Bătălia de la Oituz, lupta care a permis Marea Unire

in Lecturi la lumina ceaiului/PENTRU ÎMPROSPĂTAREA MEMORIEI

 

Centenarul celor mai crîncene Şi glorioase bătălii din istoria Poporului Român: MărăŞti-MărăŞeŞti-Oituz

Concomitent cu bătălia de la Mărăşeşti s-a desfăşurat bătălia de la Oituz. Ea a fost declanşată pe 26 iulie/8 august 1917, cu două zile după primele lupte de la Mărăşeşti.

Bătălia de la Oituz (26 iulie/8 august – 9/22 august 1917) a reprezentat o nouă confruntare puternică cu forţele inamice, germane şi austro-ungare, în care au fost angajate trupele române, concomitent cu desfăşurarea bătăliei de la Mărăşeşti.

Cunoscută şi ca „a treia bătălie de la Oituz“ (în campania din anul 1916 s-au dat două bătălii în sectorul Oituzului, prima în perioada 28 septembrie/11 octombrie – 14/27 octombrie, iar a doua în perioada 28 octombrie/10 noiembrie – 2/15 noiembrie), aceasta a început printr-o acţiune ofensivă a armatei germano-austro-ungare, aparţinînd Grupului generalului Gerock, care făcea parte din ansamblul puternicei ofensive pornite pe direcţia Mărăşeşti, la 24 iulie/6 august, şi care urmărea străpungerea munţilor pe Valea Trotuşului.

Apărarea a fost încredinţată Armatei a 2-a române, comandată de generalul Alexandru Averescu, şi, respectiv, Armatei a 9-a ruse. Armata a 2-a română trebuia să împiedice, în cooperare cu trupele de la flancul stîng al Armatei a 9-a ruse, pătrunderea inamicului spre zona carboniferă şi petroliferă din triunghiul Tîrgu Ocna-Moineşti-Comăneşti, precum şi dezvoltarea ofensivei acestuia în lungul Oituzului şi Trotuşului, spre Oneşti şi Adjud.

În urma efectuării regrupărilor necesare, dispozitivul de apărare al Armatei a 2-a române era, în ajunul declanşării bătăliei de la Oituz, următorul: Corpul 4 armată, comandat de generalul de divizie Gheorghe Văleanu, care ocupa fîşia dintre Valea Doftanei şi exclusiv înălţimea Zboina Neagră; Corpul 2 armată, sub comanda generalului de divizie Arthur Văitoianu, care ocupa fîşia cuprinsă între inclusiv Zboina Neagră şi satul Valea Sării, unde realiza joncţiunea cu trupe de la flancul drept al Corpului 8 din Armata 4 rusă, se arată în ,,Istoria militară a poporului român’”, vol. V (Editura Militară, Bucureşti, 1988).

Raportul de forţe şi mijloace în cadrul operaţiei de la Oituz era favorabil inamicului. Astfel, Grupul Gerock dispunea de 54 de batalioane de infanterie, în timp ce Armata a 2-a română dispunea de 34 (raportul de forţe: 1,6/1). La trupe de cavalerie, Grupul Gerock dispunea de o divizie, iar Armata a 2-a română – de o brigadă (raportul de forţe: 2/1). De asemenea, Grupul Gerock dispunea de un total de 200 piese de artilerie, iar Armata a 2-a română – de 104 piese de artilerie (raportul de forţe fiind de 2,3/1). Pe direcţia loviturii principale, inamicul dispunea de o superioritate evidentă de 3,5/1 în infanterie şi 3,8/1 în artilerie, conform volumului menţionat.

Ofensiva grupului de armate von Gerock s-a declanşat în zona Oituz-Tg. Ocna, în ziua de 26 iulie/8 august. În acea zi, ,,Văile Slănicului, Oituzului şi Caşinului începură să răsune de glasul tunului, iar povîrnişurile munţilor se umplură de trupe austro-germane ce se îndesau să coboare spre Trotuş. Rohr băgase în luptă aripa dreaptă a grupului său de armate, ca să dea mîna cu Mackensen la Adjud, în spatele armatelor româno-ruse din văile Şuşiţei şi Putnei. Bătălia de la Oituz începuse; ea se va desfăşura simultan şi paralel cu cea de la Mărăşeşti”, scrie Constantin Kiriţescu, în ,,Istoria Războiului pentru Întregirea României. 1916-1919” (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989).

„Importanţa deosebită dată sectorului Oituz era în legătură cu planul ofensivei (…). Lovitura principală se dădea de-a lungul şoselei Oituzului, care era astfel axa cîmpului bătăliei. Ţinta atacului ce dădea duşmanul era ruperea frontului român în Valea Oituzului şi ocuparea Oneştilor; în urmă, aripa stîngă ar fi urmărit mişcarea, spre a ocupa Tîrgu Ocna. Aşezaţi în Valea Trotuşului, la punctul de întretăiere a Văilor Oituzului, Caşinului şi Tazlăului cu Trotuşul, Oneştii formează nodul tuturor căilor de comunicaţie din aceste văi; posesiunea lui asigură stăpînirea întregii linii a Trotuşului. Reuşita atacului duşman şi cucerirea liniei Trotuşului ar fi însemnat, pentru români, un dezastru strategic şi economic. Căci Valea Trotuşului, largă, bogată, populată, prevăzută cu o excelentă şosea şi cu linie ferată, cu numeroase ramificaţii în dreapta şi în stînga, era principala arteră de comunicaţie şi aprovizionare a armatelor ruso-române din Munţii Moldovei şi singurul rezervor de bogăţii minerale de care mai dispunea ţara, pentru trebuinţele armatei şi populaţiei. Aici erau minele de cărbuni de la Asău şi Comăneşti, puţurile de petrol de la Moineşti, ocnele de sare de la Tîrgu Ocna”. Căderea liniei Trotuşului ar fi avut drept consecinţă ocuparea Moldovei. ,,Iată de ce, în Valea Oituzului, se juca acum nu numai soarta unei bătălii, ci însăşi soarta ţării”. (,,Istoria Războiului pentru Întregirea României. 1916-1919”, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989).

* * *

Operaţiunea de la Oituz s-a desfăşurat în două etape: prima etapă – 26 iulie/8 august pînă la 5/18 august – a cuprins luptele purtate de trupele române pentru zădărnicirea primei încercări a Corpului 8 de armată austro-ungar, subordonat Grupului Gerock, de a pătrunde în Valea Trotuşului. Cea de-a doua etapă corespunde confruntărilor înverşunate dintre 6/19 şi 9/22 august, cînd o nouă tentativă a inamicului de a pătrunde pe aceeaşi direcţie a fost respinsă. (,,Istoria militară a poporului român”, Ed. Militară, Bucureşti, 1988)

Cele mai dramatice momente ale bătăliei au fost atacul Cireşoaiei (30 iulie/12 august), care a rezolvat criza în favoarea Armatei a 2-a române, şi lupta de la Coşna (7/20-9/22 august), care încheie victorios pentru armata română bătălia de la Oituz. Împreună cu izbînda de la Mărăşeşti, victoria în bătălia de la Oituz a zădărnicit planul strategic al adversarului şi a împiedicat trupele germano-austro-ungare să pătrundă pe Valea Trotuşului. (,,Istoria României în date”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003)

„La Coşna, pe Măgura Caşinului, pe crestele Cireşoaiei, infanteriştii, vînătorii, cavaleriştii, grănicerii, artileriştii români s-au bătut cu abnegaţie, apărînd pămîntul sfînt al patriei şi împiedicînd pătrunderea inamicului în cîmpia petrolieră a Moineştilor”, se arată în volumul ,,Primul Război Mondial” (autori Zorin Zamfir şi Jean Banciu, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995). ,,La 30 iulie/12 august, românii au recucerit coasta Cireşoaiei, care domina oraşul Tîrgu Ocna; în aceeaşi zi, alte unităţi româneşti au asaltat creasta Coşna, la nord de Slănic. Trupele lui von Gerock s-au izbit de un baraj de netrecut şi au fost nevoite să renunţe temporar la ofensivă”, se precizează în aceeaşi lucrare.

În bătălia de la Oituz, Armata a 2-a română a oprit ofensiva duşmană cu preţul unor jertfe dureroase

Între 26 iulie/8 august şi 9/22 august 2017, au căzut în lupte 1.800 de militari, din care 52 ofiţeri, 4.850 au fost răniţi, din care 143 ofiţeri, şi 5.700 dispăruţi, din care 27 ofiţeri. În total, peste 12.000 luptători. Inamicul a înregistrat, la rîndul său, pierderi deosebit de mari. Spre exemplu, numai în luptele de pe Dealul Coşna, Divizia 70 infanterie austro-ungară a pierdut 1.700 de oameni, morţi şi răniţi, se arată în volumul ,,Istoria militară a poporului român”.

Operaţiunea de apărare de la Oituz, încheiată cu o strălucită biruinţă a forţelor române, s-a evidenţiat prin caracterul ferm, dinamic şi manevrier al acţiunilor de luptă. Armata a 2-a română a oprit ofensiva Grupului Gerock, zădărnicindu-i toate încercările de a înainta spre est şi a face joncţiunea cu Armata 9 germană, înfrîntă şi ea, la Mărăşeşti, de către Armata 1 română.

La mijlocul lunii august, Marele Cartier General german şi comandamentele grupurilor de armate arhiducele Iosif şi feldmareşal Mackensen au renunţat la proiectul zdrobirii forţelor româno-ruse din zonele meridionale şi vestice ale Moldovei; decizia lor, adoptată sub impactul înfrîngerilor de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, exprima, în fapt, abandonarea strategiei de relansare a ,,războiului de mişcare” în spaţiul dintre Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră, în întreaga Europă de răsărit. (,,Istoria militară a poporului român”)

ŞTEFANIA BRÂNDUŞĂ

COMENTARII DE LA CITITORI