Boala Dupuytren

in Lecturi la lumina ceaiului

Contractura Dupuytren este o fibromatoză palmară, frecvent întîlnită, cu cauze necunoscute cu exactitate. Este o boală degenerativă, care afectează mai des sexul masculin cu vîrsta de peste 45 de ani, urmat de sexul feminin după instalarea menopauzei. Evoluţia este cronică, apare îngroşarea anormală a ţesuturilor aflate imediat sub piele şi retracţia progresivă şi ireversibilă în flexie a degetelor mîinii.
Care sînt cauzele?
Cauzele care produc boala Dupuytren nu sînt cunoscute în totalitate, dar există anumiţi factori de risc precum factorii de mediu (alcoolul, fumatul), anumite afecţiuni (diabetul zaharat, epilepsia, traumatismele) şi factorul ereditar joacă un rol major în dezvoltarea contracturii Dupuytren.
Cum se manifestă?
Debutul bolii este insidios, de obicei greu de precizat de către pacienţi. Simptomele includ apariţia senzaţiei de strîngere şi fermitate pe suprafaţa pielii, urmate de apariţia nodulilor şi depresiunilor în palmă. Într-un stadiu avansat, apare deformarea degetelor în flexie, care este însoţită de durere.
Cum se pune diagnosticul?
Diagnosticul se pune în urma anamnezei pentru a afla istoricul bolii şi a examenului fizic, care include mişcarea articulaţiilor mîinii în mai multe poziţii, mişcarea degetelor pentru a urmări gradul de flexibilitate şi vizualizarea eventualelor modificări la nivelul pielii palmare.
Care este tratamentul?
În stadiile iniţiale ale bolii, tratamentul poate fi medical, alcătuit din aplicaţii locale cu creme cu vitamina E, terapie fizică, urmat apoi de infiltraţii cu cortizon şi terapie cu ultrasunete. În stadiile avansate se recomandă tratamentul chirurgical. Acesta se decide în funcţie de stadiul bolii şi poate consta în fasciectomie cu acul, care este o tehnică minim invazivă. Se foloseşte anestezie locală cu rezultate rapide sau faciectomie clasică, ce implică excizia fasciei palmare, ori fasciomiotomie prin intermediul căreia ţesutul afectat este incizat. Postoperator, mîna se fixează iniţial în poziţie funcţională, apoi procedurile de fizioterapie sînt începute rapid pentru a preveni rigidizarea mîinii şi restabilirea forţei şi funcţiei.
www.artroscopiedegenunchi.ro

COMENTARII DE LA CITITORI