Beethoven în pragul surzeniei (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

Spre deosebire de Mozart, care s-a stins din viaţă la 35 de ani, bolnav, în mizerie şi plin de datorii, lui Ludwig van Beethoven (16 decembrie 1770 -Bonn – 26 martie 1827, Viena) i-a fost dat să trăiască o perioadă mai lungă, 56 de ani, plină de evenimente remarcabile, ce au marcat istoria modernă: revoluţia franceză şi epopeea napoleoniană (1789-1815), Congresul de la Viena (1815) şi reaşezarea politică a lumii post-napoleoniene, revoluţiile care vor zgudui Europa după anul 1820, reacţie la politica ultraretrogradă a Sfintei Alianţe. Monumentala operă a lui Beethoven, constînd în 9 simfonii, 5 concerte pentru pian şi orchestră, 1 concert pentru vioară şi orchestră, inegalabila Missa Solemnis, 32 de sonate pentru pian, mai multe sonate pentru vioară şi pian (cea mai cunoscută fiind Sonata Kreutzer), 16 cvartete pentru coarde şi opera Fidelio, reflectă cu expresivitate şi claritate realităţile şi personalităţile care au trăit în acea perioadă

Însemnările, cugetările şi aforismele cuprinse în acest grupaj, scrise de Beethoven între 1804-1818, constituie un tablou fidel al gîndurilor şi trăirilor compozitorului de geniu într-o perioadă decisivă a vieţii, dar şi a carierei sale muzicale. Intervalul acesta a fost marcat de derularea epopeii napoleoniene, de naşterea, apogeul şi declinul Imperiului Francez al lui Napoleon Bonaparte şi de primii ani care au urmat după Congresul de la Viena. Iar în plan personal, de instalarea treptată, dar sigură şi de neoprit, a traumei fizice care l-a urmărit ca un blestem: surzenia. Dacă primele semne ale teribilului flagel au apărutîn 1798, în tinereţe, în plin elan creator, două decenii mai tîrziu, în 1818, cînd avea 48 de ani, Ludwig van Beethoven era complet surd, înţelegîndu-se cu interlocutorii săi prin citirea cuvintelor de pe buze, folosirea cornetului acustic şi a caietelor de conversaţie în care erau apoi notate replicile rostite. Astăzi, nu mai este un secret pentru nimeni faptul că în această stare de surzenie accentuată au fost compuse marile sale capodopere: simfonia Eroica, Destinului, Pastorala, sonatele Appassionata, Patetica, Sonata Lunii, Concertul pentru vioară şi orchestră sau Concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră, Imperialul. Iar creaţiile sale de după anul 1818, din care amintim numai Simfonia a IX-a, cu vestita Odă a Bucuriei, pe versuri de Schiller, şi Missa Solemnis, au fost puse pe hîrtie de un compozitor complet surd. Publicul îl aclama, iar el nu auzea nimic. Edificator pentru starea sa de spirit rămîne episodul primei audiţii a Simfoniei a IX-a, care a avut loc la Viena, la 7 mai 1824. La sfîrşitul reprezentaţiei, succesul a fost triumfal. Sala era în delir, oamenii se ridicaseră în picioare, îi scandau numele, aplaudau furtunos, femeile plîngeau, îşi aruncau batistele. Din lojă, familia imperială aplauda frenetic. Aflat în primul rînd, compozitorul nu vedea şi nu auzea absolut nimic, era complet absent faţă de tot ceea ce se petrecea. A fost nevoie ca o solistă să coboare de pe scenă, să vină la Beethoven, să îl ia cu ea pe scenă şi să-l aşeze cu faţa către public. Numai atunci a realizat titanul de la Bonn efectul, reacţia sălii la simfonia pe care tocmai o audiase. Aceasta a fost cumplita dramă a vieţii lui Beethoven, reflectată atît de bine în scrierile sale, între care şi aceste Carnete Intime (ediţie din 1936), din care au fost reproduse însemnările următoare, drama geniului surd şi singur, avînd atît de puţine tangenţe cu lumea înconjurătoare, dedicat trup şi suflet artei sale şi credinţei în Dumnezeu. Beethoven se va stinge din viaţă la 26 martie 1827, în urma unei boli de ficat care îl ţintuise la pat din decembrie 1826. Spre deosebire de Mozart, petrecut pe ultimul drum doar de cîinele lui, Ludwig van Beethoven va avea „consolarea“ de a fi însoţit, în ultima zi a vieţii sale pe pămînt, de mii de vienezi, poetul Franz Grillparzer rostind cu acest prilej un vibrant cuvînt de adio.

1804 – Ziua de 2 iunie. Finale, întotdeauna mai simplu, ca, de altfel, orice compoziţie pentru pian. Dumnezeu ştie de ce, muzica mea pentru pian îmi face mereu o foarte proastă impresie, mai ales atunci cînd ea este prost executată.

1806- Aşa cum te arunci, acum, în vîrtejul monden, la fel de bine poţi să scrii opera în ciuda tuturor piedicilor şi opreliştilor puse de societate. Nu mai încerca să-ţi ascunzi surditatea; şi arta trebuie să aibă cunoştinţă de ea!

1808 -Simfonia pastorală nu este un tablou; în ea se găsesc exprimate, în nuanţe particulare, impresiile pe care omul le gustă cînd se află la ţară.

1811- Vata din urechi în timp ce mă aflu la pian alină vîjîitul penibil al auzului meu bolnav.

1812- Resemnare, resemnare profundă cu soarta ta! Singură, ea îţi va permite să accepţi sacrificiile pe care ţi le cere „serviciul“. Of, luptă penibilă! Pregăteşte-ţi călătoria îndepărtată prin toate mijloacele. Fă ceea ce este necesar pentru a-ţi realiza dorinţa cea mai scumpă şi vei sfîrşi prin a reuşi.

Nu fi om decît pentru altcineva, renunţă să mai fii pentru tine însuţi! Pentru tine nu mai există fericire şi bunăstare decît în interiorul tău, prin arta ta. Of, Doamne, dă-mi puterea de a mă învinge pe mine însumi! De acum înainte, nimic nu mai trebuie să mă ţină înlănţuit de viaţă.

1813 – Ziua de 13 mai. Să nu întreprinzi o mare acţiune care ar putea fi săvîrşită şi să te menţii la nivelul Status Quo-ului! Of, ce diferenţă faţă de acea viaţă pe care am simţit-o atît de des ţîşnind din mine şi al cărei izvor a secat! Vai, ce condiţii teribile! Voi îmi lăsaţi dragostea căminului, dar, în acelaşi timp, îmi răpiţi facultatea de a mă bucura de ea! Dumnezeule, coboară-ţi privirile Tale asupra nefericitului B; permite ca lucrurile să nu rămînă la fel ca pînă acum!

Să verifici totul seara.

Pentru a goni gîndul răului care te bîntuie şi te întristează, nu vei găsi niciodată o metodă mai bună decît activitatea.

Iată cum sînt făcuţi oamenii: dacă un om cade, un altul poate să-l plîngă, dar să nu cumva să-şi permită să-l judece!

1814 – Din luna martie şi pînă la 15 mai 1814, scris şi corectat opera Fidelio.

Mai sînt multe de făcut pe acest pămînt. Prin urmare, grăbeşte-te!

Nu mai continua viaţa pe care ai dus-o pînă acum! Arta îţi cere şi acest sacrificiu. Ia-ţi un repaus în distracţie, pentru a mări puterea de a produce.

Căci soarta i-a dat omului această facultate: curajul de a suporta totul, pînă la sfîrşit.

Regulă: să nu las niciodată să se copieze după o partitură terminată, la care ţin. Şi să am mereu hîrtie cu linii de la 20 la 24.

Orele care trec cel mai repede, timp în care roata se învîrte cel mai rapid, sînt acelea pe care noi le consacrăm ca să ne ţină spiritul ocupat, iar în ce mă priveşte, să compun.

Niciodată o partitură nu va fi copiată la fel de exact cum a compus-o autorul ei.

(va urma)

Historia

COMENTARII DE LA CITITORI