Biţă se roagă pentru noi

in Tabletă de scriitor

Biţă este un cîine ca oricare. Necazul lui a fost că s-a trezit aruncat în stradă de un nemernic de om, aşa cum vedem că se întîmplă în ultima vreme, cînd tot mai mulţi oameni îşi abandonează patrupezii unde vrei şi nu vrei, la margine de cîmpii, pe şosele, în parcuri…. Ba, mai mult, în cruzimea lor, unii semeni de-ai noştri îi ademenesc cu o bucată de pîine şi le pun laţul de gît, sau îi hăituiesc la lumina reflectoarelor, noaptea, şi-i duc
să-i ,,eutanasieze”. Adică să-i omoare. Prin ce metode – numai Dumnezeu ştie, fiindcă într-atît de secretos a devenit românul nostru, în ciuda a ceea ce se spune despre el, cum că ar fi mare iubitor de animale şi, desigur, credincios; dovadă, cruciuliţa pe care o poartă cu dînsul la gît…
Vedem zilnic cîte un cîine, înfometat şi însetat, alergat de colo-colo de alţi semeni de-ai lui care, la fel ca şi el, au fost abandonaţi de stăpînii lor. În unele cazuri, nu e vorba de faptul că gospodarii nu i-ar mai dori în bătătura lor, dar trebuie să cheltuiască o groază de bani cu ciparea şi deparatizarea cîinilor, başca hrana zilnică şi medicamente, dacă aceştia se îmbolnăvesc. Oamenii, în general, fug de responsabilitate, fiindcă, după cum se ştie, odată ce patrupedul îţi este înregistrat, răspunzi de el cît va trăi. Aşa, e mai uşor să-l arunci oriunde şi, în felul ăsta, ai scăpat de griji. De aici, de la oamenii care îşi abandonează animalele din curte, provine carnagiul cîinesc pe mai toate şoselele patriei. Şi-apoi, cum să nu ne revoltăm cînd vedem atîtea atrocităţi la care sînt supuşi bieţii căţei şi atîta abur de sînge pe caldarîm, scurs din trupurile lor? Cum să nu ne pese de o biată fiinţă nevinovată, de cel mai bun prieten al omului, care nu-ţi cere decît o coajă de pîine şi un castronaş cu apă? Biţă Şchiopul a făcut şi el parte dintre căţeii părăsiţi de stăpînul său pe străzile Bucureştilor. Asta, pînă cînd avea să se aciueze, aşa cum am mai povestit şi cu altă ocazie, în faţa blocului în care eu şi familia mea locuim. Era frumos şi teafăr, blînd şi tare zburdalnic, pînă într-o zi, cînd o mînă criminală l-a ciomăgit cu vreo rangă sau cu vreun par, lăsîndu-l schilod de piciorul stîng. De aici a început calvarul pentru el, dar şi durerea pentru oamenii miloşi care i-au văzut suferinţa. Fiecare avea o vorbă bună, dar nimeni nu întrevedea vreo soluţie de salvare a lui Biţă, ştiindu-se bine că, în orice moment, putea să fie prins şi eutanasiat… Văzînd că nimeni nu-l dorea fiindcă era şchiop, cu piciorul amputat din şold, am decis să-l adoptăm noi. Aşa că l-am dus la ţară, unde este tare mîndru că ne are pe noi drept stăpîni… E liber să doarmă unde vrea, la umbra oricărui copac, sau, aşa cum se pare că preferă, sub tufele de liliac de la poartă, unde şi-a săpat o gropiţă în pămînt, să aibă răcoare vara… Aici, de multe ori, l-am găsit dormind ca un copil după baie, în murmurul frunzelor şi al cîntecului de păsări… E prietenul nostru. Chiar dacă îi lipseşte un picior, nu lasă pe nimeni străin să păşească în ogradă. E un paznic de nădejde pentru gospodăria noastră. De ce nu vă ataşaţi şi voi de aceste animăluţe atît de prietenoase? Credeţi că, abandonîndu-i, veţi fi mai bogaţi, sau mai liniştiţi? Nici vorbă! Ruga cîinilor pentru voi ajunge mai repede la Dumnezeu. Luaţi aminte la aceste rînduri, nu vă lăsaţi furaţi de valul urii! Cîndva, toate faptele voastre vor fi răsplătite în lumile cereşti. Biţă Şchiopul, în mod sigur, se roagă pentru noi… Nu noi l-am salvat de la moarte? Nu noi îl dezemierdăm cu mîngîierile noastre? El ne oferă iubirea lui necondiţionată. Aşa a vrut Dumnezeu cînd l-a creat: cîinele să fie prietenul omului şi ambii să se bucure, dimpreună, de lumina soarelui pe acest pămînt.

ION MACHIDON,
preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“

COMENTARII DE LA CITITORI