Bătălia de la Verdun şi intrarea României în primul război mondial

in Polemici, controverse

Supranumită „Mama tuturor bătăliilor“ şi „Abatorul“, bătălia de la Verdun ( 21 februarie 1916 – 21 iulie 1916) a fost cea mai lungă luptă şi cel mai mare carnagiu de pe frontul primului război mondial.
Trupe româneşti în primul război mondial
Părerile istoricilor şi memorialiştilor referitoare la numărul morţilor şi al răniţilor sînt diferite, însă opinia generală este că acesta a atins proporţii cutremurătoare, de ordinul sutelor de mii. Importanţa fortificaţiei de la Verdun era colosală pentru moralul francez şi pentru soarta întregului război. Tenacitatea armatei germane în măcinarea şi zdrobirea armatei franceze a cedat în faţa rezistenţei ieşite din comun a celei din urmă. La Verdun, în rîndurile armatei franceze, a apărut îndemnul mobilizator „Ei nu vor trece!“, îndemn modificat puţin şi preluat şi de armata română în bătăliile de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, din vara anului 1917: „Pe aici nu se trece“. Încleştarea de acum 100 de ani a fost una decisivă şi pentru România, deoarece a decis intrarea ei în Marele Război în care rămăsese neutră. Aflată în alianţă, din 1883, cu Puterile Centrale, România îşi proclamase neutralitatea în 1914, la izbucnirea războiului. România nu onorase alianţa cu Germania şi Austro-Ungaria din cauză că drepturile naţionale ale românilor din teritoriile monarhiei austro-ungare nu erau respectate. Cu toate acestea, relaţiile economice ale României cu Puterile Centrale au continuat în cei doi ani de neutralitate, petrolul şi produsele alimentare româneşti aprovizionînd armatele Puterilor Centrale.
Iniţiativa atragerii României alături de Antantă fusese lăsată în seama Rusiei, care considera, însă, că pretenţiile României pentru îmbunătăţirea drepturilor românilor din afara Ţării -mamă erau exagerate. Bătălia de la Verdun a fost momentul astral în care România a trebuit să ia o decizie istorică. Franţa se clătina, rezistenţa de la Verdun era testată la limita ei maximă, şi era nevoie de o slăbire a ofensivei germane. Strategia militarilor francezi a fost aceea de a se deschide un nou front în Est pentru deplasarea de trupe germane şi pentru despresurarea Verdunului, iar România era cea care trebuia să consimtă să se angajeze la această tactică. Ideea trebuia pusă însă în termenii diplomatici ai persuasiunii şi ai negocierilor. Istoricul Sergiu Iosipescu, de la Institutul de Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, a arătat că unul dintre cei care şi-a asumat sarcina a fost noul ambasador al Franţei la Bucureşti:
„La 5 iulie 1916, contele de Saint Aulaire, în preziua plecării la Bucureşti, înfăţişa preşedintelui Franţei mesajul transmis de primul-ministru Ionel Brătianu ambasadorului român la Paris, Alexandru Lahovary. Brătianu promitea intrarea în război a României în 5-6 săptămîni ,dacă în acel interval de timp începeau să sosească muniţiile solicitate. Ceea ce pare însă cu totul remarcabil este predicţia făcută de generalul Hubert Lyautey, protectorul contelui de Saint Aulaire, pentru plecarea acestuia în România: «am reflectat asupra situaţiei voastre, conte. Foarte sincer, cred că trebuie să te felicit. Am primit harta Europei Centrale şi Orientale; am constatat că România va creşte mai mult şi, mai ales, se va împlini definitiv prin înfrîngerea Puterilor Centrale, decît dacă Rusia ar fi înfrîntă. Opinia publică română, îndeajuns de puternică pentru a purta un Hohenzollern de la alianţa cu Germania la neutralitate, îl va duce de la neutralitate la intervenţie. România va urma gestul Italiei, cumpăna se va înclina mai devreme, sau mai tîrziu, în favoarea intervenţiei».“
Pentru intrarea României în război, Antanta a făcut o ofertă mai mult decît generoasă. Era vorba despre teritoriile locuite de români din Austro-Ungaria, precum şi de promisiuni legate de garanţiile de după încheierea războiului. Cu toate acestea, ambiţia Franţei de a aduce România în alianţă cu Antanta avea de trecut peste cîteva obstacole. România nu avea o armată capabilă să suporte dificultatea ducerii unui război de o asemenea anvergură. În al doilea rînd, adepţii onorării alianţei cu Puterile Centrale reprezentau un grup consistent şi influent în opinia publică românească. Dificultatea înfrîngerii germanofililor se vedea şi în modul în care presa prezenta bătălia de la Verdun şi, în general, mersul războiului. Istoricul Alexandru Madgearu, de la Institutul de Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, a afirmat că presa românească prezenta realitatea războiului în funcţie de simpatiile francofile sau germanofile.
„Orientarea politică generală a ziarelor a influenţat şi modul în care au fost redate şi comentariile şi ştirile. Adevărul şi Universul erau net francofile; Minerva era de notorietate că fusese cumpărat de un consorţiu german încă din septembrie 1914. Cu toate acestea, chiar şi în cazul Minervei se constată o încercare de abordare obiectivă. Însă pe măsură ce timpul trecea, obiectivitatea Minervei se diminua, aşa cum se poate constata din numerele din 24 şi 26 iulie 1916. Pe 24, Minerva scria că ofensiva anglo-franceză nu uşura sarcina trupelor franceze de la Verdun. Dar, în aceeaşi seară, în paginile Adevărului se citea afirmaţia generalului Joseph Joffre că victoria aliaţilor era sigură. Pe 26 iulie, a 5-a zi a ofensivei comune anglo-franceze, Minerva scria că ofensiva Antantei eşuase, pierderile anglo-francezilor fuseseră imense. În Universul din aceeaşi zi, subtitlurile erau informative, iar informaţiile mult mai detaliate. În Adevărul, din 26 iulie, se evidenţiau inexactităţile din comunicatele oficiale germane.” Alegerea României s-a dovedit a fi foarte dificilă în condiţiile volatile ale climatului războiului. Au primat însă dorinţa ca românii din afara României să devină cetăţeni şi clarviziunea lui Ion I. C. Brătianu, cel mai mare politician al României din prima jumătate a Secolului XX. Chiar dacă nu au murit în abatorul de la Verdun, şi pe români i-a cuprins nebunia europeană a războiului de acum 100 de ani, pe care au plătit-o cu sînge.

Steliu Lambru

COMENTARII DE LA CITITORI