simţ – organizarea unui concurs public pentru ocuparea acestui post public. Dar practica aceasta pare să fie recurentă în administraţia Iohannis. După ce Dan Mihalache, frumosul din Cancelaria adormită, a fost recompensat pentru sforăielile sale diplomatice cu importantul post de ambasador la Londra, „băsizarea“ s-a extins întregului corp diplomatic românesc. Aşa se face că, printre „diplomaţii” făcuţi la apelul de seară de la Palatul Cotroceni se numără foşti comisari de poliţie, jurnalişti apropiaţi de preşedinte, şefi de Servicii Secrete şi tot aşa mai departe. Senzaţia că sîntem iarăşi la începutul administraţie Traian Băsescu devine acută. O altă caracteristică a „băsizării“ este lipsa de reacţie a preşedintelui faţă de figurile publice sau din administraţie care sînt compromise, dar care fac sau au făcut servicii Preşedinţiei. Dacă scandalurile de plagiat, care vizau politicienii din opoziţie, au fost folosite de către preşedintele Iohannis pentru a „curăţa” politica, atunci cînd vine vorba de apropiaţii săi, se lasă tăcerea. Natura discreţionară şi selectivă este o trăsătură a unui politician de altă factură decît cea promisă de Iohannis la instalare. De ce ar fi doctoratul lui Tobă mai bun decît cel al lui Oprea, doar preşedintele ştie, însă menţinerea în funcţie a unui personaj discutabil este inacceptabilă pentru o schimbare de paradigmă politică, aşa cum a promis-o la instalare noul preşedinte, al cărui slogan era schimbarea mentalităţii şi modului de funcţionare a relaţiilor instituţionale. Un preşedinte imparţial şi echidistant nu poate să se ghideze după principiul vechi românesc „pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă”. Impunerea unor reguli de conduită politică ce nu fac deosebire între cetăţeni este obligatorie pentru buna funcţionare a statului. Nu în ultimul rind, trebuie să denunţăm iluzia megalomană care pare să îl cuprindă pe preşedintele Iohannis, specifică din păcate conducătorilor României dintotdeauna. Poate că e un virus care stă în apa de Dîmboviţa, dar această proiecţie de sine a fostului profesor de fizică în lider balcanic şi internaţional pare tot mai periculoasă. Iohannis înfiinţează armate ficţionale în Marea Neagră, conduce batalioane de polonezi în zonă şi se vede jucător planetar. Această tară a băsismului (dar şi a ceauşismului), care ne face să nu ne vedem lungul nasului şi care ameninţă actuala administraţie ar trebui eliminată. Altfel nu am făcut altceva decît să revenim la o altă formulă specifică acestor meleaguri, alegînd aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie.

Doru Pop

COMENTARII DE LA CITITORI