Bilanţ mohorît – perspective sumbre (4)

in Lecturi la lumina ceaiului

Premierul Cioloş a participat la deschiderea campionatului european (Franţa – România) şi a văzut nemijlocit neputinţa tricolorilor (tricolorilor cu galben la mijloc, nu cu alb), dar nu cred că s-a gîndit măcar o clipă că Guvernul pe care-l păstoreşte ar putea să contribuie în vreun fel la redresarea fotbalului nostru. Cu asemenea prezenţe protocolare, nimic nu se va îndrepta în România. Fotbalul rămîne mai departe la discreţia unor afacerişti, în mare parte penali, care, de pe urma unor investiţii de tarabă, vor să cîştige saci de bani. Capitalişti de ocazie, care vor să fenteze legile economiei de piaţă de la primul fluier al arbitrului, mai toţi sar, după cel dintîi eşec financiar, în barca ilegalităţilor (evaziune fiscală, trucarea sumelor de transfer, nerespectarea contractelor încheiate cu jucătorii şi alte nereguli). La rîndul său, străduindu-se să apere legalitatea, Justiţia taie în carne vie, fără anestezie, aruncînd după gratii, unul după altul, proprietari de cluburi, impresari, jucători şi diverşi trepăduşi care vor să se pricopsească, învîrtindu-se pe la marginea gazonului sau prin vestiare. Nimeni nu le cere judecătorilor să fie sentimentali cu cei din fotbal, ci, dimpotrivă, să fie cît se poate de raţionali. Multă lume a rămas, însă, uluită de sentinţa atît de dură, dictată împotriva unuia dintre cei mai mari fotbalişti ai ţării, Gică Popescu, fost căpitan al echipei naţionale şi al Barcelonei. Gică Popescu a greşit, dar şi-a recunoscut greşeala şi a reparat prejudiciul adus statului.
Cîţi magistraţi nu greşesc, dar se aleg doar cu o mustrare scrisă, sau nici măcar atît? Cîţi politicieni n-au prejudiciat statul cu zeci, cu sute de milioane de euro, însă nu le cere nimeni vreo explicaţie. Se pare că sentinţa dictată împotriva lui Gică Popescu urmărea să-l împiedice să ajungă în fruntea FRF, unde scaunul era rezervat pentru un băsist intrigant şi fără glagore pentru o asemenea funcţie.
Spre deosebire de alte ţări, în România, nici patronii, nici Justiţia, nici celelalte autorităţi nu înţeleg că fotbalul de mare performanţă se face cu bani foarte mulţi. Nu puţini sînt jucătorii de fotbal din România care cîştigă între 10.000 şi 30.000 de euro pe lună, în timp ce un profesor universitar sau un medic de excepţie primeşte un salariu de 5-6 ori mai mic. Dar cîştigurile fotbaliştilor noştri din prima ligă sînt de-a dreptul ridicole în comparaţie cu cele realizate de jucătorii marilor cluburi occidentale. Brazilianul Neymar primeşte de la Barcelona 19 milioane de euro pe sezon, argentinianul Messi încasează de la acelaşi club 20 de milioane de euro, iar portughezul Ronaldo este plătit de Real Madrid cu 21 de milioane pe sezon.
Ca şi starurile de la Hollywood, vedetele din fotbal sînt recompensate regeşte. Şi în baschet, în box, automobilism şi în alte sporturi, marile talente sînt onorate pe măsura performanţelor obţinute. Este cît se poate de normal. Un Pele, un Maradona, un Di Stefano nu se nasc în fiecare săptămînă şi la orice colţ de stradă. Un tînăr cu har, depistat pe la 14-15 ani de vreun antrenor, are de parcurs un drum extrem de lung şi de greu către glorie. Renunţă la farmecul copilăriei, adesea se smulge din sînul familiei, i se impun reguli foarte stricte în privinţa alimentaţiei, a somnului şi multe alte sacrificii. Suportă antrenamente dure, susţine meciuri pe călduri caniculare, pe ploaie şi ger, ca să nu mai vorbim că la fiecare apariţie pe teren îl paşte pericolul unui accident. De o asemenea neşansă a avut parte fostul jucător stelist Mihăiţă Neşu care, după o coliziune cu un coechipier, intervenită în timpul unui antrenament al echipei olandeze Utrecht, la care se transferase de la Steaua, trăieşte de 5 ani într-un scaun cu rotile, deşi a cheltuit enorm (probabil tot ce cîştigase din fotbal) ca să-şi recapete sănătatea.

(va urma)
NICOLAE DĂSCĂLESCU

COMENTARII DE LA CITITORI