Bătălia uriaşă din interiorul creştinătăţii ortodoxe: Sfîntul şi Marele Sinod panortodox, în pericol! (2)

in Pagină creştină

BOR, motiv de scandal în lumea ortodoxă (2)
Pentru a adăuga un plus de probleme, avem şi o Declaraţie a Patriarhatului Moscovei, în care se spune că Sfîntul şi Marele Sinod din Creta nu va dezbate nicidecum chestiuni care ţin de dogma creştină şi, în acest sens, contrar unor opinii deja exprimate, nu poate fi vorba despre „cel de-al optulea Sinod ecumenic“, căci acesta „conform unor autori religioşi din vechime, dintre care unii sînt veneraţi acum ca sfinţi, cel de-al optulea Sinod ecumenic a fost cel care a avut loc la Constantinopole între 879-890… iar Sinodul de acum nu are ca scop introducerea unei inovaţii oarecare în viaţa liturgică a Bisericii, în structura sa canonică“. Drept care, se adaugă în Declaraţie, credincioşii să nu se teamă că se vor putea adopta modificări esenţiale precum unirea cu Biserica Catolică, reunirea cu alte confesiuni ortodoxe, scurtarea sau desfiinţarea unor perioade de post, abolirea monahismului, introducerea unui nou calendar în toate bisericile locale etc. Cu precizarea esenţială că „sînt nefondate toate temerile că aşa-zisul obiect principal al documentului «Relaţiile între Biserica ortodoxă şi ansamblul lumii creştine» ar fi de a declara ecumenismul drept un fel de învăţămînt obligatoriu pentru toţi creştinii ortodocşi“. Cerînd în acelaşi timp Patriarhului Bartolomeu organizarea unei „reuniuni de urgenţă extraordinare presinodiale panortodoxe“. Reuniune care a avut loc pe 9 iunie şi la care trebuia să se redacteze Mesajul Sfîntului şi Marelui Sinod, dar la care nu participă reprezentantul Moscovei, invocînd problemele deja foarte serioase create prin anunţurile de neparticipare care sosiseră între timp. Să vedem ce s-a decis luni, 13 iunie, cînd Sfîntul Sinod al Bisericii Ordodoxe Ruse a fost convocat în sesiune extraordinară „pentru a discuta asupra situaţiei de urgenţă în ce priveşte Sinodul panortodox“.
Moscova este acum în poziţia de a decide soarta jocului căci, evident, un refuz de participare însoţit de o cerere imperativă de amînare a lucrărilor ar însemna anularea oricărei şanse de desfăşurare oarecum normală a lucrărilor Sinodului şi ar reduce la neant toate aşteptările legate de acest eveniment. Anunţînd, eventual, şi o mişcare ulterioară spectaculoasă de putere, adică încercarea de preluare a controlului asupra unei mari părţi a creştinătăţii ortodoxe (300 de milioane de credincioşi) şi începerea construcţiei pentru împlinirea visului de a avea la Moscova „cea de-a Treia Romă“, revenind în unele discuţii ideea de a muta în Rusia Patriarhatul Ecumenic aflat acum la Constantinopole. Nu este imposibil, dar asta este o cu totul altă discuţie. Cum altceva este şi dimensiunea strict religioasă a tematicilor care ar urma să fie discutate la Sinodul din Creta (asta în cazul în care va mai avea loc). Foarte importantă, în contextul politic actual al Europei, mi se pare a fi mesajul de dezbinare gravă devenit atît de vizibil şi pus în asemenea termeni ultimativi de capii unor Biserici care, în teorie, ar fi trebuit să vorbească despre nevoia de unitate a întregului spaţiu creştin din Europa. Nu este deloc o pledoarie pentru ecumenism, ci despre supravieţuire pur şi simplu, Supravieţuirea lumii în care mai trăim, încă definită drept o civilizaţie cu rădăcini ideo-creştine. Ameninţată acum în fundamentele sale de o prezenţă musulmană din ce în ce mai activă şi extrem de amplu susţinută demografic şi beneficiind de stipendii enorme din zona Turciei sau Statelor din Golf pentru construirea a cît mai multe moschei şi Centre Culturale… Şi ai noştri ce fac? Păi, uite, înaintea Sfîntului şi Marelui Sinod panortodox, încă se mai băteau în discuţii nesfîrşite asupra modului în care mai-marii Bisericilor aveau să fie aşezaţi la mesele în sala principală de conferinţe: cum e potrivit, două şiruri paralele de mese şi în cap una la care să stea Patriarhul Ecumenic, în calitatea sa de „primus inter pares“ sau, dimpotrivă, o singură masă semicirculară pentru a marca egalitatea între Bisericile autocefale? Bătălia reală este alta, cu totul şi cu totul alta, iar creştinii ortodocşi ar fi trebuit să primească – alături de textele atît de complicate şi aproape inaccesibile înţelegerii omului de rînd ce urmează să facă obiectul discuţiilor – un mesaj extrem de clar asupra unei Biserici ortodoxe militante în Secolul XXI care îşi ia în serios responsabilitatea sa de coagulare a energiilor şi puterilor spirituale în jurul identităţii creştine a acestei Europe care mai este încă a noastre. Dacă, în loc de asta, după 1.000 de ani de aşteptare, discuţii interminabile, negocieri şi reuniuni preliminare, totul se anunţă a fi un eşec, atunci bătălia cruntă din ortodoxie poate să producă efecte grave şi perene dincolo de viaţa Bisericilor, afectînd colona vertebrală a credinţei şi identităţii popoarelor din această parte a lumii. Să ne rugăm să nu se întîmple aşa şi, dimpotrivă, să vedem semnele unei renaşteri în unitate şi ieşire la luptă pentru valorile care au acum nevoie de afirmare imediată.

Sfîrşit
Cristian Unteanu

COMENTARII DE LA CITITORI